Publicat: 15 Martie, 2013 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu două decenii, în 1993?

DE LA O SĂPTĂMÎNĂ LA ALTA
"DRUMUL KENTULUI" - LA BIFURCAŢIE

Aşa cum am mai arătat, săptămîna trecută, s-a produs un spectaculos viraj pe „Drumul Kentului": îngrijorat de efectele pe care unele afaceri necurate ale unor negustori de ocazie le au asupra imaginii întregii comunităţi, dl. Emile Bedran, ambasadorul Libanului la Bucureşti, a iniţiat o contraofensivă: crearea unui GRUP DE INIŢIATIVĂ, care reuneşte patroni de firme cu activitate legală şi legături de durată cu România, pentru demararea unor acţiuni umanitare în folosul unor categorii defavorizate.

MIERCURI VA AVEA LOC PRIMA ACŢIUNE DINTR-O SERIE CE ARE CA OBIECTIV DONAREA DE PRODUSE ALIMENTARE SPITALELOR DE COPII DIN CAPITALĂ
În cursul unei întîlniri cu reprezentanţi ai presei, vineri, dl. ambasador a făcut cunoscută şi intenţia creării CAMEREI DE COMERŢ ROMÂNO-LIBANEZE care va sprijini autorităţile în asigurarea respectării normelor legale de către investitorii libanezi. Evenimentul va avea loc la începutul lunii aprilie.

PE CĂRĂRILE CONTRABANDEI - ACTIVITATE SUSŢINUTĂ
Procuratura din Constanţa a emis mandate de arestare pe numele lui ABDULATIF CHEHABI, patronul firmei „NAGIN ALSAHABI" şi HOSSAN ALI HASSAN ISSA, patronul firmei „GOLDEN DEBS CO", pentru fraudă fiscală şi falsificare de documente în trafic ilegal de ţigări. Arestarea celor doi a stîrnit subit interesul reprezentanţilor unei ambasade foarte La curent cu afacerea respectivă...

VASILICA HOFFMAN - ALIAS "LILI KENT" - A FOST REŢINUTĂ DE POLIŢIE!
În ciuda relaţiilor sale „înalte" (pînă-n „vîrful" Vamei şi al Gărzii Financiare) din care n-a făcut niciodată un secret, LILI KENT, autoarea unor spectaculoase deturnări ale legii, care i-au permis să evite plata unor taxe vamale de miliarde, a fost reţinută de poliţie, care a identificat o serie de falsuri comise pe documente de „plimbare" a mărfurilor prin Basarabia, pentru evitarea vămii. Este vorba de o afacere cu vodkă „Stolicinaia" - 1 800 cartoane, în valoare de 7 740 000 lei - pentru care au fost falsificate certificatele de origine.

ELLIE NASSAR - STAŢIONAR!

Deşi dosarul lui Ellie Nassar a fost predat Procuraturii „afacerea" stă pe loc. Stau pe loc şi afacerile cunoscutului partener al ROMTEHNICII. Ţigări de 3,5 milioane dolari mucegăiesc în „cămăruţele" din Plevnei şi de la Clinceni. Deşi aprobarea de valorificare s-a dat... Ca să nu mai vorbim despre cei... 100 000 (lei) achitaţi drept cauţiune.
Într-o ediţie viitoare a ziarului vom reveni cu amănunte senzaţionale pe marginea acestei afaceri.

MILIOANE DE DOLARI-PLĂTITE ÎN... LEI!
O inovaţie mondială în materie de comerţ, semnată „ROMTEHNICA".

 

SĂPTĂMÎNA POLITICĂ

SEXUL ÎNGERILOR ŞI SENSUL REFORMEI

Ceea ce se întîmplă de mai bine de o săptămînă în Parlament şi în mediile politice româneşti întăreşte suspiciunea de infantilism şi lipsă de seriozitate, „calităţi" care nu sînt pentru prima dată aduse în discuţie. S-ar putea găsi, desigur, scuza, că românul se află abia în faza descoperirii mecanismelor jocului democratic şi este animat de fireasca curiozitate de a le vedea cum funcţionează. S-ar putea aduce în discuţie explicaţia că, în materie de politică şi de democraţie, noi am ajuns în cursul superior, sărind peste învăţămîntul elementar şi mediu, şi că asta se cunoaşte. Ce nu se poate explica este îndîrjirea cu care se bate apa-n piuă, insistenţa cu care se caută etichete, furia cu care se ripostează oricărei acuze. Însufleţiţi, ca pe vremurile C.P.U.N.-ului, de transmisiile în direct, parlamentarii noştri se calcă în picioare pentru a ajunge la microfon, dînd la nesfîrşit replici şi uitind în cele din urmă subiectul dezbaterii. Şi obiectul ei. Povestea cu „moţiunea de cenzură", răsucită pe toate feţele, a ajuns să fie atît de presantă încît atunci cînd a luat, în fine, cuvîntul, dl. Coposu a uitat pur şi simplu de ea. A fost nevoie ca voci vigilente din sală să-l ajute să pună punctul pe i-ul chestiunii. Aşa cum sînt convins că, vînturîndu-li-se această idee, numeroşi parlamentari au uitat de unde plecaseră, asta cu atît mai mult cu cît la prezentarea strategiei-program - schiţă de reformă, sau cum s-o mai fi numind, sala rămăsese aproape goală. Dezbaterea, sterilă şi golită de conţinut, începe să semene tot mai mult cu celebrele polemici medievale legate de sexul îngerilor. Mă îndoiesc foarte tare de faptul că măcar 5 la sulă dintre parlamentari au avut curiozitatea să citească în întregime strategia-program - schiţă, necum să fi avut răbdarea să o şi analizeze. Atîta timp cît în plenul Parlamentului nu există nici măcar o persoană care să aibă curajul de a spune deschis că e împotriva reformei, disputa se duce în terenul terminologiei. O terminologie în a cărei cursă a căzut chiar Guvernul, ambalat, după cum lesne se poate vedea, în efortul de a explica... sexul noţiunilor utilizate. Aşa încît ai impresia că moţiunea de cenzură nu este altceva decît lehamitea unora de a mai continua o discuţie ce nu duce nicăieri, chiar cu riscul de a nu reuşi. Pentru că este evident faptul că nimeni nu crede că moţiunea va avea vreun efect. Unii politicieni mai realişti au şi declarat-o, ceea ce nu i-a împiedicat să semneze lista cu pricina. Este convins şi Guvernul că nu se va întîmpla mare scofală, deşi un sîmbure de teamă persistă. Dincolo de joc şi de încercarea de a testa această formulă încă neutilizată, rămîne marele semn de întrebare: asta este tot ce le-a mai rămas de făcut aleşilor patriei? Să se joace de-a baba-oarba nelegată la ochi? În timp ce atîtea pachete de legi aşteaptă ca să-şi arunce cineva o privire asupra lor. Cînd atîtea segmente ale vieţii economice şi sociale nu funcţionează sau funcţionează prost din cauza absenţei sau imperfecţiunii unor prevederi legale?
N-aş vrea, doamne-fereşte, ca cineva să tragă de aici concluzia că Executivul este perfect, iar Opoziţia plină de ranchiună. Pentru că nici Executivul nu e perfect şi nici din Opoziţie nu lipsesc minţile lucide. Vreau doar să spui: că experimentul acesta - izvorît dintr-o ambiţie - poate - cade exact ca nuca-n perete. Adică într-un moment în care, ajutat de Dumnezeu - vorba dlui Văcaru - guvernul Văcăroiu este pe cale de a ieşi din iarnă sub scut şi nu pe scut aşa cum i s-a prorocit. Şi cînd, preocupat de ultravoluminosu-i program, n-a prea apucat să ia măsuri concrete. „Ancheta asupra unui guvern care n-a făcut nimic" - s-ar putea parafraza un titlu de piesă, cu adăugirea: „Din partea unui Parlament care face aproape orice altceva decît ce trebuie".
Fericita ţara - vorba cronicarului - care-şi permite luxul experimentelor procedurale. Nefericit momentul.

Octavian ANDRONIC