Publicat: 14 Iulie, 2017 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfeert de secol, în 1992?

Preşedintele Ion lliescu a revenit de la Helsinki via Tallin - Minsk - Bucureşti
Referindu-se la dialogul purtat cu preşedintele Elţîn, privind situaţia din Transnistria, domnul Ion lliescu a declarat la sosirea pe aeroportul Otopeni: Au fost clar subliniate, în primul rînd, recunoaşterea autorităţii instituţiilor de stat ale Moldovei, a parlamentului înainte de toate, şi în al doilea rînd, crearea condiţiilor pentru retragerea Armatei a 14-a de pe teritoriul Moldovei, care, în momentul de faţă, este o armată străină, fără un statut clar, aflată pe teritoriul unui stat suveran şi independent. De altfel, prezenţa acesteia în Moldova urmează să formeze obiectul unor negocieri directe între conducerea politică a Republicii Moldova şi cea a Federaţiei Ruse pentru a stabili cadrul şi graficul retragerii ei.

Chestie de transparenţă totală

CONVENŢIA DEMOCRATICĂ SOLICITĂ S.R.I.-ului SĂ FACĂ PUBLICE DOSARELE COMPLETE DE SECURITATE ALE TUTUROR CANDIDAŢILOR ÎN ALEGERILE LEGISLATIVE ŞI PREZIDENŢIALE

ALONZANFANDELAPATRI!

Aujourd'hui, 14 iulie, Franţa îşi sărbătoreşte ziua naţională. Spre deosebire de noi, care am optat în cele dim urmă pentru 1 decembrie, lor li se pare că 22 decembrie al lor a fost într-adevăr o revoluţie care a pus capăt unui sistem şi a născut altul. Atunci, în 1789, mulţimea Parisului a ieşit în stradă şi a luat cu asalt Bastilia — un fel de CC de-al nostru — pe care, de altfel, au şi demolat-o (la noi chestiunea a avut în vedere sediul Direcţiei a V-a, din vecinătate şi absolut întâmplător — Muzeul de Artă). Istoricii îşi dau cu presupusul că nici atunci lucrurile n-ar fi fost chiar aşa de clare, că ar fi existat nişte scenarii anglo-prusaco-austriece, că a ieşit din toate cîte ceva, dar că puterea au luat-o pînă la urmă diferiţi inşi aflaţi întâmplător în miopul problemelor, şi despre care lumea credea că erau complotişti. Francezii au fost mai puţin prompţi ca noi în rezolvarea problemelor vechii puteri, tăindu-i capul lui Ludovic al-XVI-lea abia peste un an, după ce teroriştii şi-au făcut de cap infiltrîndu-se în structurile puterii şi trimiţmd la eşafod revoluţionari autentici.
De atunci, an de an, ziua de glorie a francezilor soseşte fix la 14 iulie. Ca nişte veri buni dintr-o soră mai mică, ne bucurăm din inimă cu acest prilej alături de el, urîndu-le tradiţionalul La mulţi ani!

Octavian ANDRONIC

Să vezi, să auzi şi să nu crezi...

Recentele dezbateri pe marginea loturilor de „senatori de drept" în Consiliul Audiovizualului sînt de natură să producă uimiri majore legate de faptul că un organism care va avea menirea să decidă cu competenţă ce vom vedea şi ce vom auzi, pe canalele şi posturile de radio şi televiziune este compus din persoane care, cel mai adesea, au foarte vagi contingente cu domeniul. Nu spunem că aici ar trebui să se întîmple ceea ce cer unii de la Secretariatul de Stat pentru Handicapaţi: să fie compus exclusiv din handicapaţi. Dar de aici pînă la a face nişte jocuri complexe al căror rezultat final este cel care se profilează, distanţa mi se pare a fi mare. Dar s-o luăm metodic. Din ceea ce a propus Senatul au fost aprobate candidaturile profesorului Piru (distins literat, senator la fără frecvenţă şi director de ziar prin procură — neavînd nici în clin nici în mînecă cu radioul sau televiziunea), profesorul Raveica (academician stimabil, orator plăcut la ocazii fine — unica sa relaţie cu televiziunea fiind aceea că din cînd în cînd e prezentat pe post) şi a domnului Dihon, fost funcţionar de cadre la Radio, şi de doi ani responsabil cu înegistrările la Senat! Este clar că la mijloc a fost grija de a oferi o siguranţă pentru ziua de mîine la doi confraţi şi unui funcţionar simpatizat de corpul legiuitor. Este clar că competenţa domniilor lor în materie de politică şi strategie audio-vizuală va fi extrem de redusă şi că vor trebui să lase greul pe umerii firavi ai lui Radu Coşarcă (crainic TV de circa un an, om care a realizat o singură emisiune — şi aia controversată) sau ai simpaticului actor-cîntăreţ Tudor Gheorghe (a cărui mandolină n-are nimic de-a face cu audio-vizualul în general) — ambii propuşi şi acceptaţi de Camera Deputaţilor, au în grija unui funcţionar de la Telecomunicaţii şi a unui inginer de sunet de la Cinematografie — Horea Murgu — propuşi de Guvern. Unde sînt oamenii de televiziune şi de radio, adevăraţii profesionişti, fie că sînt sau nu simpatizaţi de o anumită parte sau de alta a autorităţilor? Cine va da „indicaţii preţioase" realizatorilor din Radio şi Televiziune? Coşarcă? Cine va avea puterea de decizie asupra unor proiecte educative sau asupra strategiei de dezvoltare a domeniului? Domnul Dihon? Frămîntată pe toate părţile cu o energie demnă de cauze mai bune, toată chestiunea asta a audiovizualului tinde să devină — ca nu puţine din producţiile parlamentului nostru — o parodie. La adresa profesionalismului şi a bunului simţ.

Octavian ANDRONIC  

Banii şi politica

TABLETĂ DE INDEPENDENT de Silviu Brucan

Săptămîna care a trecut a dezvăluit cu o senzaţională transparenţă că, odată cu refacerea structurilor capitaliste, se impune în viaţa politică a României un factor din ce în ce mai puternic: Banul. Şi cum în societatea modernă presa constituie un instrument principal de influenţare a opiniei publice, inclusiv a alegătorilor, asistăm la un adevărat asalt pentru acapararea acestui instrument de către potentaţii banului.
La conferinţa sa de presă, dl. Lucian Cornescu ne-a explicat cu o candoare dezarmantă (fără să-şi dea seama că vorbeşte unui public expus timp de patru decenii demascării racilelor capitalismului) cum achiziţionează metodic şi cu sînge rece un pachet de acţiuni ale ziarului "Tineretul Liber" suficient de mare pentru a obţine controlul asupra acestuia. Este ceea ce se numeşte în lumea afacerilor Take-over, iar momeala este un preţ mai mare decît valoarea acţiunilor - la noi plata în dolari.
Dau năvală ziare noi şi, nu întîmplător, tocmai în preajma campaniei electorale. Criză mare, strigăte periodice împotriva scumpirii hîrtiei şi tipăriturilor, Jos Guvernul! Jos Iliescu!, dar a-par mereu ziare noi. Fiecare declară sus şi tare că este "independent", ceea ce înseamnă că are în spate un grangur suficient de bogat pentru a se situa "deasupra partidelor", urmînd ca înţelegerile discrete să se perfecteze "dedesubtul lor".
Ca tacîmul să fie complet, avem pe lîngă take-over şi dumping, practică prin care se vinde o marfă pe o piaţă străină, la un preţ inferior celui practicat pe respectiva piaţă. Un ziar care costă pe piaţa română între 25-30 de lei, se va vinde cu 5 lei, ceea ce în termenii economiei politice înseamnă că cineva este dispus să piardă bani pentru a cîştiga influenţă politică. Cine şi în ce scop? - asta e chestiunea.
Cam acesta era calculul pe care şl l-a făcut dl. lon Raţiu, cînd a adus o tipografie modernă şi a fondat ziarul "Cotidianul". Scopul era clar în cazul său, dar întrucît nu i-a ieşit pasenţa (Convenţia Democratică desemnînd un alt candidat la preşedinţie), ziarul nu-şi mai justifică nobila misiune patriotică. Pentru a cîştiga mandatul de deputat de Turda nu-i nevoie de un cotidian naţional atît de costisitor.
Fiind vorba de ţara lui Hopa-Mitică, am cunoscut şi fenomenul invers. La revoluţie, directori de gazetă, schimbînd la iuţeală seria veche cu una nouă şi cunoscînd slăbiciunea unor fundaţii americane conservatoare pentru anti-comunism, s-au repezit cu portavocea la Washington şi i-au muls pe fraierii americani aşa de vîrtos încît nu     le-a mai păsat nici    de scumpirea hîrtiei, nici de căderea tirajului.
La recentul campionat de box de pe arena PNL-AT, toţi cei care au dat şi primit lovituri sub centură sînt mari oameni de afaceri. Dar întrucît nu avem încă în România o clasificare a a-cestora după avere, nu putem şti dacă dl. Dinu Patriciu a rămas preşedinte pentru că este Number One. Oricum, vine tare din urmă dl. Viorel Cataramă, care a declarat: "Deocamdată sînt ocupat pînă peste cap cu afacerile". Înseamnă aceasta că nu mai are timp de politică, sau afacerile sînt politică?
In sfîrşit, dl. Sorin Marpozan, originar din Sibiu a plecat acum zece ani în America, unde conduce două companii în domeniul informaticii. El s-a întors în ţară după revoluţie, iar acum cheltuieşte milioane de lei, cumpărînd pagini întregi de ziar pentru a-şi prezenta candidatura la preşedinţie. L-o fi inspirat miliardarul american Ross Perot, care s-a decis să participe ca independent la cursa pentru Casa Albă. Dacă în vechi ţări europene ca Franţa sau Anglia se observă oarecare pudoare în reliefarea publică a magnaţilor banului, în America businessmanul este eroul societăţii, personajul favorit al ziarelor şi televiziunii. Dl. Perot este admirat şi invidiat pentru lipsa de scrupule cu caro s-a priceput să scoată bani din piatra seacă, precum şi pentru largheţea cu care îşi cumpără acoliţii. Aflăm astfel că şi-a angajat drept manageri ai campaniei sale electorale doi aşi: omul care a regizat alegerea lui Carter şi pe cel care i-a deschis lui Ronald Reagan drumul spre Casa Albă, semnînd fiecăruia un cec de cîte un milion de dolari.
România, fiind subdezvoltată, haremurile sînt mai modeste. Da, bogătaşii noştri dau lovituri mai mici: partidele lor politice au achiziţionat deputaţi şi senatori care fuseseră aleşi pe listele altor partide la 20 mai 1990 dobîndind astfel reprezentare în parlament, şi se spune că au plătit 500 de mii de Iei bucata bani peşin, iar pentru cei cu papagal chiar mai mult. Pot să spun din experienţă personală că, deşi nu deţin nici o funcţie în stat sau în vreun partid, am fost obiectul unor propuneri foarte atractive - de la preşedinte de bancă la membru în consiliul de administraţie al noilor societăţi comerciale. Momeala fiind în dolari sau mărci, îmi dau seama că putini, foarte putini, rezistă la asemenea ispită, mai ales că eşti asigurat în mod solemn că nu ţi se cere nimic în schimb. Abia după ce ai muşcat începe "lanţul slăbiciunilor".
Dar într-o ţară democratică cu o presă liberă, politicienii care se Iasă corupţi, sînt descoperiţi şi expuşi oprobriului public. In vechime, se spunea: Banii nu au miros. In politică, au!
 

 

Ziarul Libertatea din 14 iulie 1992, pag. 1-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 14 iulie 1992, pag. a 2-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Ziarul Libertatea din 14 iulie 1992, pag. a 4-a ▼ Click pe imagine pentru mărire