Publicat: 20 August, 2017 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1992?

DE LA UN AN LA ALTUL

REMEMBER '91!

Vă reamintim astăzi cum a titrat ziarul nostru evenimentul de anul trecut, imediat ce au sosit primele veşti de la Moscova:

După 27 ani, un nou puci militar la Kremlin • ŞIRUL REVOLUŢIILOR EST-EUROFENE SE ÎNCHEIE CU O... CONTRAREVOLUŢIE? • LOVITURĂ DE STAT SAU DOAR TENTATIVĂ? • Partida pare să nu fie, încă, jucată! • BLINDATE şl BARICADE PE STRĂZILE MOSCOVEI • Cuvîntul de ordine al conservatorilor: „REFORMA LUI GORBACIOV A AJUNS ÎNTR-UN PUNCT MORT • ELŢÎN, PE TANC, CERE SA SE OPUNĂ REZISTENŢEl FACE APEL LA GREVă GENERALĂ!

• SE ÎMPLINEŞTE PROFEŢIA LUI SEVARDNADZE? • Comitetul de Stat pentru Stare Excepţională dă înapoi • O SENZAŢIONALĂ DECLARAŢIE A NOULUI PREŞEDINTE IANAEV (IMPUS CA VICEPREŞEDINTE CHIAR DE GORBACIOV): „Sperăm că Gorbaciov va reveni în funcţia sa!" • GORBACIOV RÂMÎNE SECRETAR GENERAL AL P. C.U.S.?

LIBERTATEA (marţi, 20 august 1991)

 

Interviu cu ES Domingo Schipani, ambasadorul Republicii Orientale Uruguay la Bucuresti

     "CAND PLEACA UN PRIETEN, LASA UN LOC GOL!'

- "LIBERTATEA" doreşte să realizeze acum, cu cîteva zile înainte de plecarea dv. definitivă din ţară, un interviu ceva mai deosebit pentru un ambasador. Îndrăznim să vă sugerăm această idee pentru că în cei trei ani şi jumătate pe care i-aţi petrecut la post, în România, v-aţi exprimat întotdeauna cu o francheţe absolută şi într- o manieră complet neprotocolară. Acceptaţi un "ping-pong" de întrebări şi răspunsuri?
- Bineînţeles. Nu m-am temut niciodată să-mi ratific concepţiile prin propria semnătură.
- Data naşterii?
- 15 mai 1944. "Taur" plin, cu toate defectele şi virtuţile acestui semn zodiacal.
- Cînd au debarcat strămoşii dumneavoastră în Uruguay?
- La începutul acestui secol; bunicul meu, Domingo, era din Calabria. A fost un emigrant sărac, care şi-a clădit viaţa în Uruguay.
- Să înţeleg că în spatele numelui dumneavoastră nu există nici nobili, nici aristocraţi...?
- Fireşte că nu. Sînt un uruguayan tipic al clasei mijlocii. Dacă azi am funcţia de ambasador, ea se datorează unei concepţii istorice foarte înrădăcinate în ţara mea: pentru orice cetăţean numai virtuţile şi talentele lui contează. Aşa gîndea Don Jose Artigas, eroul nostru naţional, ivit din sînul poporului şi pentru popor.
- Calitatea dumneavoastră cea mai mare?
- Nu am prea multe. Poate aceea de a fi loial şi constant în prietenie şi onest pînă la încăpăţînare cu propriile mele convingeri. Dacă cred cu convingere intr-un ideal, atunci nimeni şi nimic nu mă poate face să tac.
- Defectul dumneavoastră cel mai mare?
- Că nu iert niciodată - deşi în felul acesta contrazic concepţiile creştine - pe cei care trădează prietenia pe care le-o ofer.
- Nu-i un fel de "vendeta"calabreză?
- Nu cred. Detest clanurile de orice tip, începînd cu "mafia". Sînt un om liber care spune ceea ce gîndeşte si nu mă las atras de interese personale sau neesenţiale... În inima mea nu-şi vor găsi niciodată loc trădătorii, tiranii, oportuniştii şi, cu atît mai puţin, mincinoşii.
- Cine ar putea ajunge să vă fie prieten?
- Cei cărora le port respect pentru intelect, pentru onestitatea procedeelor şi pentru conduită.
- Cum v-aţi defini din punct de vedere politic?
- Cu mintea şi sufletul mă simt un social-democrat.
- Noi, cei care am fost în ţara dumneavoastră şi am luat interviuri principalilor lideri politici, am spune că sînteţi foarte aproape de concepţiile fostului preşedinte, Julio Maria Sanguinetti. Aşa este?
- Pentru Don Julio am numai respect şi admiraţie şi mă mîndresc cu prietenia cu care m-a onorat.
- Dar nu sînteţi sectarist, nu?
- Fireşte că nu. Am buni prieteni în toate partidele politice din ţara mea. Am fost şi sînt un pluralist şi de aceea îi preţuiesc pe toţi aceia care îşi apără idealurile cu onestitate, chiar dacă ele diferă de ale mele.
- Culoarea preferată?
- Roşu; simbolizează forţă şi pasiune.
- Numărul preferat?
- 1. E vertical şi transparent şi nu are înflorituri grafice.
- Cea mai mare durere?

 

- Moartea mamei, pe cînd eram adolescent.
- Cea mai mare bucurie?
- Că sînt căsătorit cu Ines, care mi-e şi companieră, şi consilier, şi prietenă.
- Floarea preferată?
- Muşcata, care nu are nevoie de îngrijirea cuiva şi care-şi foloseşte propria sevă pentru a ne înveseli mediul şi imaginea optică. E o floare viguroasă, care supravieţuieşte atît iernilor, cît şi verilor. E o floare demnă şi rezistentă şi, poate tocmai de aceea, nu este cotată pe piaţa de flori.
- Persoanele pe care le admiraţi cel mai mult?
- Amîndouă s-au numit Jose. Unul a fost Artigas, întemeietorul naţiunii noastre. Celălalt, Batlle y Ordonez, a fost creatorul Uruguayului modern, la începutul acestui secol.
- Don Jose Batile y Ordonez a întemeiat curentul după care, dacă nu mă înşel, se conduce azi-politic vorbind-fostul preşedmte Sanguinetti?
- Exact.
- De ce vă încheiaţi misiunea în România tocmai acum cînd aţi devenit un ambasador de notorie popularitate în mediul nostru?
- Pentru că sînt un om şi un profesionist liber, care nu mă las legat nici de funcţiile mele şi nici de reprezentanţele galante...
- Nu vă înţeleg prea bine răspunsul...
- De 21 de ani sînt unul din profesioniştii diplomaţiei uruguayene. Am avut privilegiul să hotărăsc momentul exact în care am dorit să vin în România, ca şi pe cel în care s-o părăsesc. Toate acestea, cu corespunzătorul acord al guvernului meu.
- Teoretic vorbind, care e termenul maxim pe care guvernul dumneavoastră vi l-ar permite să rămîneti la post în ţara noastră?
- În acord cu legile noastre, cinci ani şi, în mod excepţional, încă un an în plus.
- Dar sînteţi doar de trei ani şi jumătate în România!
- Exact. De aceea v-am spus mai înainte că am avut privilegiul să-mi aleg momentul plecării. Căci fiind conştient de capacităţile şi limitele mele, mi-am spus că am atins scopurile pe care mi le-am propus cînd am venit la Bucureşti. Acum este rîndul celui care îmi va urma să înalţe edificiul-metaforic vorbind- pe fundaţia solidă pe care considerăm că am realizat-o în România.
- Cea mai mare decepţie trăită în ţara noastră?
- Anul 1989. Cînd dragul şi foarte stimatul meu coleg din Olanda, domnul Coen Stork şi subsemnatul eram singurii care am făcut disidenţă faţă de cultul personalităţii lui Ceauşescu.
- Cunoaştem acest lucru, dar, dacă nu stat prea indiscret, de ce credeţi că domnul Stork şi dumneavoastră aţi fost nişte "cavaleri singuratici" în acel gest?
- Trecutul aparţine trecutului şi nu voi fi eu acela care să înceapă să judece conduita altora. Vă spun numai că la preluarea funcţiei în Bucureşti, pe 28 februarie 1989, ştiam deja că domnul Coen se plasase în disidenţă, ca Don Quijote, deşi Corpul Diplomatic era constituit din încă alţi 70 de ambasadori. Noi, fiinţele omeneşti, posedăm prea multe mecanisme delicate: teamă, comoditate, convenienţă, dorinţă de linişte... şi mai ştiu eu ce!
-Aţi plătit scump disidenţa dumneavoastră faţă de Ceauşescu?
- Nu chiar aşa scump! Mi-au întrerupt apa, lumina şi gazele cu care mă încălzesc pe timp de iarnă; mi-au retras paza de la reşedinţă, ca la numai 48 de ore după aceea să mi se fure, din grădină, antena parabolică. Apoi mi-au otrăvit un splendid pui de ciobănesc german, de numai 4 luni, pe care i-l făcusem cadou fiicei mele. Dar toate astea aparţin trecutului şi acelor români care ar fi trebuit atunci să mă apere şi n-au făcut-o, le-am prezentat deja factura: dispreţul meu public şi totala indiferenţă.
- Cea mai mare bucurie în ţara noastră?
- Victoria Revoluţiei din 22 decembrie 1989, zi în care a apărut şi "LIBERTATEA".
- Cea mai mare durere?
- Tinerii români pe care i-am văzut murind în apărarea valorilor universale de Libertate şi de Democraţie.
- Românul pe care îl admiraţi cel mai mult?
- Nicolae Titulescu.
- Femeia pe care o apreciaţi cel mai mult în România?
- O uruguayană: Ines de Schipani!
- Cea mai mare îndoială în privinţa ţării noastre?
- Asupra momentului în care societatea va asimila marile transformări care, în mod inevitabil, au început să se producă în această ţară.
- O autoritate română prietenă?
- Multe, dar o să vă numesc doar două: Adrian Năstase şi ministrul Ionel V. Săndulescu.
- Cel mai bun prieten român?
- Poporul, în general.
- Cel mai rău duşman?
- Acei români, din diferite sfere sociale, care, pentru simplul fapt că sîntem străini, încearcă să abuzeze cu neruşinare de noi, într-un război cotidian al nervilor şi împotriva corupţiei, sau, mai bine zis, care continuă să ne considere duşmani, după cea mai pură concepţie stalinisto-ceauşistă! Ei nu reprezintă majoritatea, dar, din păcate, sînt destui!
- Care ar putea fi candidatul învingător în apropiatele alegeri prezidenţiale?
- Fără îndoială că cel mai bun şi sînt sigur cava fi acela ales de dumneavoastră! Dacă aş fi român, aş vota pentru el!
- Persoana cu cel mai mare curaj pentru continuarea reformei româneşti în perioada de tranziţie?
-... Asta, zău că e dificil...
- Vă încumetaţi, totuşi, să răspundeţi?
- Un uruguayan adevărat nu ocoleşte niciodată răspunsul.
- Deci?
- Theodor Stolojan.
- Punem capăt ping-pongului?
- Era şi timpul!
- Mulţumit de acest interviu?
- "Libertatea" şi mai ales dumneavoastră, sînteţi creativi şi imaginativi. Mă încîntă, sincer, că am iniţiat un astfel de tip de interviu, lipsit de protocol şi de răspunsuri formale.
- Un gînd de încheiere?
- Un compozitor-interpret argentinian, care se numea Alberto Cortez, a scris un frumos cîntec, a cărui primă strofă sună astfel:
"Cînd pleacă un prieten, lasă un loc gol, care nu se poate umple prin sosirea altui prieten". Din fericire, nu se aplică în ceea ce mă priveşte şi asta, pur şi simplu, pentru că cei care îmi vor urma vor face de trei ori mai mult decît am făcut noi. Este ceea ce merită România actuală şi exprimă pe deplin părerea guvernului şi poporului din Uruguay despre această ţară!

Mulţumesc "LIBERTĂŢII"! Mulţumesc Poporului Român!
A consemnat Octavian ANDRONIC