Publicat: 13 Iulie, 2018 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1993?

DE LA O ZI LA ALTA
PREOCUPAŢI DE ESCALADAREA CONTINUĂ A VIOLENŢEI Şl DE INEFICIENŢA INSTITUŢIILOR ABILITATE CU COMBATEREA El, NUMEROŞI CITITORI NE-AU SCRIS SOLICITÂNDU-NE ORGANIZAREA UNEI DEZBATERI PE TEMA:
PRO SAU CONTRA PEDEPSEI CU MOARTEA
Cu puţine excepţii, ţările occidentale dezvoltate au scos din arsenalul, lor juridic această prevedere, considerând-o incompatibilă cu civilizaţia şi cu drepturile fundamentale ale omului. Rând pe rând, ghilotina, scaunul electric, ştreangul şi plutonul de execuţie au ieşit din inventarul mijloacelor de pedepsire a infracţiunilor grave.
Abolită şi la noi, o dată cu revoluţia, sub presiunea Occidentului, pedeapsa cu moartea a fost reintrodusă, pentru câteva ore la 12 ianuarie 1990, sub presiunea manifestanţilor care o puneau atunci în directă relaţie cu pedepsirea vârfurilor comuniste, vinovate de dezastrul ţării şi de crimele săvârşite în timpul totalitarismului.
DE ATUNCI, ROMÂNII AU AVUT SUFICIENTE MOTIVE SĂ REGRETE ABOLIREA PEDEPSEI CU MOARTEA CRIMINALI ODIOŞI, VIOLATORI BESTIALI, TÂLHARI DE DRUMUL MARE, CU MULTE VIEŢI PE CONŞTIINŢA S-AU VĂZUT PUŞI SUB PROTECŢIA UNOR LEGI CARE IGNORĂ 0 REALITATE CONCRETĂ ŞI CRUDĂ
Chiar dacă aceasta constituie o exigenţă europeană, ea ar trebui să fie concordantă cu o realitate economică, cu o treaptă de dezvoltare care să excludă tendinţele de barbarie determinate de mizerie.
DE PREA MUTE ORI, CRIMINALII PRINŞI ÎN ULTIMA VREME FAC PARTE DINTRE CEI CARE AU BENEFICIAT DE CLEMENŢA LEGII DUPĂ COMITEREA UN0R FAPTE ASEMĂNĂTOARE
Vom iniţia, în această săptămână un ciclu de dezbateri pe această temă la care vom invita jurişti, oameni politici, persoane publice şi simpli cetăţeni.
PUNCTELE lor de vedere vor sta la baza unui viitor demers public şi a
UNEI INIŢIATIVE LEGISLATIVE CARE — DACĂ ESTE ACCEPTATĂ — VA PUTEA CONSTITUI UN PUTERNIC ŞI BENEFIC FACTOR DE DESCURAJARE.
Aşteptăm în continuare de Ia cititorii noştri puncte de vedere, opinii şi observaţii pe această temă.

SERIALUL CORUPŢIEI: "LISTA NR. 2!"

1. MIHAI CARCIOG, Patronul trustului de presă EXPRES

2. TRAIAN BĂSESCU Fost ministru al Transporturilor, parlamentar FSN

3. GHEORGHE FLORICĂ, Fost comisar general al Gărzii Financiare

4. MIHAI PÂNZARIU, Director general al Direcţiei Generale a Vămilor

5. RADU HORŢOPAN, Fost comisar general adjunct al Gărzii Financiare

6. DINU PATRICIU, Patron ALFACONSTRUCT, parlamentar PL’93

7. SORIN ROŞCA STANESCU, Fost turnător la Securitate, redactor şef adjunct la Ev.z

8. CORNEL GRIGORUŢ, Fost ministru al Turismului

9. ION CRISTOIU, Fost activist UTC, redactor şef la Ev.z.

SLOGAN METEO: DACĂ NU PICĂ, CURGE!


 

SERIALUL CORUPŢIEI: "LISTA NR. 2"

PATRICIU DAN COSTACHE - ZIS DINU

Bărbat înalt, frumos pe dinafară, cu Arhitectura la bază. Cunoscut în lumea mondenă a Capitalei anterevoluţionare prin industria de meditaţii pe care o pusese pe picioare la facultatea din centrul Bucureştiului şi prin eşecurile câtorva căsătorii în care doamnele îl părăseau repede.
Curios, dacă pentru unii un divorţ la dosar atârnă cât o bilă de puşcăriaş în carieră, tovarăşul Patriciu a stat mereu în fruntea prezidiilor, ca secretar de partid al institutului. Imediat după Revoluţie, ca un disident cu merite, a fost "aghiotant" printre fruntaşii liberali, ajungând, cu toate murmurele din P.N.L., un foarte activ secretar executiv al dlui Radu Câmpeanu.
Promotor al disidenţei tinerilor liberali care a fost semnul declinului în acest partid istoric.
Pentru spargerea unităţii P.N.L., Petre Roman a dorit să-l recompenseze cu un post de ministru, dar Parlamentul nu l-a vrut.
Patron al firmei "Alfa construcţii şi investiţii imobiliare" S.A., Patriciu Dan Costache a căutat să forţeze legea în mai toate împrejurările, numindu-i proşti cei ce nu ştiu să facă avere (sau care se împiedică de diferite oprelişti ale legilor). Includerea în serialul corupţiei "Lista nr. 2" are deplină acoperire.
Nu de mult. ziarul nostru a adus în atenţie afacerile firmei "Alfa Construct" în Germania.
Constructorii români plecaţi după un "El Dorado", plătiţi cu un salariu de mizerie dar în mărci, au reuşit doar să umple buzunarele antreprenorilor. Calculele făcute de corespondentul nostru din Germania indicau un beneficiu de circa 4 miliarde Iei anual, obţinuţi de Alfa Construct prin spolierea muncitorilor români, care îşi ţin gura pentru a nu le cădea o cărămidă în cap. Dar n-au tăcut patronii şi sindicatele germane care, indignate de asemenea practici au cerut sistarea activităţii firmelor din Est pe piaţa construcţiilor din Germania.
Chiar şi patronatul român din construcţii — A.R.A.C.O. — a fost nevoit să admită că firmele româneşti au lucrat necinstit.
Acest aspect este de notorietate.
Mai puţin cunoscute sunt practicile domnului Patriciu Dan Costache în acapararea terenurilor. Vizate au fost, evident, locuri bune de construcţii la Snagov, Otopeni sau în Bucureşti.
Parlamentarul care cunoştea foarte bine prevederile Legii Fondului Funciar (chiar dacă a votat contra) ştie că terenurile intrate în posesia cetăţenilor nu pot fi vândute.
Totuşi nu se dă în lături să achiziţioneze asemenea terenuri pe chitanţe de mână şi apoi să-i cheme în judecată pe naivii ţărani.
Aşa s-a întâmplat cu Stan Irina din Snagov, aşa au păţit şase locuitori din Otopeni.
Târâţi prin instanţe de "Alfa Construct", cei şase ar fi trebuit să plătească drept daune pretinse de firmă, de 20 de ori (!!) valoarea preţului primit. Curtea Supremă de Justiţie a oprit aceste manevre, dar câţi or fi fost până acum păcăliţi?
Pentru a face bani dl Patriciu nu se gândeşte la bieţii amărâţi, acolo, nişte vietăţi care pot fi scoşi chiar din casă sub ameninţarea buldozerelor. Arhitectul care blama (după 1989) metodele lui Ceauşescu, face apel la ele, fără remuşcări.
După ce pierduse un proces de proprietate asupra imobilului din strada Arcului nr. 12, la 30 iunie a.c., lucrătorii de la "Alfa Construct" se prezintă la adresa respectivă, încarcă în camioane bagajele celor două familii ce locuiau nici şi demolează casa cu buldozerul. Incredibil dar adevărat! Oamenii când se întorc de Ia slujbă văd că au rămas fără casă.
Culmea: "Alfa Construct" îi mută într-un imobil din str. 13 Septembrie 101, al fammiliei Jude care contractase cu firma modernizarea locuinţei!
Cine se bate cu cărămida în piept la Parlament că în România nu domneşte legea?
Patriciu Dan Costache, zis Dinu, om subţire, care la o adică se legitimează cu paşaportul diplomatic seria P — 25862/1990, că doar diplomaţie este şi chestia asta: să produci corupţie, dar să o combaţi!