Publicat: 16 Mai, 2017 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1992

Tranzacţiile tranziţiei

ŞUETĂ PREZIDENŢIALĂ

Nu ştiu dacă a fost o intenţie sau aşa s-a nimerit. Să fim 12. Oameni din presă, invitaţi la o cafea în cocheta vilă „Lac 2" de pe malul Herăstrăului, de către preşedintele Iliescu. Ştiu însă că, doar cu una sau două excepţii, cei de faţă erau departe de accepţia noţiunii biblice de apostoli. Asta nu a împiedicat ca de-a lungul a aproape 4 ore discuţia să fie civilizată, urbană - aşa cum de prea puţine ori este în paginile gazetelor - şi ca în nu puţine zone ale dialogului să se producă desluşiri reciproce.
Preşedintele Iliescu nu iubeşte presa. (Are şi motive, trebuie să recunoaştem.) Dar nici nu poate să o ignore. De aceea cred că ideea acestei întîlniri a avut, mai degrabă, o componentă pragmatică. Ea a putut să însemne - cel puţin pe „fronturile" prezente - un soi de armistiţiu în cursul căruia se poate proceda la împrospătarea trupelor şi a armamentului, în eventualitatea că o pace este încă imposibilă. Cîteva concluzii s-au desprins din această dezbatere, cum cred că putem acum să-i spunem.

• Nimeni dintre cei care au fost prezenţi nu se îndoieşte că domnul Iliescu va candida din nou, după cum nimeni nu se îndoieşte că va şi cîştiga. Din acest punct de vedere se poate considera că domnul Iliescu joacă o partidă în care deţine toţi aşii. De aici şi „luxul" de a amîna momentul anunţului candidaturii, condiţionat - după cum susţine domnia sa - de elaborarea legii de către Parlament. Unii dintre cei prezenţi au apreciat această întîrziere ca pe o tactică ce ar putea avea drept rezultat o inutilă creştere a tensiunii politice, iar alţii ca pe o tactică electorală ce dezechilibrează şi mai tare raportul cu ceilalţi candidaţi.

• Unii dintre interlocutori n-au ezitat să-l sfătuiască pe domnul Iliescu să nu candideze. „Ar fi un gest istoric" a spus cineva. „Sînteţi prea de stînga pentru o societate care se îndreaptă spre dreapta" - a spus altcineva. „Trebuie să fie atent la presiunile care se fac din exterior" s-a mai adăugat. Preşedintele a luat în considerare o astfel de variantă. Am înţeles că staff-ul său a făcut o serie de analize pe această temă şi concluzia a fost următoarea: „Să nu credeţi că aceşti doi ani au constituit pentru mine un motiv de mulţumire. Mă aştept ca următorii patru să fie şi mai dificili. Nu cred însă că ieşirea mea din această cursă ar fi soluţia pentru stingerea tensiunilor sociale". Concluzia este clară: domnul Iliescu va candida. Nu este însă clar încă în ce formulă, înclin să cred că în aceea de independent.
• S-a agitat mult ideea că Occidentul nu agreează ideea unei noi candidaturi şi, cu atît mai puţin, a unui nou succes. Au reiterat-o şi cei prezenţi. Domnul Iliescu nu a fost de aceeaşi părere. Din discuţiile pe care le-a avut cu reprezentanţi ai puterilor occidentale, cu diplomaţi, domnia sa a tras concluzia că aceştia nu vor ezita în a recunoaşte rezultatele viitorului scrutin. Senzaţia generală a fost că, în ciuda perspectivelor, preşedintele păşeşte fără tragere de inimă pe drumul unui nou mandat care pare să nu fericească pe nimeni. Poate cel mai puţin pe domnia sa.                

 

Ziarul Libertatea din 16 mai 1992, pag. 1-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

SENZAŢIONAL:

Fundaţia Soros este reprezentată în România de un membru al guvernului român

Domnul Horvath Andor declară că nu recunoaşte Constituţia României şi nici limba română ca limbă oficială!

"Renaşterea Bănăţeană” a publicat, recent, un foarte interesant interviu cu controversatul primar al Clujului, Gheorghe Funar, omul care la Budapesta şi prin zonele limitrofe ca interese politice, a fost deja declarat "inamicul public numărul unu”. Inamic al iredentiştilor, extremiştilor şi — în general — al tuturor celor care nu-şi dau sau nu vor să-şi dea seama că trăiesc într-o ţară suverană care se guvernează după propriile sale legi.
Domnul Funar a acordat acest interviu celor din Timişoara şi pentru faptul că el însuşi este bănăţean, născut în Sînnicolaul Mare şi aruncat de viaţă pe malurile Someşului unde concetăţenii săi l-au considerat — cu o importantă majoritate de voturi -demn de a le gospodări oraşul. Vom afla din cele ce urmează cum înţelege domnul Funar să facă acest lucru şi ce principii pune la baza demersurilor sale de fiecare zi.

Ziarul Libertatea din 16 mai 1992, pag. a 2-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 16 mai 1992, pag. a 3-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

DIN CULISELE GUVERNĂRII POSTREVOLUTIONARE

Prezentăm — şi în numărul de faţă — cîteva file din cronica neoficială a unor evenimente care au marcat perioada post-decembristă. Vom reda, în continuitatea celor relatate pînâ acum, fapte, întîmplări, poziţii, decizii care se adaugă suitei de informaţii despre multe din "misterele" acestei frămîntate perioade.
"Episodul" precedent se încheia cu citarea intervenţiei ministrului Adrian Severin, la şedinţa din 13 septembrie 1990 a guvernului, intervenţie prin care se susţinea ideea pregătirii opiniei publice în legătură cu preconizata trecere la "liberalizarea preţurilor" printr-o campanie publicistică ae "prelucrare picătură eu picătură". Ideea a fost înregistrată ca atare, dar o decizie clară, însoţită de măsuri, de elemente concrete nu s-a luat în această privinţă. Şedinţa cabinetului, una dintre cele mai tensionate, se încheia cu următoarele remarci:

Theodor Stolojan (ministrul finanţelor): "Ar mai trebui să ţinem seama că va începe cursa contracronometru între ce-
rerile de majorare a salariilor şi mişcarea preţurilor. Aceasta va fi reacţia".

Petre Roman "Pentru întocmirea pianului de bătaie (este vorba de concluzia la oare s-a ajuns, în timpul şedinţei, de a se întocmi urgent "un plan de bătaie" pentru pregătirea logistică a acţiunii de "liberalizare" a preţurilor - n.n.) vă invit să prezentaţi toate propunerile şi observaţiile d-voastră. De acord?"

Membrii guvernului şi-au exprimat acordul. Incă se spera într-o soluţie miraculoasă de dezamorsare a tensiunii sociale. Dar, cum nici o nenorocire nu vine singură, la şedinţa următoare, din 1 octombrie, a fost necesar să se lanseze încă un
S.O.S. - hrana şi energia Sosise scadenţa pentru prezentarea unui raport preliminar cerut de primul ministru în legătură cu două preocupări obsedante: aprovizionarea cu produsa agroalimentare şi asigurarea energiei pentru trimestrele IV/1990 şi 1/1991. Iarna se apropia cu toate ameninţările ei implacabile.

In mapele fiecărui ministru se aflau datele pregătite pentru discuţia din şedinţa de guvern. Coloane lungi de cifre, grafice scheme - ordonate cu grijă, pedant de ministrul de stat, inginerul Anton Vătăşescu, însărcinat cu coordonarea ministerelor resurselor şi industriei, agriculturii şi alimentaţiei, ţomerţului şi turismului (observaţi că toate aceste ministere conţineau în titulatura lor, cîte două domenii de activitate a căror simplă enunţare avea darul să te înfioare vizavi de temele HRANEI şi ENERGIE!) înfăţişau o situaţie deloc trandafirie. Nu vom insista asupra acestor date care ar avea - astăzi - capacitatea de a lămuri unele treburi legate de "conturile" guvernării Roman deoarece le vom prezenta şi interpreta - într-un "episod" viitor — prin cuvîntul parlamentarilor care au dezbătut, la 11 octombrie 1990, raportul dlui Vătăşescu.

Cum în şedinţa de guvern din 1 octombrie s-au dat răspunsuri la întrebări şi s-au făcut propuneri privind forma finală a raportului, vom reţine acum odată cu creşterea teribilă a îngrijorării miniştrilor vizavi de ceea ce se profila la orizont) concentrarea discuţiilor asupra prognozei privind deficitul bugetar pe cele două trimestre de toamnă-iarnă: nici mai mult şi nici mai puţin de 3 (trei) miliarde dolari. De unde să se acopere diferenţa dintre exporturi şi importuri?

Eugen Dijmărescu (ministru de stat): "Cind vom vorbi, din nou, despre împrumuturi extena, toată lunea va sări în sus. Prea aproape de noi este umbra împrumuturilor făcute de Ceauşescu şi prea aproape este povara pe care am simţit-o şi o mai simţim şi astăzi".

Anton Vătăşescu: "Nu ştiu oare umbră este mai aproape şi va speria populaţia mai mult. Cea care ati amintid-o d-voastră sau cea a foametei şi frigului care ne ameninţă".
Petre Roman: "Este clar. Din datele prezentate rezultă că marja noastră de acţiune este extrem de îngustă. Trebuia să propunem Parlamentului cele mai realiste soluţii posibile, oricît de nepopular ar suna ele. Nimic din datele pe care le avem nu trebuie să omitem. Numai aşa se va obţine o imagine coretfă nu. numai o situaţiei, ci şi a posibilităţilor de a o depăşi". 

Anton Vătăşescu: "Posibilităţi     care decurg dintr-o situaţie limită, provocată mai ales de prăbuşirea CAER-ului şi da războiul din Golf".

Petre Roman: "Da, ca factori conjuncturali deosebit de agravanţi, dar aici este vorba - în principal - de costurile tranziţiei, care constituie fondul. Nu trebuie să ne facem iluzii ca am scăpat, că am ieşit cu totul din vechiul sistem, din sistemul stalinist de redistribuire a resurselor. La procurarea resurselor toţi vor ca guvernul să se implice, dar cînd este vorba de consumarea lor, atunci, da, vor autonomie, descentralizare. De fapt, sistemul ăsta nenorocit duce la favorizarea celor oare consumă neroţtortal şi la păgubirea celor care lucrează bine".

Anton Vătăşescu: "Deocamdată, n-avem de ales, trebuie să combinăm apa cu focul".

Petre Roman: "Tatu! e să avem cu ce face focul".

Anton Vătăşescu: "În urma secetei, nici cu apa nu stăm bine".

În final, s-a decis să se reia discuţia peste 4 zile.

Ar mai fi ceva de amintit. Tot în şedinţa de guvern din octombrie s-a adoptat Hotărîrea de a se constitui corpul de control al primului ministru, astfel încît să se poată verifica operativ noianul de sesizări, de reclamaţii primite de şeful executivului din toată ţara. Nimeni - în absenţa unui asemenea corp de control - nu se mai putea descurca în ceea ce se comunica, pe toate căile posibile, cabinetului primului ministru. Cel puţin acesta a fost argumentul principal adus în sprijinul adootării unei asemenea Hotărîri.

Învăţul şi dezvăţul

Întrunindu-se, din nou, la 5 octombrie 1990, guvernul n-a trăit momente relaxante. Datele preliminarii privind rezultatele economice pe trei trimestre din 1990 confirmau căderea pe tobogan a industriei şi, de aici, efecte propagate pînă la condiţiile de trai ale populaţiei.
Toate privirile erau îndreptate spre doi membri ai cabinetului. De la ei se aşteptau explioaţii. Cum? De ce? Primul dintre cei vizaţi, dl. Anton Vătăşescu, a cerut îngăduinţa să încerce formularea unor răspunsuri în raportul pe care urma să-i prezinte Parlamentului. Cel de al doilea şi-a încheiat astfel expunerea sumară:    

Mihai Zisu (ministrul resurselor şi industriei): "Se înfruntă şi se confruntă obiceiuri şi mentalităţi. Cei care doresc să păstreze vechile structuri şi vechile avantaje îi împing, por şi simplu, la colţ, pe cei care vor să facă ceva, pornind de la valorificarea autonomiei de care au început să dispună. Centralismul este nu numaj un sistem politie şi administrativ, ci şi un mod de a gînai, de a acţiona".

Petre Roman: "Vă rog să examinaţi cifrele. S-a primit mai puţină energie, A scăzut, importul de materii prime? S-a lucrat mai productiv?"

Ne-ar cere prea mulf spaţiu să redăm puzderia, de cifre prezentată şi comentată în timpul şedinţei. Cîteva date ar avea, totuşi, rost să le reamintim, pentru că ele au "spus" multe atunci şi "spun" foarte multe astăzi. In timp ce exportul în cliring [cu fostele ţări socialiste) se redusese la jumătate, importul pe cliring scăzuse doar cu 10 procente. Continuam să importăm din aceste ţări - cel puţin la nivelul anului 1989 - resurse energetice şi materiale, ceea ce demonstra că nu acestea lipseau. Mai dramatică se înfăţişa situaţia în ceea ce priveşte raportul dintre export şi import în devize convertibile. Exportul în dolari se redusese cu 46 la sută, în schimb importul crescuse cu 52 la sută. Astfel, la un export de 2,3 miliarde dolari revenea un import de 4,1 miliarde dolari. Ministrul Zisu preciza, în intervenţia sa, că aproximativ 3 miliarde dolari reprezentau importuri de resurse, de mijloace care ar fi permis să se obţină o producţie mult mai mare. Ar fi permis... De ce nu s-au petrecut lucrurile aşa cum ar fi fost normal, adică Ia consumul unei cantităţi mai mari de resurse să se realizeze şi o producţie mai mare cel puţin la nivelul resurselor suplimentare? De ce?

Din păcate, o explicaţie suficient de concludentă nu s-a dat nici atunci şi nici mult timp după (nici pînă azi, de altfel). Dar, nu putem să nu mai facem o remarcă. Prin reducerea lăptămînii de lucru s-a folosit o perioadă de timp cu 18 la sută mai mică decît în cele trei trimestre din 1989. Şi aceasta, în condiţiile în care veniturile salariaţilor au crescut cu peste 315 la sută, iar numărul muncitorilor s-a mărit cu 4 Ia sută. Dar, nici timpul de lucru normal n-a fost folosit integral. Totalul timpului neutilizat s-a ridicat pe trei trimestre la aproape 408 de milioane om oră. Precizăm că este vorba numai de muncitori, nu de totalul salariaţilor. Din această cantitate uriaşă de timp irosit, numai 10 la sută s-a datorat întreruperilor provocate da lipsa resurselor sau a comenzilor. Restul? Greve, absenţe, învoi-i, concedii fără plată, lucru în "dorul lelii" etc., etc.

După prezentarea datelor şi sumara lor interpretare, mai mulţi miniştri, inclusiv dl. Mihai Zisu, au considerat că se impunea intensificarea controlului asupra activităţii în toate verigile, începînd cu instituţiile centrale...

Petre Roman: "Dacă d-voastră, domnule Zisu va trebui să controlaţi ce fac toţi cei din Ministerul Resurselor şi Industriei veţi da în primire fiziceşte în cîteva luni (ceea ce de altfel s-a şi întîmplat, în martie 1991 - n.n.); la fel
sîntem pe cale să o păţim noi, cu toţii tot guvernul... Şi rezultatul care va fi? Se va pomeni, poate, în istorie, că am fost un guvern de sacrificiu. Eu aş vea să se spună treaba aceasta pentru că este adevărat, dar nu în sensul că ne-am sacrificat fără efecte: să se spună că acest guvern s-a sacrificat si că a reuşit întrucâtva, să scoată ţara din necaz".

Andrei Ţugulea (secretar de stat ta Ministerul Învăţămîntului şi Stiinţei, membru al guvernului): "pînâ să discutăm despre istorie, iată că noi aici ne ocupăm de cuptoare... (se evocase, în timpul analizei cifrelor prezentate, despre consumurile mari energetice Ia o serie de cuptoare din diferite ramuri ale industriei - n.n.). De ce trebuie însă să spunem noi, guvernul, întreprinderii X să oprească cuploarele? De Cînd a ajuns guvernul specialist în cuptoare? Avem specialisti în materie. Trebuie s-o facă ei. Altfel ajungem iar la "cele mai clare indicaţii", ştiţi d-voastră care."

Petre Roman: ,,De acord. Să le dăm atunci doar o singură "indicaţie": să lucreze în condiţii financiare care sa prezinte rentabilitate. Nimic altceva! Orice învăţ are şi dezvăţ".

Nu se precizase însă pe spinarea cui se derula respectivul proces de învăţare şi... dezvăţare. Şi, mai ales, cît va dura..

Totul începe şi se termină cu... banii

Anton Vătăşescu "Cred că nimic nu costă mai mult decît. libertatea pe care am cucerit-o în decembrie 1989. Libertatea de a lucra fiecare cum îl taie capul. Cînd ne-au cerut să lucreze 5 zile pe săptămîna, în schimburi de cîte 6 ore, minerii ne-au asigurat că vor da o producţie mai mare. Ei bine, au dat o producţie cu 36,7 la sută mai mică. Treaba aceasta ne costă un miliard o sută de milioane dolari. A trebuit să importăm cărbune, mai mulf decît prevăzusem iniţial. "Libertatea" de a lucra după pofta fiecăruia ne costă în petrol cu 100 de milioane dolari mai mult, la gaze naturale cu 400 de dolari mai mult".    

Petre Roman: "Calcule exacte arată că efortul valutar suplimentar este egal cu ce nu s-a realizat la cărbune, la pe-trof, la gaze".

Theodor Stolojan: "Trebuie sa avem în vedere şi faptul că susţinerea, în continuare, a unui asemenea efort valutar va duce inevitabil la creşterea generală a preţurilor.

Petre Roman: "Vă referiţi la intenţia noastră de a mări raportul de schimb dintre dojar şi leu, ca măsură simultană cu liberalizarea preţurilor?"

Theodor Stolojan: "Exact. În toate ţările foste socialiste, măsurile de devalorizare au avut asemenea efecte. Există şi aici limite, care nu totdeauna au o substanţă economică, o raţiune financiară. Este vorba de ceea ce populaţia poate să suporte".

Anton Vătăşescu: "Sărim în aer!"

Petre Roman:  "Avem alternativă? Ţara nu poate ieşi din situaţia în care se află dacă nu intră în circuitul mondial. D-voastră ştiţi mai bine treaba asta decît mine. V-aţi confruntat direct cu dezechilibrele existente şi cu efectele lor".

Anton Vătăşescu: "Tocmai pentru că ştiu şi cum reacţionează cei ce vor, prin preţ, să-şi acopere propriile neputinţe, vom sări în aer. N-avem alternativă, recunosc. Nu ştiu însă cum o să-i putem tempera pe cei ce vor împinge preţurile, fără nici o ruşine, spre cer...

Theodor Stolojan: "Vă rog, despre principii, am mai discutat. Ne aflăm la 5 octombrie. Trebuie să luăm o decizie în această privinţă".
Petre Roman: "Necondiţionat, trebuie să decidem, timpul presează".

Theodor Stolojan: "O ştiu şi o susţin".

Anton Vătăşescu: "Am dorit doar să atrag atenţia asupra unui factor care trebuie neapărat luat în calcul". 

Theodor Stolojan: "Important este că noi nu ne putem ridica astăzi de la această masă fără să luăm o decizie în privinţa liberalizării preţurilor şi, implicit, în privinţa cursului de schimb leu/dolar".

Petre Roman: "Decizia pe care o vom lua va fi inclusă în raportul pe care îl voi prezenta Parlamentului. De aceea trebuie să sistematizăm toate argumentele pro şi contra şi să demonstrăm -ceea ce sîntem convinşi - că nu există alternativă la liberalizarea preţurilor"

Theodor Stolojan: "Mai sînt şi aspectele de ordin practic. Este vorba de stabilirea exactă a etapelor liberalizării. Avem nevoie de un anumit timp în care să vedem cum se aşează aceste preţuri libere, care vg fi pasul următor pe care trebuie să-l facem",

Mihai Zisu: ,Sînt absolut de acord că nu mai putem tergiversa. Fără preţuri adevărate nici un fel de măsuri economice şi financiare nu au o bază raţională. Dar, procesul acesta cere timp. Efectele nu pot fi percepute imediat. Comportamentul preţurilor este foarte capricios. Intervin multe influenţe. Dar, din studiile ce ne-au fost prezentate, rezultă maximum de prorociri pe care sistem capabili să le facem în momentul de faţă. Vor fi necesare corecturi...".

Theodor Stolojan: "Normal. În economie trebuie să corectezi continuu. Aşa se întîmpiâ în întreaga lume şi noi nu facem şi nu vom face excepţie".

La "somaţia" dlui Stolojan, miniştrii nu s-au ridicat de Ia masă pînă n-au luat decizia aşteptată. În Raportul pe care primul- ministru urma să-l prezinte peste două săptămîni în Parlament trebuia să se definească limpede, fără echivoc opţiunea pentru trecerea la "liberalizarea preţurilor". Aşadar, zarurile fuseseră aruncate. Nimeni şi nimic nu mai putea opri călătoria spre necunoscut, spre imprevizibil... 

Toma BĂBEANU (va urma)

Ziarul Libertatea din 16 mai 1992, pag. a 4-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

PARLAMENTUL ROMÂNIEI - SENAT

Comisia de ancheta pentru stabilirea adevărului şi eliminaresuspiciunii, neîncrederii şi prezentării false a unor fapte de corupţie cu caracter grav, pretins săvîrşite în perioada ianuarie 1990 - decembrie 1991. 

RAPORT

cu privire la situaţi: juridică a imobilelor din Bucureşti, care au aparţinut fostului PCR sau erau în folosinţa cadrelor acestuia ori a persoanelor din conducerea fostelor organe de stat sau organizaţii.

La solicitarea domnului Dan Petrescu ("reprezentant al grupului Ion Tiriac" — potrivit precizării făcute de acesta în cererea pentru obţinerea spaţiului —) IAG a închiriat, la 7 martie 1990, şi acestei persoane, tot ca locuinţă de serviciu, imobilul din strada Grădina Bordei nr. 33 compus din 10 camere, plus dependinţe. In suprafaţă totală de 390 m2, garaj şi curte, în suprafaţă de 1.394 m2, stabilind o chirie de 3.096 lei lunar. Familia sus-numitului este compusă dintr-o singură persoană.

Ulterior, tot domnul Dan Petrescu, de această dată, în calitate de reprezentant al firmei "Trade Rom" a mai beneficiat de un spaţiu, ca sediu al firmei, de imobilul situat în strada Maxim Gorki nr. 26, cu o suprafaţă iocuibilă de 505 m2 şi grădină aferentă, în suprafaţă de 928 m2 (contract de închiriere cu IAC din. 16 martie 1991), stabilindu-se o chirie de 98.710 lei lunar.

De asemenea, s-a repartizat ca locuinţă de serviciu, în luna ianuarie 1990, domnului Mircea Dinescu imobilul din bulevardul Aviatorilor nr. 89—A sector 1 — 8 camere, 2 holuri Şi dependinţe, în suprafaţă totală de 543 m2, plus grădină şi garaj. Este adevărat că, în acest din urmă caz, la iniţiativa beneficiarului de spaţiu care a demonstrat că nu este îndreptăţit la o locuinţă de serviciu, la 15 iulie 1991, ICRAL-Herăstrău a încheiat pentru acelaşi imobil cu domnul Mircea Dinescu un nou contract de închiriere, de această dată pe termen de 5 ani, cu dreptul pentru chiriaşi sau membrii familiei sale de a-l reînnoi la expirarea termenului (contract înregistrat sub nr. 60.130/din 15 iulie 1991).    

În luna decembrie 1989, Întreprinderea pentru administrarea clădirilor IAC, din subordinea Oficiului Economic Central "Carpaţi" administra întregul fond locativ necesar pentru persoanele care deţineau funcţii de conducere în fostul per şi guvern, fond ce se constituia din locuinţele, anexele gospodăreşti, garajele şi terenurile aferente deţinute eu chirie de aceste persoane, inclusiv membrii lor de familie.

Aceste locuinţe se considerau, potrivit unui Decret al fostului consiliu de stat — 263/7 iulie 1979 — locuinţe de serviciu iar contractul de închiriere înceta de drept după 90 de zile de la eliberarea din funcţie a persoanelor arătate, urmînd ca acestea să fie mutate în alte locuinţe puse la dispoziţie de consiliile populare.

Cu începere din luna ianuarie 1990, în baza decretului sus-amintit, o parte din persoanele care au făcut parte din nomenclatură au fost evacuate ca atare. Din acest moment, spaţiile eliberate au fost închiriate unor persoane, în marea majoritate a cazurilor fără respectarea condiţiilor cerute de lege pentru atribuirea unei asemenea locuinţe.

Astfel, prin contractul încheiat la 20 ianuarie 1990, IAC a închiriat domnului Brucan Silviu, ca locuinţă de serviciu, vila din strada Heleşteului nr. 26, deşi în cazul domniei sale o locuinţă de serviciu nu se justifica.

Tot ca locuinţă de serviciu a fost închiriată, în baza aprobării fostului prim-ministru Petre Roman (contractul de închiriere nr. 2.945 din 2 aprilie 1990 al IAC), domnului Ion Ţiriac vila din bulevardul Kalinin nr. 3, compnsa din 17 camere si dependinţe, în suprafaţă totală de 1.156 m2, plus grădină, în suprafaţă de 8.147 m2, cu o chirie lunară de 9.326 lei.     

De menţionat că domnul Ion Ţiriac a deţinut în proprietate un imobil tip vilă cu subsol, parter şi etaj, în suprafaţă construită de 603 87 m2 şi teren în suprafaţă de 720 m2, siuat în bulevardul Mărăşti nr. 33, sector 1 pe care I-a dobîndit prin cumpărare din fondul locativ de stat, conform HCM nr 345/1972 şi deciziei comitetului executiv al fostului consiliu popular al municipiului Bucureşti nr. 519/17 aprilie 1972.

A donat acest imobil fiului său Ţiriac Alexandru Ion, minor, născut la 22 septembrie 1976, conform contrac-
tului de donaţie autentificat sub nr. 14.557/14 august 1991, la Notariatul de stat local al sectorului 6, donaţia survenind la un an şi cinci luni de la încheierea contractului pentru imobilul din strada Kalinin nr. 3.    

Trebuie remarcat şi faptul că în totală discordanţă cu Legea nr. 5/1973, a fost atribuită unei singure persoane o suprafaţă locativă de 1156,62 m2, cu destinaţie de locuinţă. 

La 24 martie 1990, Guvernul României a dat Hotărîrea nr. 115 (nepublicată nici pînă la această dată) privind aplicarea Decretului Lege nr. 30,1990 in legătură cu trecerea patrimoniului partidului comunist român în proprietatea statului.

Printre altele, potrivit anexei nr. 8, s-a hotărît ca unele dintre vilele din cartierul Primăverii să fie închiriate pe valută ambasadelor şi reprezentanţelor străine.

La scurtă vreme însă, cu aprobarea expresă a fostului prim-ministru Petre Roman, majoritatea acestor spaţii au fost atribuţie unor persoane în cu totul alte condiţii decît cele prevăzute în hotărîre.

Astfel, la cererea adresată direct primului ministru de către Zărnescu Ovidiu, judecător la Curtea Supremă — în acel moment, preşedinte al Biroului Electoral Central — fostul prim-ministru a aprobat mutarea acestuia in vila de la nr. 7 de pe strada Moliere. Familia Zărnescu, compusă din soţ, soţie, un copil şi socri, ocupă 5 camere şi două holuri de cîte 19 şi, -respectiv, 13 m2, plus dependinţe, în total 23 încăperi, în suprafaţă de 119 m2 şi o grădină în suprafaţă de 116 m2, deşi, potrivit Legii nr. 5; 1973 in vigoare, nu poate să beneficieze decit de 3 camere şi dependinţe. 

Contractul de închiriere cu ICRAL Herăstrău a fost încheiat pe o perioadă de 6 ani, cu dreptul prevăzut în contract pentru titular sau membrii familiei sale de a-l prelungi cît va aprecia. Evident, chiria lunară di 1.090 Iei este plătită în moneda naţională şi nu în valută, aşa cum prevede Hotărîrea Guvernului pentru imobilele cuprinse în anexa 8.

În baza aprobării dată la 25 aprilie 1990 de domnul Petre Roman, un alt imobil din categoria celor care urmau a fi închiriate pe valuţă, cel din strada Molifere nr. 13-l5 a fost inchiriat Uniunii Vatra Românească, cu contractul de închiriere nr 8.308 din 13 noiembrie 1990, al IAC, iar un altul, din strada Cosmonauţilor nr. 2—4, a fost pus la dispoziţia UNITER, în ambele cazuri cu plata chiriei în lei.

În luna septembrie 1990, cu o adresă fără număr, Primăria Municipiului Bucureşti a solicitat Secretariatului general al Guvernului transferarea de la întreprinderea de administraţie a clădirilor la Primăria Municipiului Bucureşti (DGDAL) — ICRAL — Herăstrău) a imobilelor situate în strada Molifere nr. 4, strada Gogol nr. 2, strada Sogol nr. 3, strada Molifere 3—5, strada Kalinin 3 şi strada Turgheniev 18 — parte dintre acestea fiind cele care, prin Hotărirea Guvernului nr. 115/1990, erau destinate închirierii pe valută. 

Personal, fostul prim-ministru a aprobat atît transferul — prin rezoluţia din 26 septembrie 1990 — cit şi pentru unele dintre imobile, repartizarea lor către anumite persoane.

În ce priveşte imobilul din strada Kalinin 3, în baza aprobării date de fostul premier încă la 4 aprilie 1990, pe nota ce i-a fost adresată de Direcţia generală de producţie şi prestaţii, contractul de închiriere între IAC şi domnul Ion Ţiriac fusese deja încheiat Tot cu această ocazie, s-a aprobat sus-numitului şi cumpărarea obiectelor de inventar din imobil.

Prin transferarea acestui imobil la Primăria Municipiului Bucureşti nu se realiza decît schimbarea regimului acestui spaţiu, de locuinţă de serviciu în acela de spaţiu de locuit, cu regim obişnuit.

Imobilul din strada Gogol nr. 3 fusese şi el deja repartizat tot de fostul premier, la 22 martie 1990, doamnei Sion Ioana Dani, actriţă la Teatrul ,,Lucia Sturdza Bulandra".

În temeiul aprobării menţionate şi că urmare a transferului locuinţei de la IAC la ICRAL, această din urmă întreprindere a încheiat cu familia Pavelescu Sion Ioana, ca titulară de contract şi, respectiv, soţul Sion Bujor Mihai ca membru al familiei, contractul de închiriere pentru vila compusă, din 7 camere (la parter Şi etaj) şi dependinţe, în total 36 spaţii în suprafaţă de 385 m2, plus curte, în suprafaţă de 1.310 m2 şi garaj.

Tot anterior transferului la ICRAL al acestor vile fusese aprobată de domnul Petre Roman, la 4 aprilie 1990, şi închirierea vilei din strada Gogol nr. 2 domnului Dan Petrescu. Contractul de închiriere pentru această vilă nu s-ă mai perfectat însă, ulterior aoest spaţiu revenind familiei Petre Roman.

Vila din strada Turgheniev nr. 18 a fost închiriată firmei "SIVA-SRL" reprezentată prin domnul Kirmiziyan Vartake Agop. Pentru suprafaţa locativă folosită în exclusivitate însumînd 1.148 m2 garaje, curte şi grădina aferentă, în suprafaţă de 1.760 m2, chiria s-a stabilit în lei (113.798 lei lunar) şi nu în valută, aşa cum s-a hotărît de către guvern, prin Hotărîrea nr 115/1990.

Celelalte imobile care au rămas nerepartizate din anexa 8 a Hotărârii nr. 115 (strada Dante nr. 1, strada Turgheniev nr. 16, strada Kalinin nr. 2) au devenit case de oaspeţi şi rămîn la dispoziţia guvernului.
 

Ziarul Libertatea din 16 mai 1992, pag. a 5-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

 

"ISTORIA SĂ JUDECE"

Însemnările mareşalului Ion Antonescu din ziua arestării sale

Continuă să apară lucrări şi materiale în presă referitoare la Mareşalul Ion Antonescu, privind atât activitatea din perioada anterioară anului 1940, şi pe aceea, îndeosebi, din timpul cît a fost conducătorul statului şi pînă la execuţia sa la 1 iunie 1946. Interesul este explicabil în bună măsură prin aceea că Mareşalul reprezintă o personalitate de excepţie a istoriei româneşti a veacului nostru. Personalitate puternică, decurgînd nu atît din poziţia sa de conducător al statului, cît mai ales din caracterul său integru, din idealurile sale, care se confundau cu cele ale poporului român la acel moment, din spiritul de sacrificiu. Interesul este explicabil şi prin aceea că despre perioada cît el a fost conducător al statului — ani grei pentru România — s-a scris puţin, documentele vremii s-au publicat de asemenea sporadic şi deformat.

Acum, în preajma zilei de 1 iunie — când se împlinesc 46 de ani de la execuţia sa — prezentăm cititorilor însemnările Mareşalului despre arestarea sa, făcute în ziua de 23 august 1944. Textul lor a mai fost publicat, succesiv, în "Românul" nr. 9/1990, revistaCuget românesc", nr. 2/1990, revista "Magazin istoric", nr. 8/1990, Hebdomadarul "Românul" publică şi mărturia generalului (r.) Gheorghe Teodorescu privind împrejurările recuperării agendei în care Mareşalul a făcut însemnările. Generalul Gh. Teodorescu mărturiseşte că a recuperat agenda de sub dărîmăturile "Casei mici" a Palatului Regal din Calea Victoriei, care fusese bombardată de aviaţia germană în noaptea de 23/24 august, fiind în ziua de 23 august, şef al gărzii palatului, cu gradul de maior. In ce condiţii a făcut Ion Antonescu însemnările aflăm tot din mărturia generalului Gh. Teodorescu, dar si din însemnări. După arestarea sa, Mareşalul, împreună cu Mihai Antonescu a fost introdus intr-o cameră "safe" a palatului. "Pe la orele 21, Ion Antonescu a cerut să i se deschidă uşa camerei, aceasta neavînd nici aerisire şl fiind de dimensiuni foarte mici, cei doi arestaţi au fost lăsaţi să iasă din cameră şi să respire un aer mai răcoros, în acea zi fiind foarte cald.

La un moment dat, Ion Antonescu a luat un carnet dintr-un raft cu multe cărţi şi manuale, a cerut un creion soldatului care îl păzea şi, aşezat pe scaun, cu carnetul pe genunchi, a scris timp de o oră — după care a pus carnetul cu coperţi roşii, la loc de unde l-a luat".

Carnetul cu coperţi roşii era o agendă pe anul 1930 şi aparţinuse regelui Carol al Il-lea.

ELaborînd un volum de documente intitulat: Ion Antonescu. Documentele condamnării şi execuţiei sale, care urmează să apară în curînd, pe lingă documente inedite, am introdus în el şi însemnările Mareşalului, socotindu-le prima sa depoziţie în faţa judecăţii celei mai severe instanţe istoria. Cu acest prilej am avut posibilitatea să confrunt textul publicat în amintitele mal sus reviste cu originalul, prilej de a-mi confirma că însemnările fiînt originale, deoarece îmi încolţise în suflet îndoiala că ar fi aparţinut Mareşalului; amn verificat "descifrarea" textului (ştiut fiind că Ion Antonescu avea un scris foarte neciteţ — motiv pentru care rezoluţiile sale erau "descifrate" de şeful său de cabinet şi dactilografiate), constatând că s-au strecurat unele greşeli de transcriere şi reuşind să mai completez unele părţi care rămăseseră cu puncte de suspensie în variantele editate anterior. Deci ediţia noastră din volumul amintit şi din "Libertatea" nu reproduce aidoma textul publicat în revistele mai sus amintite.

Însemnările Mareşalului Ion Antonescu dau răspuns şi la una din întrebările care s-au pus în unele ziare: cine l-a arestat pe Mareşal în momentul arestării, în cameră erau: regele, generalul Sănătescu, maiorul din garda Palatului şi 6—7 soldaţi. Deci cine putea să dea ordinul de arestare, care a fost executat de generalul Sănătescu, ajutat de soldaţii aflaţi în cameră? Regele.

Iată mai jos textul însemnărilor Mareşalului Ion Antonescu.

Astăzi, 23 august 1944 am venit în audienţă la Rege la ora 15'/2 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinsă pentru a scoate ţara din greul în care-se găseşte.

Timp de aproape 2 ceasuri, Regele a ascultat expunerea, păstrind ca de obicei o atitudine forţat rezervată, aproape indiferentă.

La expunerea mea a asistat la audienţă dl. Mihai Antonescu.

I-am arătat regelui că de aproape 2 ani dl. Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul ţării şi i-am afirmat ca în această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere, pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, cînd Germania era tare.

In continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea mea de pe front. În noaptea de 22/23, cu d-nii Clodius şi Mihalache şi, în dimineaţa zilei, cu dl. Gh. Brătianu.

D-lui Clodius i-am vorbit în faţa d-lui M. Antonescu pe un ton răspicat şi i-am amintit că atît prin dl. M. Antonescu de acum câteva luni, cît şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germanica că dacă frontul nu se va menţine pe linia Tg. Neamţ — Nord Iaşi — Nord Chişinău — Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului.

I-am arătat d-lui Clodius că nici     o tară si    nici chiar Germania, nu    ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia ruşilor.

I-am cerut, ca şi dl M. Antonescu să arate acest lucru la Berlin, să roage să înţeleagă poziţia ţării noastre în faţa cataclismului care o ameninţă    şi     a mea în    faţa istoriei şi    a tării    şi     să-mi dea    dezlegare a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie ţara şi pe conducătorii ei.

DL Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră; i-am subliniat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viaţa viitoare a neamului.    

Relativ la conversaţia cu dl. Mihalache, deşi ea a durat cîteva ceasuri, totuşi, i-am arătat înainte esenţialul.

Dl. Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu pacea, oricît de grele ar fi condiţiile puse. (Continuare in numarul viitor)

Ziarul Libertatea din 16 mai 1992, pag. a 6-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

 

Gura festivalului

Ambidextru... în culisele Festivalului Internaţional Bucureşti '92

"ASEARĂ TI-AM LUAT CERCEL"

Festivalul internaţional (de muzică uşoară, sau pop, spuneţi-i cum vreţi) "Bucureşti ’92" s-a încheiat, cu focuri bengale si fumuri la Sala Palatului — pe scena unde, pe vremuri, tronau "fumurile" unei singure persoane. Presa a fost unanimă: după startul promiţător, de anul trecut, la ediţia actuală organizatorii (agenţia Artexim din Ministerul Culturii, împreună cu dl. Titus Munteanu de la Televiziune şi dl. Horia Moculescu de la Uniunea Compozitorilor) au reuşit performanţa de a bate un record nedorit în ceea ce priveşte gafele de tot felul, inexactităţile, lipsa de coordonare, "accidentele" tehnico-muzicale, în prim-plan situindu-se nivelul foarte scăzut al transmisiei TV (mai ales sunetul), alegerea neinspirată a unor prezentatori ce n-aveau nimic în comun cu această meserie, impresia de repetiţie, de lucru neterminat pe care au dat-o concertele — şi nu ne referirri aici doar la decor, ce te ducea cu gindul la o schelă uiţată, ci la pauzele, întreruperile, ezitările unui parcurs mult, mult prea accidentat. În orice ţară din lume (concursul Euroviziunii a fost pilduitor), după un asemenea eşec de proporţii persoanele implicate sau erau concediate, sau îşi dădeau singure demisia, plătind pentru incompetenţa care a făcut ca sălile să fie mai mult goale in condiţiile prezenţei unor vedete plătite cu bani grei. Doar la noi "timpul trece/leafa merge", că are statul bani... Pînă cînd?
In ciuda culorii asemănătoare, dl. Marin Petrache Pechea nu este rudă cu cintăreaţa (şi prezentatoarea) Greta Pope, deşi mama acesteia îl priveşte cu afecţiune. Oare de ce?|
Faţă în faţă, într-un dialog al surzilor, fiecare privind în altă parte, oameni-cheie ai festivalului care aproape că nu-şi mai vorbesc de "la Concursul de dans sportiv. Fără dl. Constantin Duţu, director artistic şi co-producător-sponsor ce a donat aproape 200 000 de dolari, festivalul nu putea, practic, avea loc. Dar fără dl. Titus Munteanu — director muzical?
După cum se vede, pe soenă cameramenii se plimbă în voie,  microfoanele se repară la vedere", Geff Harrison cîntă imperturbabil, iar "cooperativa TVR" merge mai departe!
Excelenţa sa, dl. ambasador al Ungariei la Bucureşti, Rudas Errio a venit cu familia să-şi urmărească şi să-şi susţină compatriotul, pe tomnatecul dar simpaticul Rezso Soltesz. Or face la fel şi ambasadorii noştri cînd artiştii români poposesc prin capitalele respective? Ne cam îndoim...
Un samurai la Sala Palatului? S-a mutat festivalul la Tokyo? Nici vorbă — este dl. Mihai Constantihescu, director al Artexim (deci în Ministerul Culturii), şi  implicit al festivalului!
Nedespărţiţi nici la festivitatea de premiere, cu codiţa şi cercelul care i-au impresionat atît de plăcut, pe invitaţii străini, aceştia neputind să-şi creadă ochilor că ne-am civilizat într-atîta... (M. Constantinescu şi R. Clondescu)
In loja juriului, Horia Moculescu, reprezentantul nostru unic, este îngrozit. Să fie vorba de vreun compozitor, neselecţionat, de vreo cintăreaţă nepremiată, deşi merita? Oricum, de ce ţi-e frică nu scapi...

În multe momente ale festivalului, în sală s-a dormit pe rupte, mai ales cînd prezentatorii ne abandonau in vreo pauză de 4-5 minute. Nu e puţin lucru să dormi pe 500 de lei biletul, visînd la Boy George...

La intrarea în barul "Intercontinental”, şeful acestuia, dl. Anton Solomon, explică d-lui şi d-nei Duţu că invitaţia este valabilă numai pentru o singură persoană! Doar era "o seară disco pentru VIP", nu-i aşa? Cei doi or fi intrat pe rind?

"Totul e bine cînd se termină cu bine" — gindeşte dl. Radu- Clandescu director adjunct la Artexim şi şeful biroului român pentru FIDOF. "La anul va fi un festival nemaivăzut: imi voi pune un cercel şi-n urechea cealaltă!"

Dl. Ciprian Podăreanu, factotum (inutil) al Artexim, explicind vehement şefului său direct (M. Constantinescu) şi modelului strălucit-urmat-într-ale-codiţei (Joey de Alvare) că dineul nu permite nici fotoreporterului de la "Libertatea" să treacă de El, pentru a fotografia 

Ordinea şi disciplina au caracterizat actuala ediţie a festivalului. Aşa arăta intrarea în sala de protocol, conferinţe de presă, comandament al festivalului.

Pînă la urmă, după multe pertractări, barul şi-a deschis porţile, la un pahar de băutură, pentru toţi invitaţii. Între aceşti celebri VIP, strînşi unul în altul ca sardelele, nu-l recunoaşte decit pe dl. Constantin Duţu, regretind parcă banii investiţi 

Radiografii foto: GABRIEL MIRON

 

PRESA ACUM 50 DE ANI

• Suveranul şi M.S. Regina Mamă Elena au asistat la prezentarea filmului "Războiul Sfînt" • Preschimbarea cartelelor colective de pîine • Inaugurarea "Săptămînii Universitare". Cuvîntarile rostite de dl, prof. Horia Hulubei, rectorul Universităţii din Bucureşti şi prof. V. Ciocîlteu, decanul Facultăţii de medicină; d-na Maria Mareşal Antonescu; dl. doctorand Ion Balaban, preşedintele Asociaţiei sportive medicina; dl. prof. I. Petrovici, ministrul Culturii Naţionale; dl. Radu Suvalcea, student la Drept; dl. prof. Mihai A. Antonescu, vicepreşedintele consiliului de miniştri • Dl. Laval a constituit noul guvern francez. El este preşedintele consiliului de miniştri şi ministrul de interne, ministru de externe şi ministrul informaţiilor. Şeful statului nu mai e şi şef al guvernului • Majorarea pensiilor publice de serviciu şi de război • In Bulgaria se va instaura un regim autoritar • Schimb de telegrame între Mareşalul Antonescu şi Fuehrerul Adolf Hitler cu prilejul zilei de 1 Mai, "sărbătoarea naţional-socialismului", "sărbătoarea naţională a poporului german" • Noul plan de reorganizare a reţelelor telefonice judeţene • Regele-împărat a vizitat Pavilionul României la. expoziţia din Milano • "Po porul britanic are impresia că Rusia Sovietică a salvat, pentru moment, Anglia" • Inspecţiile d-lui Mareşal Antonescu în spitalul, din Sinaia şi şcolile din Capitală • Asociaţia Reporterilor de Război a luat fiinţă legală • Ce a însemnat pentru India stăpînirea nefastă a englezilor • Antropofagii din catacombele Odesei. O echipă de comunişti terorişti s-a hrănit timp de o lună cu carnea tovarăşilor ucişi • Grija pentru invalizi • Problema colonială în noul stat spaniol • "Ştiinţă şi incertitudine". Conferinţa d-lui Anton Dumitriu la Fundaţia Carol I • O pagină închinată României în marele cotidian bulgar "Utre" • Reţele şi Conducătorul Dispoziţiunile in legătură cu serbarea naţională a zilei de 10 Mai 1942 precizează că accesul în tribune este permis numai pe bază de invitaţie şi numai pînă la ora 9,30 după care nu şe va mai permite trecerea prin barajele instalate pe teren a nici unei persoane, chiar eu invitaţie şi ori care i-ar fi calitatea. Invitaţia este nominală şi personală. Ea nu poate fi cedată sub riici un motiv altei persoane. Invitaţiile şi circulaţia. Se stabilesc trasee speciale pentru următoarele culori de invitaţii: Maron (pentru membrii guvernului şi ai corpului diplomatic); Galbenă (ofiţeri, generali, cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazu şi Virţutea Aeronautică, invitaţii oficiali şi ofiţeri aliaţi); Roşie (invitaţii în tribunele care poartă număr de ordine cu soţ şi sunt aşezate pe partea de Răsărit a Bulevardului Mareşal Antonescu); Albastră (pentru invitaţii în tribune care poartă număr nesoţ şi sunt aşezate pe partea de Apus a Bulevardului Mareşal Antonescu).
Pagina omagială a "Curentului", din 10 Mai, poartă titlul "Toate nădejdile in Rege şi Conducător". Sub portretul celui dintîi apare poezia "M.S. Regelui Mihai" de Mihail Pintea; sub portretul celui de-al doilea, un "Imn Conducătorului" de Şebastian Popovici. Între cei doi, mult mai mic, medalionul Regelui Carol I, încadrat de articolul "Ziua de azi, dată simbolică a sfintelor sărbători naţionale" de A Popescu. "Curentul" din 12 Mai relatează de la sărbătorirea zilei de 10 Mai, sub titlurile de Pagini "Armata şi Neamul au spălat umilirea şi au făcut din jertfă prag de istorie nouă" şi "Jertfa Armatei ne-a zidit drepturile şi ne-a redat pământurile cotropite". Foto: "M.S. Regele Mihai I, d. Mareşal Ion Antonescu, feld-mareşalul List şi dl. prof. Mihai Antonescu (în a doua maşină) spre locul defilării." Instantanee din timpul defilării: "Trece infanteria. Batalionul româno-german, care a stîrnit o vie admiraţie. Tankurile, faimoasele reptile de oţel- Invincibila cavalerie". Cuvîntul Mareşalului (...în prag de un an, SIRE, Neamul şi Armata, au spălat umilirea şi jertfă prin jertfă călcînd, au făcut din durerea luptei prag de istorie nouă, ri-dicînd Domniei Tale, bolţi de istorie desrobitoare. Au întors Apusul Neamului în Răsărit şi din Răsărit ne vom stăpîni Apusul...) Subtitluri elocvente: "Ziua biruinţii româneşti"; "Cetatea lui Bucur, cetatea bucuriei..."; "Popas sărbătoresc pe drumul împlinirilor naţionale"; "Trimişii provinciilor dezrobite"; "Ei, din criptele lor curate sunt prezenţi la sărbătoarea noastră"; Jurăm că vom şti să murim ca şi înaintaşii noştri pentru dreptatea românească" ; "Cot la cot la luptă şi la sărbătoare"... ••• Caporalul devine Fuehrer Spicuim din editorialul pe care "Universul" l-a publicat cu ocazia aniversării naşterii Fuehrerului: "... La o berărie din Muenchen (...,) ia cuvîntul într-o zi Adolf Hitler, caporalul Adolf Hitler (...). Cu acest discurs, Adolf Hitler a intrat în partidul muncitorilor germani avînd cartea de membru Nr. 7, căci şapte eraiu cu toţii (...). Muenchenul devine cetatea naţional-socialistă. Acolo Adolf Hitler face cunoscut cele 25 de puncte din programul său (...). Partidul naţional-socialist este dizolvat, iar Hitler condamnat la 15 ani temniţă. Aceasta n-a descurajat pe omul în sufletul căruia ardea o credinţă. Adolf Hitler scrie în temniţă Mein Kampf care via rămîne evanghelia noului regim şi care a cucerit treptat massele populare l..). In Decembrie 1924 Hitler amnestdat (...): în 1932 Hitler obţine în alegerile pentru preşedinţia Reichuluj peste 13 mi-lioane de voturi la    30 Ianuarie 1933 el formează noul guvern (...). La 2 August 1934, după moartea mareşalului Hindenburg, caporalul Hitler devine Fuehrer şi.cancelar al Reichului, obţinînd la plebiscit 90 la sută din voturile poporului german"... Şi nu era decit caporal!
Corporatismul românesc In comunicarea "Particularităţile corporatismului românesc, d. prof. I.V. Gruia conchide "Prin urmare, trebuie să plecăm de la această realitate românească: organizarea profesională cu trecutul ei şi cu puterea ei de viaţă naturală şi să aşezăm: formula corporatistă-pe urnrâtoarele principii: Erarhie organică; Erarhie funcţională; Erarhie politică; Specialitate profesională; Răspundere reală; Autonomie-solidaritate; Corporaţie românească, adică pe ramură de producţie nu corporaţie de categorie, care nu găseşte nici o justificare în economia românească". Încă nu se descoperise implementarea! 
O uriaşă manifestaţie comunistă la Londra.
In piaţa londoneză Trafalgar Square s-a desfăşurat "o uriaşă manifestaţie la care au luat parte numai elemente comuniste". Pe soclul monumentului lui Nelson se aflau numeroase pflacarde ou lozinci bolşevice. In spatele tribunei se puţeau vedea imense fotografii ale lui Stalin şi Ciang Kai Shek, Pre tutindeni fluturau drapele roşii, iar manifestanţii purtau insigne sovietice "Oratorii cei mai radicali au obţinut cele mai vii aclamaţii". Oare de ce?    

Selecţie de Ion BUTNARU

 

Ziarul Libertatea din 16 mai 1992, pag. a 8-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 16 mai 1992, pag. a 9-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 16 mai 1992, pag. a 10-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 16 mai 1992, pag. a 11-a ▼ Click pe imagine pentru mărire