Publicat: 2 Decembrie, 2017 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1992?

1 Decembrie — Ziua NAŢIONALĂ
«PUTEREA» - LA BUCUREŞTI; «OPOZIŢIA» - LA ALBA IULIA
În Bucureşti
Preşedintele, primul-ministru, reprezentanţii Parlamentului
AU MERS LA BISERICĂ!
Înalt-Prea fericitul TEOCTIST şi un sobor de înalte feţe bisericeşti au ţinut la Patriarhie o...

SLUJBĂ CU RUGĂCIUNI PENTRU PĂSTRAREA UNITĂŢII NAŢIONALE
S-au depus coroane la Monumentul Eroului Necunoscut, la Cimitirul Eroilor Tineri, la Arcul de Triumf
La Alba îulia
CONVENŢIA DEMOCRATICĂ ŞI-A FĂCUT UN PROGRAM
SEPARAT DE COMEMORARE, DEPUNÎND COROANE
LA ALTE CIMITIRE DECÎT REPREZENTANŢII AUTORITĂŢILOR
Asistenţa s-a reunit doar la Te Deum-ul de la Catedrală
OASPEŢII - ÎNGHEŢAŢI - AU FOST „OBLIGAŢI" SĂ VIZITEZE MUZEUL UNIRII
MOSES ROSEN ÎL TRAGE DE URECHI PE UNCHIUL TOM
Acuzîndu-I pe senatorul american Lantoş că se joacă de-a
UITE CLAUZA, NU E CLAUZA!
Scrisoarea sa deschisă are puţine şanse de a primi răspuns, dacă avem în vedere scumpirea taxelor poştale.

 

 

============================================

O nouă tragedie aeriană

DE CE AU "EXPLODAT" OASELE MEMBRILOR ECHIPAJULUI ELICOPTERULUI MI-8

Joi, 19 noiembrie 1992, ora 18:43. La dispeceratul de comunicaţii al unităţii militare de aviaţie de la Alexeni — Ialomiţa se înregistrează un mesaj al echipajului elicoterului MI8 aflat în zbor între Buzău şi Urziceni.
Printre pîrîituri şi zgomote de fond obişnuite, se desluşesc vag un : „... ică" şi o replică seacă: „Asta e..." Vocea aparține lt. colonelului Constantin Bălescu, pilot şi comandant al unităţii 01878.
Apoi nimic....
Liniştea aceea prevestitoare de rele, pe care piloţii o poartă cu ei în suflet, în fiecare minut de zbor sau de repaus.
Elicopterul decolase în dimineaţa aceleiaşi zile spre Durău.
Revenise de acolo la Buzău pentru a lăsa cîţiva piloţi şî îşi continuase drumul spre bază. Echipajul mai era compus din căpitanul pilot Vasile Harabagiu şi mecanicul de bord Nicolae Nicolae.
Ca pasager — col. ing. I Ancuţei, şeful paraşutiştilor din Comandamentul Aviaţiei.
Evident, imediat după întreruperea comunicaţiei s-a dat alarmă.
A fost localizată zona ultimului contact radio, pe raza comunei Florica. Pînă la ora 22, un batalion de paraşutişti a „pieptănat" împrejurimile, fără a detecta nici o urmă.
Localnicii auziseră zgomotul unei explozii, dar nimeni nu putea indica cu exactitate direcţia din care venise. Din cauza ceţei dese căutările au
fost abandonate pînă dimineaţă. A doua zi, locul catastrofei a fost identificat.
Aparatul căzuse — în mod de-a dreptul inexplicabil — pe o parte. Ocupanţii săi îşi pierduseră viaţa aproape instantaneu, în momentul impactului, a cărui violență a făcut pur şi simplu ca oasele membrilor echipajului să explodeze. Nu existau însă semne ale unei explozii, aparatul nefiind dislocat, doar roata din faţă fiind aruncată la cîţiva zeci de metri distanţă...
Ancheta de elucidare a cauzelor accidentului s-a declanşat chiar de a doua zi.
Comisia s-a aflat însă în faţa unor elemente greu de desluşit. În primul rind acel esenţial: ce s-a întîmplat în aer, la o înălţime de circa 150-200 m, în timpul zborului ? Ce element violent a intervenit făcînd ca aparatul să nu cadă în mod normal — situaţie în care flotabilitatea sa remarcabilă şi efectul de amortizare a trenului de aterizare ar fi fost în măsură să salveze vieţile celor aflaţi la bord?
Or, este clar că aparatul a suportat impactul cu solul pe o parte, poziţie practic de nerealizat cu mijloacele clasice de zbor.
Cauza probabila trebuia căutată în ceva extrem de violent, petrecut în timpul zborului, care a făcut ca elicopterul să nu mai poată fi pilotat, el înşurubîndu-se pur şi simplu în aer şi fiind practic tras spre pămînt cu o forţă mai mare decît cea a gravitaţiei!
Or o reacţie de acest gen nu putea pro voca decît o cauză tehnică pe lanţul transmisiei de coadă cînd nefuncţionarea celei de-a doua elice generează evoluţii ciudate şi practic necontrolabile ale aparatului...
Elicopterul de tip MI8, de fabricaţie rusească este în general un aparat robust şi sigur în exploatare. Acesta însă avea o vechime de 25 de ani şi, în mod normal, anul viitor ar fi trebuit scos din funcţiune. Comandantul Bălescu era unul dintre cei mai buni piloţi ai unităţii.
Şi unul deosebit de exigent şi metodic în acelaşi timp, el participînd personal, şi cu o minuţie ce devenise proverbială, la recepţia fiecărui aparat de zbor după revizii.
Ceilalţi membri ai echipajului erau, de asemenea, cotaţi, printre cei mai buni din unitate...
Ancheta accidentului pe care o efectuează o comisie de specialişti (doar) din cadrul Comandamentului Aviaţiei se află deja în faţa unei dileme: eroare de pilotaj sau defecţiune tehnică?
Fiecare dintre aceste două soluţii au implicaţii complexe ce prefigurează un veritabil conflict între piloţi şi tehnicieni, mai cu seamă acum, după accidentele în lanţ din ultima vreme...
Scriu aceste rînduri cu strîngere de inimă. Intîmplarea a făcut să-l cunosc, destul de bine, pe Costel Bălescu să ştiu ce fel de om era şi ce calităţi avea.
Să ştiu că a lăsat orfană o fetiţă cam de vîrsta alei mele.
Să ştiu că ceilalţi membri ai echipajului au lăsat singuri pe lume, soţii şi copii, cărora nu le vor mai putea fi niciodată de folos.
Această întîmplare face să mă simt legat, sufleteşte, de această zonă a riscului, de minut cu minut şi să fi avut omenesc de egoista uşurare că printre cei care acum nu mai sînt nu s-au numărat şi cei care-mi sînt apropiaţi şi prin sînge...
Dar, le scriu cu nădejdea că analiza faptelor, decelarea cauzelor vor fi conduse numai şi numai de adevăr şi realitate şi nu de calcule diplomatice...