Publicat: 16 Iunie, 2017 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1992

16 Iunie 1992 * De la o zi la alta

ALEGERI LA 27 SEPTEMBRIE (în varianta Senatului)

La Parlament
JUDECĂTORII ÎN BOXĂ
Singurii care ar fi corespuns exigenţelor pentru judecător la Curtea Supremă ar fi fost studenţii de la Drept în anul II...

DL. SĂNDULESCU A REVENIT DIN FINLANDA
Cu o veste bună: am fost cooptaţi la Conferinţa „EUREKA" a audiovizualului, unde vom fi reprezentaţi de d-ra Iolanda Stăniloiu. 

 

Ziarul Libertatea din 16 iunie 1992, pag. 1-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Auto-golul Parlamentului

TABLETA DE INDEPENDENT de SILVIU BRUCAN

Este ştiut că orice instituţie socială sau politică, odată consolidată, are tendinţa organică de a se perpetua oricum de a-şi prelungi existenţa. Pe plan individual, politicienii se cramponează cu înverşunare de scaun sau fotoliu, adică de putere. Deşi avem o democraţie originală, parlamentarii noştri nu fac excepţie de la această regulă.

Săptămâna trecută am asistat la spectacolul mai mult comic decît trafic, oferit ţării prin bunăvoinţa exagerată a televiziunii, al sutelor de deputaţi şi senatori români care se lansau în tirade retorice, gesticulînd, aplaudind şi aclamînd cu o spontaneitate care trădează o veche experienţă de agitprop avînd un singur obiectiv nemărturisit — amînarea alegerilor pentru la toamnă. Nimic pînă acum nu i-a unit atît de strîns pe duşmanii de moarte din partidele reciproc ostile, nici măcar Basarabia, ca acest ţel politic suprem în care miza era însuşi postul de deputat sau senator cu salariul respectiv, la care se a-
dăuga incertitudinea realegerii de către un electorat devenit din ce în ce mal conştient si exigent.

Zadarnic se sublinia in presa noastră şi străină că guvernul Stolojan este un provizorat, că atît sindicatele noastre cît şi investitorii străini ţin să negocieze şi să facă aranjamente cu un guvern stabil ieşit din alegeri, şi deci că trebuie grăbite aceste alegeri. Parlamentarii noştri nu se lăsau impresionaţi de comandamente superioare naţionale atunci cînd postul şi salariul lor era în joc.

Cum orice bătălie trebuie să aibă în frunte comandanţi, domnii Bîrlădeanu şi Marţian erau gata să-şi dăruiască energia şi priceperea, conştienţi amîndoi că în viitor nu vor mai păpa asemenea poziţii înalte în stat. Nu le-a fost uşor să tergiverseze lucrurile timp de atîtea luni, deoarece premierul Stolojan, cu acea tenacitate şi încăpăţînare devenite proverbiale în îndeplinirea mandatului său, le trimisese proiectul legii electorale încă de la 17 ianuarie a.c. Neştiind încă cu cine are de-a face, el se baza cu încredere
pe consensul tuturor partidelor la învestirea sa ca alegerile parlamentare să aibă loc la 2—3 luni după cele locale. Proiectul avea chiar cutezanţa de a fixa şi ziua alegerilor: 3 mai a.c.

Au făcut ce au făcut Marţienii că proiectul a stat la saramură mai bine de două luni la Camera Deputaţilor fiind pus pe ordinea de zi abia la 21 aprilie. Bîrlădenii nu s-au lăsat nici ei mai prejos şi primul lucru pe care l-au făcut, au modificat articolul care preciza că alegerile vor avea loc la data de 3 mai 1992 cu o formulă mai flexibilă, cum şade bine unor politicieni prevăzători „la data care va fi stabilită prin lege". Ştiau ei ce ştiau. După ce au reuşit să treacă hopul peste  3 mai, au încins o discuţie interminabilă în jurul celei, mai controversate chestiuni a legii electorale şl anume dacă patrulaterul în care va fi înscris semnul electoral în buletinul de vot să aibă 2,5 X 2,5 cm. sau 3X3 cm. Aici nu era vorba numai de o chestiune principială de cea mai mare însemnătate pentru destinele naţiei, ci şi de o chichiţă cu schepsis: pînă cînd nu se lămurea dimensiunea, nu se puteau comanda buletinele de vot. Să mai zică cineva în Occident că parlamentarii noştri nu sînt meticuloşi în respectarea democraţiei şi a drepturilor omului!

Mai era ceva, că de aia avem două camere. Trebuiau conduse astfel dezbaterile incit Senatul să adopte o variantă a legii deosebită de cea a Camerei, ca atunci cînd termină dezbaterile şi una şi alta, să fie nevoie de mediere, aşa că a mai durat două săptămîni pînă să se numească Comisia de mediere. Nu e uşor, musiu, să exerciţi puterea legislativă în România!

In mod ciudat, preşedintele Iliescu, a cărui vigilenţă de clasă a rămas neştirbită, nu s-a mobilizat de această dată, respectînd cu cea mai mare scrupulozitate autonomia puterii legislative, mai cu seamă că socotea vital pentru naţiune ca Frontul Democrat al Salvării Naţionale să aibă răgazul necesar pentru a se organiza în toate judeţele şi a rupe cît mai mult din F.S.N. Doar se ştie că preşedintele se află deasupra partidelor şi nu trebuie să se vadă că el se amestecă în ceea ce se petrece dedesubt. Tot aşa din lună în lună şi din chenzină în chenzină, vajnicii noştri parlamentari au ajuns cu răsuflarea tăiată la potou şi luni 8 iunie seara, bineînţeles prin vot secret, ca să nu se ştie cine şi cum, au dat lovitura de graţie termenului de 26 iulie: 240 bile contra şi numai 182 pentru.

Dar ţara a văzut întregul spectacol şi nimic nu putea ştirbi mai grav prestigiul şi autoritatea parlamentului decît acest jalnic final: un auto-gol.

Ziarul Libertatea din 16 iunie 1992, pag. a 2-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 16 iunie 1992, pag. a 3-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Ziarul Libertatea din 16 iunie 1992, pag. a 4-a ▼ Click pe imagine pentru mărire