Publicat: 21 Iulie, 2017 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1992?

DE LA O ZI LA ALTA
VOR MAI MERGE LIBERALII LA VERSOIX?
Semirefuz regal, prin biroul de presă

Fără notificarea unui NU hotărât, Majestatea Sa Regele Mihai ar lua în considerare iniţiativele organizaţiilor spirituale, civile şi politice ale ţării, care ar aduce o largă înţelegere, permiţînd întoarcerea Sa în fruntea Statului, ca suveran.

Valcav Havel - preşedintele dezagregării de catifea se explică
Fostul preşedinte al Federaţiei Ceho-Slovace doreşte ca prin demisia sa să contribuie la "clarificarea situaţiei". Dar se poate ceva mai limpede?

Replici la seismul show-ului TV Păunescu
Cea mai controversată emisiune TV de după revoluţie continuă să culeagă roadele hiperabundente ale comentarilor pro şi contra. O bună parte din presă aruncă cu pietre. Temelie pentru soclul martirului A.P.? 

 

Ziarul Libertatea din 21 iulie 1992, pag. 1-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Copilăria democraţiei

TABLETĂ DE INDEPENDENT de Silviu Brucan

Deşi vine din vechime, de la strălucitoarea Atenă, democraţia are în fiecare ţară vîrsta ei. In România după jumătate de secol de dictatură, oamenii învaţă să practice democraţia încet dar sigur. Numai cei care fac politică pentru a trăi de pe urma ei sînt grăbiţi să devină deputaţi, miniştri şi chiar preşedinte şi poate că au dreptate, deoarece în momentul în care poporul nostru îşi va fi însuşit cultura politică, nu-i va mai alege şi nici răbda.

La revoluţie, tinerii care au arătat curaj în stradă şi ambiţii politice visau să fie propulsaţi direct în guvern sau în conducerea ţării. Cînd s-au trezit la realitate, au început să ţipe că li "s-a furat revoluţia", deşi în speţă nu era vorba de ceea ce aveau în buzunare, ci în cap.

Năvala cea mare a fost în presă. Aflînd că acum se poate scrie şi publica orice şi că numărul publicaţiilor a sărit de Ia sută la două mii, s-au repezit ca puhoiul Ia ziare, redacţiile unora atingînd cel mai mare număr de proşti pe metru pătrat. Acolo văzînd că semeni de-ai lor scriu şi semnează în pagina întîi, au prins curaj şi, refuzînd să mai facă stagiu de reporteri, au sărit direct la poziţia de comentator politic . Un ziar — am numărat din curiozitate — are din aceştia vreo duzină, cum se vînd ouăle în America. Ca atare, articolele lor au aceeaşi culoare şi mărime, aceleaşi idei (două, maximum trei), aceleaşi teme şi aceeaşi ţintă favorită apeeaşi concluzie şi acelaşi stil, aşa încît dacă l-ai citit pe unul i-ai citit pe toţi.

In viaţa politică, copilăria apare mai evidentă. Este ştiut că în alegerile parlamentare votul se acordă listei cu semnul electoral al partidului şi deci logica cere partidelor să manifeste în această perioadă cea mai mare unitate si disciplină. Ei bine nu! La Convenţiile şi Congresele de partid din acest an, dezbaterea de idei a fost înlocuită cu păruiala, gîndirea cu pîrţagul, calculul politic cu orgoliul rănit, lupta dintre partide cu lupta în partid. Drept rezultat, activiştii de partid se prezintă în fata electoratului dezbinaţi şi dezaxaţi, nemaiştiind cine este adversarul. Inaugurînd seria, Convenţia FSN a început să tragă într-o ţintă mobilă, dînd naştere FDSN-ului, care acum ripostează cu foc. Desigur, ei nu-şi dau seama că întrecîndu-se în acuzaţii şi recriminări reciproce, alegătorii ar putea să conchidă că ambii au dreptate şi să voteze cu alţii. Convenţia Democratică nu s-a lăsat mai prejos cu al său "PAC la Răsboiul" şi în loc să desemneze drept candidat unic pe "cel mai bun“ a optat pentru un ilustru necunoscut. Tinerii liberali, uitînd cu totul de bătrîni s-au încins, într-o luptă ne viată şi pe moarte între ei. Chiar si minusculele partide formate din vecinii de bloc sînt răvăşite de certuri interne, desi deasupra lor atîrnă ghilotina eliminatoare a celor 3 Ia sută. Ecologiştii s-au făcut de baftă cu deşeurile, iar FDSN, în Ioc să se străduiască să-şi creeze o identitate politică onorabilă, deoarece toată lumea ştie cine şi în ce scop l-a creat, s-a apucat acum, la spartul tîrgului, să ceară posturi de miniştri şi secretari de stat, ca şi cum asta i-ar putea aduce voturi.

La prezidenţiale, unde s-ar impune maturitate, asistăm parcă la acel joc de copii cu întrebarea: Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? la care răspunsul este: împăratul Japoniei! Oameni cu o carte de vizită pe care nu scrie decît numele declară cu o totală lipsă de pudoare că vor să urce în fruntea ţării. Nici mai mult nici mai puţin! La conferinţele lor de presă, în loc să-şi prezinte programul politic sau strategia economică, au descoperit că pentru a face titlu la ziar sau Ia televiziune metoda cea mai sigură este să lansezi o idee trăznită. Este şi aici ceva din psihologia copilului care pentru a atrage atenţia ştie că trebuie să spună o obrăznicie cit mai mare. Politicienii nu se întreabă, însă, dacă alegătorii vor dori să voteze pentru un preşedinte sau premier care are "idei trăznite".

In sfîrşit, ne e dat să auzim din nou acele proclamaţii negativist-nihiliste care fac praf şi pulbere din tot ce s-a înfăptuit în ultimii ani — revoluţia, stabilirea democraţiei, politica economică şi opera legislativă, noile instituţii şi politica externă. Mesajul dorit este pueril: Toţi ceilalţi sînt răi, corupţi şi mincinoşi, numai noi sîntem buni, cinstiţi şi spunem adevărul. Votati-ne pe noi şi totul în România va merge pe roatei! O proclamaţie de acest gen a produs şi înainte de alegerile din mai 1990 aşa-zisa Societate Timişoara, iar riposta electoratului a fost devastatoare. Hamleţii de provincie n-au învăţat nimic în aceşti doi ani şi au scos din nou proclamaţia de la naftalină.
Făcînd bilanţul ai impresia, că în timp ce conştiinţa opiniei publice a crescut şi s-a dezvoltat, mintea acestor politicieni a rămas în faza copilăriei.

Ziarul Libertatea din 21 iulie 1992, pag. a 2-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 21 iulie 1992, pag. a 3-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 21 iulie 1992, pag. a 4-a ▼ Click pe imagine pentru mărire