Publicat: 20 Ianuarie, 2018 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1993?

DE LA O ZI LA ALTA

Azi, la Washington
SCHIMBARE DE LOCATARI LA CASA ALBĂ! PLEACĂ BUSH, VINE CLINTON, SADDAM RĂMÎNE
„Învingătorul din Golf" cedează conducerea politică a lumii „învingătorului de la Little Rock"

O stranie paralelă:
SALVE DE ARTIFICII PE COLINA CAPITOLIULUI
SALVE DE TRASOARE PE CERUL BAGDADULUI
Cel mai tînâr preşedinte al Americii (de la Kennedy încoace) preia comenzile într-un moment în care situaţia internaţională cere maturitate şi discernămînt. Bush părăseşte Casa Albă mîhnit de ingratitudinea concetăţenilor săi cărora le-a adus prima victorie militară clară de la al doilea război mondial încoace

VA ÎNCEPE O "ERĂ DEMOCRATĂ" ÎNTR-O LUME ÎN CARE DEMOCRAŢIA A OBŢINUT CEl MAI MARE SUCCES AL SĂU DIN ISTORIE: DOBORÎREA SISTEMULUI COMUNIST

O distincţie de mai an...
- Medalia Iubirii pentru Neagu Udroiu
„Rompres" a traversat primii 3 ani de existenţă. Pentru a însoţi urările de bine pentru colegii noştri la acest moment — fie şi nerotund — aniversar — am ales din fototeca lor această imagine de album: directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă „Rompres", Neagu Udroiu, primeşte din partea Sanctităţii Sale Papa Paul loan al II-lea Medalia Iubirii a Vaticanului, conferită de Suveranul Pontif tuturor celor care îl vizitează.

Tag-uri Nume: