Publicat: 24 Mai, 2018 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1993?
Aşa cum a făcut-o, de altfel, din prima zi...
"LIBERTATEA" SUBSCRIE ORICĂRUI APEL DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI: FĂRĂ CONDIŢIONĂRI POLITICE SAU DE CLAN!

 

DE LA O SĂPTĂMÂNĂ LA ALTA

DRAMĂ SAU COMEDIE: O LISTĂ... PIERDUTĂ
- "CEVA NU PARE TOCMAI ÎN ORDINE" -

Mai multe lucruri nu sunt în ordine cu LISTA dlui Florică. Nu CORUPŢIA ! Ea există şi slavă Domnului, ne împiedicăm zilnic de ea, în feluritele forme pe care le îmbracă sau le dezbracă.
Ea EXISTĂ şi FUNCŢIONEAZĂ în cele mai neaşteptate zone, dintre care nu puţine au fost SEMNALATE şi ATACATE direct în această pagină, fără ca "LIBERTATEA" să-şi aroge vreun merit JUSTIŢIAR.
JUSTIŢIARĂ POATE ŞI TREBUIE SĂ FIE DOAR JUSTIŢIA— PE CARE NIMENI NU ARE DREPTUL SĂ O IGNORE SAU SĂ O ÎNLOCUIASCĂ.
Asupra CANTITĂŢII şi CALITĂŢII corupţiei surprinse de "DOCUMENTUL FLORICĂ" vom avea în curând prilejul să ne edificăm.
Vom putea vedea şi ce este cu celebra LISTĂ pe care, iată, acum, însuşi AUTORUL refuză să o mai recunoască.
În săptămânalul "ROMÂNUL", dl. Florică declară, nici mai mult nici.mai puţin : "CA DOVADĂ CĂ NU EU AM PREZENTAT ACEA LISTĂ ESTE ŞI FAPTUL CĂ, ÎN CUPRINSUL EI AU APĂRUT OAMENI CU CARE EU AM CONLUCRAT ÎN CONDIŢII OPTIME ŞI CĂRORA DORESC SĂ LE CER SCUZE".

Atunci, cine l-a "lucrat" pe dl. general şi i-a confecţionat LISTA?
Având în vedere că şi de "document" generalul se cam dezice, înseamnă că primul lucru pe care va trebui să-l lămurească Comisia Parlamentară şi Justiţia este:

CINE E AUTORUL ACESTEI MISTIFICĂRI ?
Dacă generalul este, măcar de data aceasta, sincer, cineva va trebui să PLĂTEASCĂ preţul moral şi material al CALOMNIEI — acolo unde este vorba despre calomnie, sau al CORUPŢIEI, acolo unde este vorba despre corupţie.

Până atunci, un succint MEMENTO :

În atenţia organelor de anchetă :
EX COMISARUL ŞEF, DL. GEN. FLORICĂ, A ÎNCĂLCAT PREVEDERILE CODULUI PENAL DECI...
După destituirea sa din vârful Gărzii Financiare, dl. gen. Florică şi-a făcut un titlu de glorie prin a denunţa cazuri de corupţie pe care le-a descoperit în virtutea funcţiei sale.
Este posibil, este normal, şi chiar obligatoriu ca fostul comisar şef să fi depistat (personal ori prin subordonaţii domniei sale) comiterea unor infracţiuni.
Era de altfel şi munca pentru care era retribuit.
Atunci, de ce până la înlocuirea sa nu a procedat aşa cum legea îi cerea ? De ce n-a demascat fărădelegile pe care le descoperise ?
Ce interese l-au determinat să tacă, asumându-şi astfel riscul de a deveni infractor?
Pentru că, iată ce zice Codul Penal în articolul 263 sub titlul de "OMISIUNEA SESIZĂRII ORGANELOR JUDICIARE":
"Fapta funcţionarului sau a altui salariat care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală potrivit legii de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Dacă fapta este săvârşită de către o persoană cu funcţie de conducere într-o organizaţie (socialistă), sau de către o persoană cu atribuţii de control, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani".

Textul e clar, e limpede ca bună ziua. „Omerta" în cazul funcţionarilor publici, mai ales conducători de instituţii se incriminează; se pedepseşte cu puşcăria.
Tăcând pe vremea când era în funcţie şi când legea îl obliga să vorbească, dl. Florică a riscat enorm.
De ce a făcut-o ?
Ce interese, ce presiuni l-au determinat la tăcere ?
Justiţia, comisia de anchetă a Parlamentului trebuie să dea răspuns la aceste întrebări.
Şi să aplice legea.

La orizont se profilează un SCANDAL şi mai mare:
CINE A "CONFECŢONAT" - ŞI ÎN CE SCOP - "SCANDALUL" Şi "LISTA CELOR 18"?
Generalul Florică, strâns cu uşa de evidenţe, neagă acum şi că ar fi dat vreun material presei, şi că ar fi făcut vreo listă.
CINEVA, în cazul acesta, l-a MANIPULAT şi s-a FOLOSIT de el şi de situaţia în care se afla...

GHICI - GHICITOAREA NOASTRĂ: CINE?

 

SĂPTĂMÂNA POLITICĂ

Ofensiva împotriva corupţiei altora...

În săptămâna care a trecut, revelaţiile din "scandalul Florică" — cel propriu-zis — au făcut loc dezbaterilor mai mult sau mai puţin teoretice. Cu excepţia episodului TV de joi, prin care instituţia din Dorobanţi a dorit în mod straniu să-şi evidenţieze spiritul "democratic" (printr-un partizanat atât de evident, încât cauzele acestuia ar trebui căutate, după "metoda Florică", pe la Registrul Comerţului sau prin zone asemănătoare) mass-media s-a rezumat la încercarea de a construi o anumită strategie de luptă împotriva flagelului cel mai periculos care ameninţă societatea românească: CORUPŢIA.
Fenomenul nu reprezintă o noutate. Mai mult sau mai puţin vorace, el însoţeşte orice mutaţie istorică de genul celei pe care o parcurgem noi, fiind favorizat de dispariţia unor criterii morale de bază, de ineficienţa actului de guvernare, de lipsa de autoritate a justiţiei, de lăcomia şi atrofierea echilibrului interior al multora dintre cei care ajung să gestioneze resursele societăţii.
Corupţia este prezentă — martore ne sunt scandalurile din Italia, Franţa şi Germania — şi în structurile politice bine închegate şi protejate din punct de vedere legal, dar în care miza obiectivelor depăşeşte, în mod evident, subiectivismul cu care sunt aplicate mijloacele de contracarare.
Lăsând la o parte maniera în care a fost lansat apelul de constituire a unui "front" de luptă — ce aduce mult prea izbitor aminte de metodologia campaniilor comuniste, lăsând să transpară, totodată, nostalgia rolului conducător a1 anumitor organe — principala inadecvare a acestuia se află la nivelul conceptului.
Ce este corupţia?
Cum se defineşte ea?
De unde începe şi până unde duce?
Atât iniţiativa "Adevărului", cât şi promptitudinea cu care a fost salutată de "Evenimentul zilei" şi de "România liberă" (plus ceilalţi, care s-au încolonat, pe vechiul principiu, aproape necondiţionat, din teama că ar putea fi bănuiţi că sunt pentru... corupţie) au la bază percepţiile diferite asupra noţiunii.
Lipsa de cultură politică face ca în realitatea românească să fie greu de perceput doctrinele, în afara caracteristicilor persoanelor care le reprezintă. Exact acelaşi lucru se întâmplă şi în percepţia publicistică.
Pentru "Adevărul", indiferent ce s-ar întâmpla, corupţia se reduce acum la "Agroexport" şi la "Prodexport" şi la obiectivele sale imediate de luptă cu acestea (la orizont profilându-se, procese şi eventual, despăgubiri). Nu cumva, "Adevărul" ar dori din toată inima ca presa să se constituie într-un front de luptă împotriva celor două societăţi cu care ziarul are mai multe sau mai puţine de împărţit ? Să nu fie îngrijoraţi colegii de la "Adevărul" de faptul că anumite chestiuni nebuloase legate de procesul de privatizare pe care ei înşişi l-au parcurs, cu asumarea nu tocmai clară a întregului patrimoniu ce a aparţinut C. C. al P.C.R., ar avea vreo legătură cu tema în discuţie?
Pentru "Evenimentul zilei", corupţia înseamhă, la această oră, "lista Florică", preparată în laboratoarele proprii şi lansată ca o posibilă grenadă ofensivă pe clasicul principiu "cine nu-i cu noi e împotriva noastră".
Nu-i de mirare, deci, că "Libertatea", aflată în dispută acută de peste patru luni cu "Florică şi ai săi" tocmai pe tema corupţiei şi-a găsit automat un loc pe lista celor "răi" sau că "Ora" sau "Tinerama" sunt atacate prin ricoşeu, tocmai pentru că au adoptat o poziţie asemănătoare. Pentru dl. Cristoiu, afacerile în stil mare ale patronului său Cârciog (Athenee Palace, în care a intrat cu japca, după o campanie publicistică acută împotriva vechiului contract, tentativa de acaparare la un preţ de nimic a unei fabrici de confecţii din Cluj, "câştigarea" suspectă a unei licitaţii care nu s-a ţinut, pentru popularizarea TVA-ului în valoare de 300 000 dolari) sau chiar bişniţăreala proprie (casa primită de la stat, cumpărată f. f. ieftin în scopul revinderii, cu un profit senzaţional) se încadrează, probabil, în categoria onestităţii fără cusur.
Iar campaniile "României libere" împotriva unor vânzări (probabil frauduloase) de vapoare sau a unor contracte de import cu probleme, vizează exclusiv fenomenul corupţiei, în timp ce diferitele manopere ale Societăţii R incriminate chiar de acţionari (terenuri şi vile cumpăraţi cu banii societăţii şi revândute, după doi ani, unor persoane particulare la acelaşi preţ — ca să ne rezumăm doar la acest exemplu) intră în categoria operaţiunilor curente şi curate.
Poate fi oare, constituit, un "front" de luptă împotrivi corupţiei, atâta timp cât aceasta este interpretată atât de diferit? Atâta timp cât în luptă sunt aruncate interese, nu principii?
Atâta timp cât demersul serveşte unei conjuncturi sau unor vasalităţi politice şi nu aspiraţiei sincere şi autentice spre cinste, dreptate şi adevăr ?
Mă îndoiesc.
Ba, din contră, cred că în acest fel presa se poate constitui într-o altă Mafie, care, profitând de impactul ş de persuasiunea sa, poate afecta grav, mai grav decâ corupţia însăşi, edificiul democratic pe care ne tot străduim să-l punem pe picioare.
Lupta împotriva corupţiei nu trebuie transformată într-o campanie.
Ea trebuie să rămână o constantă a demersului publicistic al oricărui ziarist onest, a cărui convingere fundamentală este că scrisul său nu are rolul să-i aducă putere şi bani, ci pe acela de a constitui un permanen semnal de alarmă şi un garant al adevărului.
Al adevărului general.

Octavian ANDRONIC

CINE VREA "CAPUL" LUI NĂSTASE?

Reîntors la finele săptămânii trecute dintr-o vizită efectuată la Londra, la invitaţia speaker-ului Camerei Comunelor, doamna Betty Boothroyd, domnul Adrian Năstase a decolat astăzi la prânz spre o altă zare: Sankt Petersburg.
În fosta capitală ţaristă, distinsul nostru compatriot va participa la o reuniune extrem de originală şi — în mod sigur — nu doar pitorească, a foştilor miniştri de externe, organizată la iniţiativa ultimului şef al diplomaţiei sovietice, Bezmertnîh.
În absenţa dlui. Năstase, în perimetrul parlamentulul şi în câmpul politic, în general, se joacă un dur biliard al intereselor diferitelor facţiuni ce se conturează în eterogenul Front Democrat al Salvării Naţionale.
Un biliard care îl vizează, în primiul rând, pe prim-vice-preşedintele partidului.
Faptul că FDSN-ul îşi datorează existenţa, ca formaţiune politică, siajului electoral al dlui Iliescu, personalităţii sale şi creditului acordat de majoritatea electorală, pare să nu fi scăpat nimănui, cu excepţia unora dintre membrii de frunte ai partidului.
Ca şi cu două-trei luni înaintea alegerilor, partidul nu are o platformă coerentă şi nu are personalitate. Are doar ambiţii, veleităţi şi o veritabilă clientelă nesatisfăcută, a cărei poftă de putere creşte cu fiecare zi care trece şi pe măsura decalajului tot mai marcat între dorinţe şi putinţe.
Fără îndoială că neaşteptatul şi spectaculosul succes electoral din septembrie îşi datorează o bună parte dintre atuuri alăturării hotărâte la tabăra dlui.Iliescu a fostului ministru de externe.
Avantajat de o cultură solidă, de calităţi incontestabile, de o charismă evidentă, dl. Adrian Năstase s-a dovedit, pe parcursul termenului expirat de la instalarea sa la pupitrul prezidenţial al Camerei, unul dintre puţinii noştri oameni politici care au "crescut".
Şi a crescut datorită moderaţiei, talentului de negociator şi percepţiei exacte a cadrului şi fluidităţii acestuia.
Sunt acestea suficiente diferenţe şi suficiente motive pentru ca nucleul "dur" al partidului să aibă resentimente. Acestea au izbucnit acum cu o violenţă puţin obişnuită, în special după "scrisoarea închisă" pe care dl. Năstase a adresat-o în urmă cu câteva săptămâni...
Replica nu a întârziat, joi, la o şedinţă a Consiliului Naţional, dl. Ion Solcanu distribuind un răspuns deosebit de tranşant, transformat efectiv într-un atac la persoană împotriva dlui. Năstase.
Este evident că pe fondul unei nestăpânite dorinţe de acaparare a tuturor pârghiilor puterii ("radicalii" având în vedere grabnica eliminare a tuturor independenţilor din Guvern şi înlocuirea lor cu membri marcanţi ai FDSN) şi de exercitarea exclusivă a acesteia, filozofia raţionalistă a lui Adrian Năstase devine o piedică.
Nu mai puţin stimulatoare într-o eventuală acţiune de forţă este şi "echidistanţa" preşedintelui Iliescu, considerat a fi la această oră singurul sprijin al dlui. Năstase.
Preşedintele nu a luat (încă) nici o poziţie faţă de dez-zbaterile din partidul care tinde să-i atârne, tot mai mult, de picior, ca un soi de ghiulea.
Pentru că a fost şi este evident că în cazul, participării sale la alegeri ca independent, poate că partidul de guvernământ de azi nici n-ar fi existat.
Aşa însă, există, şi demersurile sale totalitare nu vor avea alt rezultat decât asumarea mai deplină şi mai grabnică a unui eşec previzibil, datorat incapacităţii cronice a structurilor actuale de a controla şi stăpâni fenomenele economice şi sociale.
În mod cert, cineva vrea "capul" dlui Năstase.
Şi n-ar fi de mirare — contextul este mai abulic ca oricând — să-l şi aibă.
Singura necunoscută în această ecuaţie se află la Cotroceni !
Cât de hotărât şi de disponibil este dl. Iliescu "să iasă la bătaie" şi să-şi protejeze delfinul?
Deocamdată răspunsul se lasă aşteptat.

Octavian ANDRONIC