Publicat: 17 Aprilie, 2018 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1993?

Un ambasador pentru liniştea noastră: Aurel Dragoş Munteanu

TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI

STRUCTURA MOLECULEI DE A.D.M.

Domnul Aurel Dragoş Munteanu, ambasadorul nostru cel mai important, reprezintă un model exemplar de evoluţie post-revoluţionară.
Disident pe vremea lui Ceauşescu, s-a aflat în echipa care a "pus mîna pe putere" după fuga dictatorului. I s-a repartizat ceea ce se demonstrase a fi instrumentul cel mai eficient de manipulare sau de orientare (cum vă convine) a opiniei publice: televiziunea.
O revoluţie transmisa în direct oferea perspectiva şi altor acţiuni de aceeaşi factură.
Cu inimitabila sa ştiinţă de a evita conflictele şi situaţiile tensionate, dl. Aurel Dragoş Munteanu a stîrnit nici a mia parte din resentimentele pe care aveau să le genereze urmaşii săi.
A "defectat" la timp pentru a ajunge în locul ce avea să-i ofere adevărata consacrare: ONU.
La New York, domnia sa a avut şansa unică de a se afla, in numele Romaniei, la preşedinţia Consiliului de Securitate în momentul izbucnirii conflictului din Golf.
Exact in momentul în care era necesară — şi posibilă — prima unanimitate de poziţii din istoria forului mondial.
Graţie calităţilor sale diplomatice, conjuncturii, intereselor specifice, Aurel Dragoş Munteanu a devenit una dintre vedetele diplomaţiei mondiale. A fost, probabil, momentul care l-a convins că aceasta îi este, de fapt, vocaţia. Şi, crezînd cu tărie acest lucru, a acţionat consecvent în această direcţie, constituindu-se pe sine ca pe o structură independentă.
Repetînd — cu păstrarea proporţiilor — modelul Paleologu. Evident, nu în registrul comic al acestuia. Domnul Aurel Dragoş Munteanu se consideră, de mai multă vreme, propriul său ambasador într-o lume care îl binemerită.
Interesele României sint atent filtrate prin modalităţile sale de receptare.
O aplecare naturală, sau una exersată, l-au făcut să rezoneze total la semnalele uneia dintre zonele de influenţă cele mai redutabile: cea a finanţelor mondiale.
Şi a celor care le manevrează. Intr-un fel, Aurel Dragoş Munteanu aplică un celebru slogan american: ce e bine pentru A.D.M. e bine pentru România!
Este, fără îndoială, meritul domniei sale că preşedintele Iliescu a fost invitat la festivităţile de inaugurare a Memorialului Holocaustului. Chiar daca a fost pus într-o situaţie imposibilă — devenită de-acum clasică pentru preşedintele Iliescu — aceea de a întîmpina afrontul celei de-a treia prezenţe pe continentul american fără a fi primit Ia Casa Albă. Unde fusese deja primit Snegur.
Dar fără a avea la dispoziţie alternativa refuzului, pentru că o asemenea invilaţie nu poate fi, în mod logic, refuzată.
Strategia ambasadorului nostru în materie de contacte la cel mai înalt nivel s-a rezumat, pînă acum, la încrucişarea drumurilor presedintilor prin holurile ONUsi la filtrarea atentă a celor ce l-ar putea contacta şi influenţa pe Iliescu. Este meritul său că la precedenta vizită la New Vork, în septembrie '90, dl. Iliescu nu l-a putut contacta pe Mihai Botez.
Este meritul său că în această vizită majoritatea diasporomânilor au fost avertizaţi că preşedintele nu va avea timp de ei.
Este meritul său că protocolul vizitei a fost în aşa fel conceput încît să permită doar ce este bine pentru ADM...
Aş putea să fac de pe acum un pariu că, în cazul revocării sale ca ambasador, dl. Aurel Dragoş Munteanu va fi primul  defector  de marcă al „regimului Iliescu".
Că nu-şi va mai bate capul să revină în ţară şi că va trage toate sforile pentru a ateriza într-o funcţie comodă şi bine plătită, de funcţionar internaţional.
Pentru că "molecula de ADM" (a nu se confunda, totuşi, cu ADN, celebrul acid dozoxiribonucleic, purtător de gene) are o structură impecabilă: inteligenţă, oportunism, exclusivism, egoism.
Dar, mai ales, puterea de a se regăsi, în orice moment, în cea mai bună dintre posturile posibile. Ceea ce nu e nici de ici, nici de colo...

Octavian ANDRONIC 

Libertatea din 17 aprilie 1993