Publicat: 19 Iulie, 2018 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1993?

DE LA O SĂPTĂMÂNA LA ALTA

Enciclică episcopală:

TOKES Îl ACUZĂ PE PARLAMENTARII U.D.M.R. DE "TRĂDAREA CAUZEI MAGHIARILOR"!
ACESTORA LI S-A CERUT SĂ-ŞI PREZINTE DEMISIA, URMÂND CA O "COMISIE DE EPURARE" SĂ-I analizeze fiecăruia în PARTE ACTIVITATEA depusă in interesul etniei maghiare.

PRINCIPALII ACUZAŢI: TOKAY GYORGY Şl VERESZTOY ATTILA
Ca un autentic McCarthy în sutană, "preşedintele de onoare" al UDMR pregăteşte nouă "vânătoare de vrăjitoare" în numele veştejirii antimaghiarismului "din interior"
Recent, Ia Tg. Mureş a avut loc şedinţa Consiliului Reprezentanţilor UDMR, al cărei scop era să rezolve o serie de probleme statutare nesoluţionate la congresul de Ia Braşov.
Un moment deosebit de tensionat l-a constituit citirea de către Tokes Andras a unei scrisori de 6 pagini a fratelui său, Tokes Laszlo, adresată lucrărilor Consiliului.
În epistola sa, neobositul episcop contestă calitatea de "buni maghiari" a parlamentarilor UDMR, acuzându-i pe toţi, la grămadă, de "trădarea cauzei maghiarilor", solicitând de urgenţă ca aceştia să-şi dea demisia în bloc, după care să li se analizeze, fiecăruia în parte, activitatea depusă în interesul etniei.
Au fost nominalizaţi direct ca "trădători" domnii Tokay Gyorgy şi Veresztoy Attila.
Cu o insolenţă greu de înghiţit de membrii Consiliului, Tokes şi-a motivat neparticiparea la şedinţă prin faptul că "nu are ce discuta cu nişte trădători ai neamului" - referire expresă la grupul parlamentar. În aceeaşi scrisoare, ca o fire discreta ce este, episcopul a mai cerut ca să nu fie făcut public conţinutul acesteia.
Supunându-se Ia vot introducerea pe ordinea de zi a abordării problemelor ridicate de L.T., s-a obţinut votul favorabil al numai 32 de participanţi (fratele, Meder Josef, secretar la Episcopia Reformată Oradea şi reprezentanţii din Gheorghieni şi Odorheiul Secuiesc). Propunerea nefiind adoptată, a fost însărcinat dl Marko Bela cu "medierea" aspectelor din scrisoare.
Cu acelaşi prilej s-a stabilit ca în numele UDMR să fie înmânat Consiliului Minorităţilor un pachet de propuneri, cuprinzând cererile minorităţii maghiare, în cazul nerezolvării lor favorabile până la 31 august, urmând ca reprezentanţii UDMR să se retragă din acest organism.
S-a mai adoptat şi o hotărâre prin care s-a stabilit intensificarea mediatizăril internaţionale a intervenţiilor pe lângă organismele europene pentru eliberarea agresorului lui Mihăilă Cofariu...

VOTUL DE LA TG. MUREŞ A FOST INTERPRETAT CA O ATENŢIONARE A LUI LASZLO TOKES AL CĂRUI RADICALISM DEVINE TOT MAI INCOMOD PENTRU UDMR

SERIALUL CORUPŢIEI: "LISTA NR. 2!"

1. MIHAI CARCIOG, Patronul trustului de presă EXPRES

2. TRAIAN BĂSESCU Fost ministru al Transporturilor, parlamentar FSN

3. GHEORGHE FLORICĂ, Fost comisar general al Gărzii Financiare

4. MIHAI PÂNZARIU, Director general al Direcţiei Generale a Vămilor

5. RADU HORTOPAN, Fost comisar general adjunct al Gărzii Financiare

6. DINU PATRICIU, Patron ALFACONSTRUCT, parlamentar PL’93

7. SORIN ROŞCA STANESCU, Fost turnător la Securitate, redactor şef adjunct la Ev.z

8. CORNEL GRIGORUŢ, Fost ministru al Turismului

9. ION CRISTOIU, Fost activist UTC, redactor şef la Ev.z.

10. EMILIA NICOLAESCU, Crainic T.V.

Lista rămâne deschisă

MÂINE: ION CRISTOIU 

 

SĂPTĂMÂNA POLITICĂ

"ACARUL PAUN" DE-A' NDOASELEA!

Vă mai amintiţi probabil, cum se făceau schimbările în nomenclatura de partid sau în cea de stat, până în 1989.
Dacă personajul era mai înalt, vocea lugubră a crainicului de serviciu de la T.V. o aducea la cunoştinţa opiniei publice. Dacă nu, nu. Ea se producea pur şi simplu, iar după aceea, de cele mai multe ori, o tăcere sinistră se instala în jurul personajului (dacă, pentru diferite motive, el nu era chiar deferit organelor...). Rareori o persoană înlocuită din funcţie ca necorespunzătoare (termenul având conotaţii multiple) mai revenea în scenă, şi atunci intrau în joc considerente cu totul speciale.
Regula de aur era, însă, aceea a necomentării.
Şi din acest punct de vedere lucrurile s-au schimbat radical după Revoluţie.
Excluzând perioada proletcultistă a CFSN-urilor, când funcţii de conducere neeligibile au fost lăsate la discreţia "colectivelor de oameni ai muncii" şi când echipa aflată la putere a asistat neputincioasă la spectacole din care lipsea doar ghilotina, nu a existat, practic, vreo decizie administrativă care să nu fie contestată.
Cel mai adesea, noii beneficiari ai unei felii de putere s-au îmbătat cu ideea că aceasta le-a fost dată pe merit şi pentru totdeauna. Noţiunea de competenţă a dispărut cu desăvârşire, în calcul luându-se doar considerentele de ordin politic.
Profunda sciziune din societatea românească a alimentat copios circul declanşat de fiecare înlocuire, destituire, eliberare sau demisie — cum vreţi să le spuneţi.
Rezultatul fiind însă mereu acelaşi — desprinderea definitivă a insului in cauză de scaunul ocupat — efortul făcut, cel mai adesea invers proporţional cu miza, nu a însemnat altceva decât alimentarea unor tensiuni pe cât de inutile pe atât de păgubitoare pentru toată lumea.
Oricât ar părea de ciudat, toate aceste scandaluri — pentru că acesta este termenul pe care-l merită — au avut, sens unic: reprezentanţi ai Puterii, odată înlăturaţi din varii motive, au fost automat îmbrăţişaţi de Opoziţie care i-a folosit ca pe un soi de "berbece" cu care s-a încercat zgâlţîirea edificiului Puterii.
Chestiunea ar putea fi catalogată ca un sindrom. "Sindromul Florică" — pentru a o boteza cu numele cazului celui mai reprezentativ, mai tipic, din acest punct de vedere.
Generalul Florică a fost un slujbaş nemulţumit şi suficient până în momentul în care, datorită prea multelor nereguli semnalate in jurul său, a fost înlocuit de la conducerea Gărzii unde se crezuse pus pentru vecie. Omul care până atunci nu so remarcase prin nici o acţiune — nici măcar... verbală — împotriva Puterii, s-a trezit, peste noapte, un justiţiar, graţie unui suport tactic deloc de neglijat.
I s-a clădit, pe nemeritate, o statuie de oponent al guvernului şi al celorlalte structuri, stârnind pasiuni extreme, ca un soi de Dreyfuss al zilelor noastre.
Că idolul era de fapt un jalnic impostor, n-a mai contat, atât timp cât obiectivele luptei politice o impuneau.
Săptămâna trecută s-a produs un eveniment care tinde să aducă cu al doilea "caz Florică" — păstrând bineînţeles proporţiile, pentru că, cel puţin din punct de vedere profesional, dl Cornel Turianu nu poate fi comparat cu de tot modestul Comisar Naţional.
Aici disputa tinde să poarte părţile pe meandrele paragrafelor de lege şi prin hăţişul prevederilor regulamentare.
Miza, în cele din urmă, este însă aceeaşi.
Schimbarea din funcţie a preşedintelui Tribunalului Municipiului Bucureşti, un funcţionar de rang mijlociu, îmbracă dimensiuni... planetare, ajungând să fie privit chiar ca o răzbunare (de ce aşa târzie?) a unor şicane electorale făcute preşedintelui lliescu.
În vâltoarea luptei politice, competenţa şi capacitatea de a răspunde exact şi corect comenzilor unei funcţii, iarăşi nu mai prezintă nici o importanţă.
Ca şi Florică, orbit de orgoliu, dl Turianu îşi vede funcţia ci pe o favoare divină pe care doar tot cerul o mai poate întoarce.
Probabil că, din aceleaşi motive, domnia sa nici nu-şi mai pune problema dacă nu cumva acuzele care i s-au adus au vreo justificare.
Nu: domnia sa este un David, care a cutezat să arunce cu piatra în Goliatul din Cotroceni, şi asta nu i se iartă!
Nu ştiu cum se va sfârşi acest nou scandal.
Ştiu sigur însă că toată această hărmălaie nu-l va readuce pe dl Turianu în scaunul de preşedinte, cum nu l-a readus nici pe Florică în cel de Comisar al Ţării, cum nu-readuce pe dl dr. Bălăceanu Stolnici la direcţiunea institutului de geriatrie.
Toate aceste cazuri îmi apar a fi un soi de "Acar Păun" pe dos, din care nimeni nu învaţă nimic, şi din care autoritatea statală iese continuu slăbită, într-un moment în care are mai multă nevoie ca oricând de autoritate.
De frica scandalurilor posibile (favorizate şi de tot soiul de complicităţi sau de concesii) sumedenie de funcţionari incapabili sau corupţi işi ocupă în continuare locurile călduţe, erodând continuu credibilitatea instituţiilor statului democratic şi a diriguitorilor săi.

Octavian ANDRONIC 

Până ne vom muta pe SAPIENŢEI...

 
CĂLDURĂ MARE PE "STRADA PACIENŢEI"