Publicat: 19 Iunie, 2017 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1992

19 Iunie 1992 * DE LA O ZI LA ALTA

RESPECTAREA EMBARGOULUI INSTITUIT DE ONU ÎMPOTRIVA IUGOSLAVIEI DĂ LOVITURI MORTALE ECONOMIEI NAŢIONALE
Pînă la finele anului, 558 milioane dolari pierderi directe şi 2,5 miliarde dolari pierderi indirecte!

„Fixing" vizual cu negru înaintea ochilor
Executivul a emis o hotărîre prin care se prevedea majorarea tarifului de abonament, începînd cu 1 iulie a.c. Potrivit acestui act normativ tarifele pe un trimestru sînt: 360 (TV) plus 240 lei (Radio) pentru o familie; 3 000 (TV) plus 2 000 (Radio) pentru agenţii economici şi instituţii de stat; 1 200 (TV) plus 800 lei (Radio) pentru agenţii economici care repară aparate şi 360 (TV) plus 240 lei (Radio) pentru hoteluri şi cabane.

Continuă ofensiva chimică împotriva României:
DEŞEURI NOCIVE ŞI LA CONSTANŢA!

 

Dan Deșliu: Îl acuz pe Mircea Dinescu!

Cîteva luni în urmă, într-un interviu în „Libertatea", evocam situaţia jalnică a Uniunii Scriitorilor, incriminînd în principal conducerea, sub reaua oblăduire a dlui. Mircea Dinescu. De atunci şi pînă azi, lucrurile au evoluat sistematic, de la albastru spre negru. Deşi nu s-a ostenit să citească interviul, dl. M.D., în stilul zeflemist care-l caracterizează, mi-a spus că dau apă la moară extremiştilor care ne atacă, se ştie dincotro şi cu ce intenţii. I-am răspuns că nimeni nu face mai mult, în acest sens, decît el însuşi. Ulterior, am încercat să-i explic, între patru ochi, cît de strîmb procedează în probleme de interes vital pentru existenţa obştii noastre. Cum s-ar zice, pe o ureche i-a intrat şi pe alta i-a ieşit... Iată-mă nevoit acum, în ceasul al doisprezecelea (şi ceva!) fără nici o urmă de plăcere, să revin cu o acuză gravă, directă, în ciuda semnalelor de alarmă, stăruitoare, repetate — şi nu doar ale mele — preşedintele U.S. şi al Academiei Cătavencu, continuă să-şi facă mendrele, ca pe moşia personală. Şi nu ca un proprietar care înţelege să prospere odată cu ogoarele şi acareturile, ci ca un împătimit de pricopsire, chit că satisfacerea acestui impuls nobil, tot mai frecvent prin partea locului, îi aduce pe ceilalţi în sapă de lemn.
În esenţă, îl acuz pe Mircea Dinescu de egotism şi de o poftă de înavuţire aproape maladivă. Sau viceversa. Conced că jertfa patriotică are şi ea dreptul la o mică recompensă, că puterea de care nu abuzezi n-are nici un haz — dar nici în halul ăsta! Şi apoi, dăcă-i vorba de jertfă, se presupune că ai făcut-o pentru o cauză, nu pentru chiverniseală.
Să trecem însă la argumente. La finele lui 1989, cînd M.D. a preluat frîiele (sîc!) U.S. — provizoriu, ce-i drept, am fost informaţi de existenţa unui activ în Bancă de circa 105—170 milioane. S-au făcut atunci proiecte trandafirii: achiziţionarea unei tiparniţe proprii — adică, a Uniunii — îmbunătăţirea temeinică, a caselor de creaţie, cumpărarea cîtorva vehicule etc. O tipografie s-a şi obţinut, din Germania, un fel de donaţie la care se zice că ar fi contribuit şi eforturile d-lui M.D.,
devenit preşedinte ales al Uniunii Scriitorilor, în urma unei operaţii, de numărare a voturilor asupra corectitudinii căreia există unele dubii... În scopul instalării acelei tipografii s-au cheltuit de-a lungul timpului între 10 şi 15 milioane lei s-a mai amenajat şi o locuinţă în clădirea Casei Scriitorilor din Calea Victoriei 115 pentru o persoană aferentă (tipografiei, fireşte), adusă şi rămasă anume, la aceeaşi adresă. Instalaţia respectivă n-a produs şi nu produce nimic în folosul nostru. Ce s-a făcut, cine a aprobat si cum s-au prăpădit milioanele în cauză, direcţia administrativ-financiară a U.S. este incapabilă să explice.
În schimb, România Literară, Viata Românească, Contrapunct, ca şi alte publicaţii de frunte ale Uniunii, au ajuns la — sau sub — pragul falimentului, pensia maximă (de vîrstă) pentru Geo Bogza, Radu Boureanu, Cella Serghi etc. de 8000 lei, mult sub retribuţia lunară a unui gunoier — dar şi aceasta ameninţată cu extincţie, prin secătuirea resurselor financiare, în timp Mircea Dinescu îşi vede netulburat de ale sale. D-sa din preajmă invocă lipsa de sprijin din partea oficialităţii (Guvern, Parlament, Ministerul Culturii) — îndeobşte în obţinerea drepturilor; rezultînd din taxa timbrului de 2 lei per exemplar, 1 carte tipărită — ceea ce este adevărat şi trist. Nu mai puţin adevărat este, însă, că s-au cheltuit sume nu tocmai neglijabile, adesea cu voiajurile preşedintelui U.S. peste hotare, multe călătorii îndelungi, majoritatea în interes strict personal. Cu aprobare, pare-se. La acest capitol se cuvine spus că nu dl. M.D. a beneficiat — en gros, ce-i drept — ci şi alte persoane din conducere.
Vechea poveste cu „dă-mi ca să-i dau, taci, şi-o să tac".
Aşa ceva este şi trist, şi inacceptabil.
Tot o malversaţiune poate fi socotită acordarea unui spaţiu considerabil din sediul U.S. — calea Victoriei 133—135 faimoasei fundaţii Soros, în condiţii neclare. Cine şi în ce fel profită de pe urma acestui contract, despre care auzisem iniţial că ne va aduce chiar beneficii în valută? Evident, niscai foloase trebuie să aducă, dincolo de caracterul umanitar al afacerii. Cui, anume? Mister de nepătruns!
Ocupat pînă peste cap cu deplasările peste hotare, sau în interior, inclusiv ca membru al A.S.V.P. (vînătoare şi pescuit sportiv), dl. M.D. se îngrijeşte în răstimpuri de Uniunea Scriitorilor cam ca lupul de oi. Iar cei din preajmă, îndrituiţi şi datori să-l cheme la ordine, se tot ascund în spatele unei scuze derizorii: „Ce să-i faci, ştiţi că nu se poate discuta cu el!" Nici măcar — după unii — cu temuta sa secretară...
În ce mă priveşte, întrucît mi-am permis să declar, public, unuia ceva mai important, pe atunci, că n-are dreptul să se considere proprietarul unei ţări, se înţelege că nu mă voi sfii să-i spun dlui M.D. că n-avea şi nu are dreptul să se considere, aşa cum fără jenă o face, proprietarul Uniunii Scriitorilor. Pe care, regret, a adus-o cu un picior şi nouă zecimi în groapă!
Îl acuz pe Mircea Dinescu nu doar de inconştienţă, ci şi de lipsă de onestitate, de urmărirea consecventă a unor interese strict personale, scop în care uzează de o atribuţie menită să slujească interesele obştii de încălcarea Statutului, a prerogativelor Consiliului, Comitetului director, precum şi ale direcţiei administrative.
În concluzie, consider necesară intervenţia Gărzii Financiare pe linie de stat pentru a controla scriptele — sper — existente. 

 

Ziarul Libertatea din 19 iunie 1992, pag. 1-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


 

Ziarul Libertatea din 19 iunie 1992, pag. a 3-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 19 iunie 1992, pag. a 4-a ▼ Click pe imagine pentru mărire