Publicat: 25 Aprilie, 2017 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1992

Tranzacţiile tranziţiei

INAMICUL PUBLIC

Nu mi-aş fi imaginat niciodată că asupra domnului Radu Câmpeanu vor ajunge să se reverse epitete şi acuze rezervate de regulă celor aflaţi de cealaltă parte a baricadei ideologice.
După euforia succesului „cheii" (în care chiar unii dintre suporteri au văzut un şperaclu) de la recentele alegeri locale, evaluările făcute de analiştii liberali şi deciziile ce au curmat au dat naştere, mai întâi, unei stări de perplexitate, din care foştii aliaţi mai mult sau mai puţin istorici au ieşit, pe rînd, într-un registru acut.
Furioşi parcă pe orbirea de care dăduseră dovadă, au început să descopere în trăsăturile fruntaşului liberal însemnele diavolului.
Perfidie, oportunism, trădare, totul i-a fost pus în spinare cu un soi de frenezie defulatoare. Nimeni n-a mai fost dispus să vadă că de-a lungul întregului ciclu politic existase o traiectorie ce se confundase cu celelalte doar pînă la punctul localelor.
Că Partidul Naţional Liberal era, totuşi, singura formaţiune politică ce reuşise să-şi amplifice ponderea în cîmpul politic, graţie supleţei cu care tratase un moment în care intransigenţa şi violenţa păreau să fie armele capitale. Ce altceva este, în definitiv, politica, dacă nu o artă (sau măcar un meşteşug) al compromisului şi ce alt obiectiv poate avea o formaţiune politică decît exercitarea puterii? Or, PNL-ul şi-a atins, după septembrie '91, un obiectiv pe care şi-l propusese încă din decembrie '90, în contradicţie evidentă cu poziţiile adoptate de opoziţia dură. Ce altceva şi-ar putea dori PNL-ul, după februarie '92 şi după fragmentarea Frontului, decît înscrierea într-o cursă în care se consideră favorit, la capătul căreia să nu mai fie nevoit să împartă trofeul cu o echipă pe care nu mai este dispus s-o tragă la remorcă? În ciuda reacţiilor din interior, a unor dezertări spectaculoase, domnul Radu Câmpeanu pare să fi apreciat cu luciditate situaţia, asumîndu-şi riscul traversării unui moment delicat, în care se va găsi, sigur, între două fronturi: cel al Puterii cvasicolegiale şi al Opoziţiei cvasiadverse. Dacă va reuşi să iasă cu bine din epidemia scizionistă care bîntuie printre partide, nu este deloc exclus ca viitoarea campanie electorală să aibă ca favorit un partid ce îşi revizuieşte istoricitatea prin prisma unor realităţi în continuă mişcare, în care bidimensionalitatea clasică, de tip „dreapta-stînga" nu-şi mai găseşte o aplicare practică. Tirul sub care se regăseşte PNL-ul este cel pe care emoţionalitatea socială îl rezervă, de regulă, celor puternici. Galeria nu ţine cu ei niciodată. 

Ziarul Libertatea din 25 aprilie 1992, pag. 1-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

 

Ziarul Libertatea din 25 aprilie 1992, pag. a 2-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 25 aprilie 1992, pag. a 3-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

JULIO MARIA SANGUINETTI: «MAREA DEZORDINE ECONOMICĂ ŞI POLITICĂ»

Octavian Andronic

Vizita pe care i-am făcut-o la Montevideo fostului preşedinte uruguayan, domnul Julio Maria Sanguinetti, se poate încadra în galeria acelor momente de înaltă respiraţie intelectuală pe care le prilejuiesc contactele cu oameni pentru care viaţa se prezintă sub forma unui mecanism complex, ale cărui angrenaje sînt puse sub lupă şi analizate cu minuţie. Nu a fost un interviu în sensul clasic al termenului. A fost un articol de fond, sclipitor şi pasionant, redactat sub ochii noştri, în cabinetul încărcat pînă la refuz de cărţi şi tablouri, al locuinţei sale dintr-un cartier rezidenţial liniştit, pe o stradă ce coboară abrupt spre ocean O radiografie pertinentă a unei lumi aflate într-un tulburător proces de basculare a tuturor regulilor pe care ne-am obişnuit a le considera eterne. Intrarea în subiect a fost directă, fără învăluiri sau consideraţiuni savante:

— Pe noi ne interesează destul de puţin prezentul. Dorim întotdeauna să dăm ştirea zilei de mîine. Într-un fel, sîntem nişte viitorologi, nu? Cînd am debutat în jurnalistică, dascălul meu îmi spunea: "Sîntem istoricii prezentului". Dar jurnalistica actuală nu se mai resemnează la asta, vrea întotdeauna să o ia înaintea evenimentului...

— Ca ziarist, d-le Sanguinetti, ce aţi prezice pentru anii ce vin, avînd în vedere schimbările care au avut loc, în special în Europa?

— Pînă acum un an şi jumătate, toată lumea încă mai vorbea de o nouă ordine, o nouă ordine economică mondială, care părea că trece dincolo de sfera economicului. Cred că astăzi avem senzaţia că ne aflăm în faţa linei mari dezordini. Ştim ce s-a dăjîmat, ştim ee a dispărut. dar nu ştim prea dar ce construim în prezent. în orice caz, s-au substituit dezbaterile, s-au substituit înfruntările. Observaţi că asistăm la un proces de accelerare a schimbărilor, dar ele nu au încă suficientă stabilitate. Singurul lucru ce ni se pare clar tuturor este că împărtăşim o filosofie democratică asupra lumii, inclusiv Africa, oare. din păcate, se află azi la periferia oricărei mişcări. S-ar părea, deci, că toţi împărtăşim aceeaşi filosofie democratică. Acest lucru poate spune multe, dar asta nu înseamnă că este suficient pentru a genera o nouă ordine. înainte ne confruntam într-o concurenţă politică şi tehnologică, avînd două mari focare: Rusia şi SUA. Cursa a căpătat, pe lingă caracteristicile s'ale politică şi tehnologică, şi una comercială, dar în trei: Japonia. Germania şi SUA. Iar acest "război" va fi unul dur... Nu va fi un "război al bisericilor", pentru că toţi sîntem sub cupola aceleiaşi biserici, nu va fi un război al parohiilor, căci "războaiele parohiale" sînt chiar mai rele decât cele "bisericeşti". Japonezii sînt şi ei democraţi, dar nu vor slăbi nici un pic ritmul cursei în întrecerea cu SUA şi Europa. Aceasta ne arată că ne aflăm azi în faţa unui scenariu diferit, dar încă instabil. Unii au confundat triumful liberalismului cu triumful unei politici economice concrete. Astăzi, vedem că nu e aşa. "Reagan“-ismul — "That-cher“-ismul au reprezentat marele curent al anilor ’80, dar astăzi se află în criză în Anglia, se află în criză în SUA. Opusul lor, să zicem "modelele socialiste-marxiste“, lucru deja notoriu, au dat faliment. Dar şi modelele socialist-democratice trec prin mari dificultăţi. A se vedea Suedia, a se vedea Franţa. în America Latină sîntem scufundaţi în aceeaşi dualitate, sîntem puţin în urma altor mişcări, dar tot în sfera aceloraşi confruntări. A trecut vremea celor două fenomene ce au caracterizat anii ’60 şi ’70, de o parte "gherilele", de cealaltă dictaturile militare. Aceasta a fost modalitatea noastră de a ne război. Aşa numitul "război rece" a putut fi rece în Europa... Şi noi am fost victime ale unui astfel de război... am fost, însă, fie "barbaristas" (n.n. — adepţi ai barbarismului), fie "romani tas “ (n.n. — centurioni romani). Sîntem şi noi un rezultat al acestui război purtat cu oameni antrenaţi şi cu arme. Nu mai încape îndoială că SUA au sprijinit mişcări militariste. Nu spun că le-au creat, ci că le-au sprijinit. Dinspre lumea socialistă se stimulau revoluţiile, iar dinspre cea occidentală se stimula militarismul pentru combaterea revoluţiilor. Iar noi, noi am pus la bătaie teritoriile — şi oamenii. Ceilalţi au pus în joc armele, tehnica... şi aşa am trăit două decenii foarte dificile. Războiul rece a fost aici un război cald. Atunci însă în viitoarea evenimentelor, poate nu vedem lucrurile chiar aşa de clar ca astăzi. Poate aşa vi se întîmplă şi dv. cu multe evenimente din România, analizîndu-le azi din această perspectivă. Oricum, trebuie să ne luăm o oarecare distanţă cînd privim evenimentele şi să o facem dintre altă perspectivă. Aceste două fenomene din anii ’60 şi ’70 au trecut. Dezbaterea, totuşi, se mută şi în aceste locuri. Sigur, nu ne mai disputăm pe tema democraţiei. Toţi sîntem de acord cu ea. Postulatele, atât dinspre extrema stingă, cît şi dinspre cea dreaptă, împotriva democraţiei au trecut. Dezbaterea acum este asupra modelelor economice, asupra modelelor de organizare socială. Pe de o parte, se doreşte introducerea unui model, să-i zicem neoliberal, care este traducerea latimo-americană a ceea ce s-a numit " reaganismul — that-cherismul". Pe de altă parte, se află în acest proces curentele populiste. Populis-mul latino-american este o modalitate specială, este un amestec de naţionalism, anti-yankeysm, intervenţionism de stat, sindicalism şi puţină înclinaţie spre formele legal. Pot fi totalitare sau autoritare, dar cu puţină pasiune specifică, cum a fost "peruanistnul" din timpul lui Velasco Alvarado, Brazilia a avut şi ea astfel de modele. De cealaltă parte se află modelele social-democrate care astăzi trec prin aceleaşi dificultăţi pe care le-au avut în Europa. Este ceea ce am putea semnală în Venezuela, în Mexic, în Umguay, care sînt state unde a existat un factor binefăcător de timpuriu. Creşterea statului a produs ulterior scleroza acestuia, a lipsit evoluţia la timp, ceea ce a condus, de asemenea, la o siţuaţie cu destule dificultăţi. Ne aflăm, deci în faţa a trei modele în criză, toate fiind urmări ale acelei mari "biserici democratice". Dar cele trei "parohii" existente azi? Populiştii au fost doborâţi de inflaţie; accelerarea ritmului de repartiţie economică a produs asemenea dezechilibre inflaţioniste încît i-a doborît. Modelele social-democratice au ajuns la un punct în care nu au mai putut finanţa structurile statului şi au încăput să dea înapoi, simţind nevoia de a se modifica. În aceste împrejurări apare, predominant în ultimii ani. curentul neoliberal. Dar şi acesta a intrat în criză. Pentru că oamenii, popoarele nu pot rezista la infinit trăind din reajustări. Oamenii sînt sătui deja de aceste reajustări economice, dacă nu sînt reajustări urmate de creşteri. Aceasta ne indică că nu trăim într-o lume a marilor certitudini. Sîntem de acord în privinţa mediului, care este democratic, sîntem da acord în privinta jocului de tintă unde vrem să ajungem adică o societate liberă din punct de vedere poolitic, dorim un stat mai eficace si, deci, mai restrîns, dar nu sîntem dispuşi să aoceptăm abandonarea anumitor principii de solidaritate socială. Şi acest lucru, dincolo de politică, oamenii îl simt, Şi acest lucru îl puteţi vedea în America Latină. De departe. America Latină pare tuturor omogenă, dar ea este mult diferită în interiorul ei.

Octavian Andronic

Ziarul Libertatea din 25 aprilie 1992, pag. a 4-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 25 aprilie 1992, pag. a 5-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Primim la redacţie

Maria Totu: "PROCESUL FOSTULUI CPex A FOST O MISTIFICARE"

"Soţul meu a fost un om curajos. Revenea ca un laitmotiv în spusele sale: am muncit cinstit, corect şi, după 45 de ani de muncă să am parte de puşcărie. Lucru pe care nu l-a putut suporta.

A fost arestat în ianuarie ’90. Poate nu o să mă credeţi, dar noi nu ştiam nimic de Timişoara. Nu uitaţi că eram tot timpul supravegheaţi, urmăriţi. La şedinţa CPEx al cărui membru era de o lună nu s-a vorbit nimic despre Timişoara. Pe 22 decembrie, soţul meu l-a sunat pe generalul Stănculescu. I s-a spus: "Nu e nimic, fiţi alături de noi. E lîngă mine şi tov. Iliescu". Despre dl. Iliescu aveam o părere bună. Mi se părea un om deschis, îmi inspira încredere. Îmi amintesc că la moartea lui Zahiu — întâmplată în apropierea unui congres al partidului, de a cărui moarte se face vinovat Walter Roman — Ion Iliescu a venit la înmormântare.

I s-a comunicat că e căutat de Elena Ceauşescu, dar a rămas la ceremonie. "Mi-e mai aproape Zahiu“ — a fost replica. Nu se poate ca dl. Iliescu să nu ştie ce se întâmplă, că nu există nici o probă pentru acuzare. Am încercat să ajung la dînsul. Dl. Bujor Sion, cel care se dă drept copilul său de suflet pe care l-am cunoscut — făcea schimb de casete cu fiul meu — cînd l-am rugat să ne ajute, a spus: "Nu. Ştim ce se întâmplă. Va fi reabilitat peste 5 ani".

I se fixase oare, deja condamnarea? Dar să revenim la 22 decembrie. Soţul meu a continuat să lucreze. A elaborat chiar un program pentru restructurarea economiei, publicat în caietul de lucru al I.N.C.E. După cum se ştie cred soţul meu era
absolvent al Facultăţii de Finanţe din Bucureşti. A fost apoi cadru didactic la Institutul de Petrol şi Gaze şi Universitatea din Bucureşti; a fost foarte legat şi pînă in ultima clipă şi l-a amintit cu respect pe profesorul său care l-a lansat în activitatea economică — Costin Murgescu. Era convins că dacă prof. Murgescu ar fi trăit, ar fi făcut tot posibilul ca dreptatea să triumfe. După doctoratul în economie, a urmat promovarea fiind profesor la 39 de. ani, premiat de Academia Română pentru una dintre lucrările sale şi în care — contrar liniei oficiale — susţinea necesitatea măririi fondului de consum, a organizării industriei în conformitate cu posibilităţile materiale şi necesităţile societăţii româneşti. Pînă la sfîrşitul vieţii a fost convins de. forţa economiei româneşti (...) Pe această bază a alcătuit la institutul din care făcea parte — Institutul Central de Cercetări Economice, al cărui director a fost — un larg program de reformă, înaintat la timpul respectiv lui N. C. Ce a fost stopat însă, cu reproşuri publice serioase la adresa soţului meu, lucru relevat şi în proces de martorii acuzării. De aici, probabil pe baza rezultatelor, a fost promovat secretar de stat vice-prim-ministru în probleme de finanţe, ministru de externe — 3 ani, apoi, ministrul "mamutului" — Ministerul Resurselor şi Comitetul de stat al Planificării. Timp de 7 ani, cît a avut aceste însărcinări nu a avut o zi concediu de odihnă, o sîmbătă sau o duminică liberă. Nu e o exagerare, ci o realitate. Internat în soi tal în urma unei hemoragii a fost nevoit să revină la serviciu după numai două săptămîni. Marea lui durere a fost Cînd în ’85 parcă, nu i s-a mai dat Voie să ţină cursuri la facultate. Era dăruit activităţii didactice, făcut pentru ea. Legat extrem de studenţi, urmărindu-i preocupîndu-se de evoluţia lor. Acesta a fost omul Ioan Totu. Arestat cînd ieşea de la serviciu, Pe 11 ianuarie. A umiat o percheziţie. Îmi amintesc că au venit cu un car de filmare. 12 persoane. Au controlat — în timp ca se filma — cu amănuntul tot. N-au găsit ce căutau — valori. Mi-au şi spus: plecăm, n-avem ce filma aici. Am cerut mereu să se dea acele filme. Unde sînt ele? Echipa de filmare s-a comportat într-un regim de teroare. Am înaintat la Procuratură o declaraţie de protest, procurorii oferindu-se să-mi fie martori în cazul unei încercări de mistificare a realităţii. Aşa am aflat de arestarea soţului meu. Pînă atunci nu ştiusem nimic; De la Procuratură mi s-a refuzat orice informaţie. În aprilie abia i-am putut trimite un pachet, în mai l-am revăzut. A fost bucuros cînd s-a întors acasă. Nu s-a plîns, dar ne-a spus că nu ne poate povesti cum a fost, la ce umilinţe a fost supus. Mare amărăciune i-a produs atitudinea a doi procuirori-anchetatori de la Rahova, foşti studenţi de-ai săi.

Procesul a fost o înscenare. Este inadmisibil şi dezinteresul prese faţă de desfăşurarea lui. Soţul meu nu şi-a modificat nici o clipă declaraţiile iniţiale. Alţii au făcut-o, s-au dezis ulterior, demonstrînd că le-au făcut sub presiune în cadrul procesului s-a apărat singur. O cunoştinţă a familiei, avocat, la care am apelat a lipsii mai tot timpul din instanţă. Procesul s-a desfăşurat fără martorii apărării pe care i-a cerut: d-nii Stănculescu şi Iliescu. De altfel, nu au fost admişi martori ai apărării. Ioan Totu a relevat că din mult invocata stenogramă, refăcută din memorie, lipseşte pagina 19, exact cea în care erau menţionate cuvintele lui Ceauşescu: "Despre Timişoara nu discutăm acum. Veţi afla ce ordine am dat la tcleconferintă". Pagina refăcută şi ea, a fost adusă spre sfîrşitul procesului, dar tot fără paragraful menţionat. Pe parcursul şedinţelor cînd cei 152 martori ai acuzării s-au transformat în apărători s-a dovedit că cele spuse de Ioan Totu erau reale. Procesele s-au desfăşurat sub presiuni. La recurs, unul dintre participanţii la "grupurile de şoc" s-a dus la soţul meu şi l-a întrebat: "Cum aţi ajuns, dom’ profesor în circul ăsta ? De ce nu cereţi azil politic?“ Răspunsul: "Nu s-a pus pentru mine niciodată problema să plec din ţară“. De ' altfel, cei din "grupul de şoc" din Timişoara au plecat spunînd: "Ne-am lămurit. E o mistificare!“

De fapt, întregul proces si detenţia s-au transformat într-o acţiune de exterminare. Dosarele medicale trimise de la Jilava s-au întors aproape întotdeauna de la Institutul Medico-Legal cu aviz negativ. La IML s-au remarcat pentru zelul lor doctorii Stănescu si Naneş, implicaţi şi răspunzători în moartea lui Giosan şi Macri, neomemoşi faţă de Ioan Totu. Se spune că Petre Roman a emis un act prin care cerea condamnarea lui Totu la o pedeapsă precisă: 5 ani jumătate. De ce? Poate că programul pe care I-a conceput contravenea unor interese. Amintiţi-vă ce au spus ziarele, declaraţia lui Petre Roman: "Îmi fierbe singele în vine". Era legată de declaraţia lui Totu, în şedinţă publică, la proces: că va mînca şi pămînt ca să ajungă ziua în care vor fi judecaţi trădătorii de ţară care s-au strecurat în fruntea ei. Cred că Petre Roman a acţionat permanent prin Victor Babiuc şi colaboratorii acestuia. Poate că dl. Teofil Pop poate da amănunte. Pare curios şi faptul că preşedintele nu a luat în seamă memoriile pe care le-a primit. Ştiu precis că cel întocmit de I.C.C.E.. a ajuns pe masa sa.

Vedeţi dv., soţul meu a muncit cinstit toată viaţa. A fost orfan, tot ceea ce a realizat a fost prin muncă cinstită. A fost produsul propriei sale munci. A fost onest, modest, capacitatea sa creatoare fiind pusă total în slujba ţării. Valorile materiale mi l-au interesat niciodată. N-a dezertat niciodată de la datorie. Chiar gestul final este al unui om integru, curajos, demn“.

N. R. Poate că textul pe care-l publicăm păcătuieşte, şi păcătuieşte, prin subiectivitate. Nu avem însă dreptul să trecem nepăsători peste el, Un om şi-a pus capăt vieţii printr-un gest disperat. Indiferent de vinovăţia sa morală, politică ori penală, reală ori nu, indiferent de pedeapsă (justificată sau nu), un om rămîne un om. Acum, după moarte, doar doi judecători au rămas competenţi în cazul Ioan Totu: Dumnezeu şi Istoria. Dar cîţi dintre noi, cei de astăzi, vor avea harul să afle verdictul Înaltei Curţi,.. (N. L.)
 

Ziarul Libertatea din 25 aprilie 1992, pag. a 6-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

"Gura lumii" ÎN IMAGINI

AMBIEXTRU

Momente şi schiţe ale unei vizite "fulger"
Vicecancelarul Germaniei, Hane Dietrich Genscher este la ora actuală cel mai vechi ministru de externe european. Vizita fulger pe care a efectuat-o în România săptămâna aceasta a cuprins o parte publică, încununată cu semnarea Tratatului între ţările noastre, şi una neoficială. Partea a doua, presarată cu întâIniri cu politicieni şi personalităţi publice din Bucureşti, s-a desfăşurat în absenţa mass-media (şi a blitz-urilor). Va trebui să ne mulţumim cu imaginile permise, de protocol.

Este cert că după aceasta vizită nu vom deveni nemţi, dar ce bine ar fi să căpătăm cîteva din deprinderile lor, Căci; dacă un "Blitz-Krieg" ne lasă rece, cîte nu ar fi de priceput dintr-un "Blitz-Besuch“,

Concert Brambach sau ora de muzică la Externe. Cel mai cunoscut, cel mai televizat, cel mai popular diplomat german din Bucureşti nu participă la convorbirile oficiale. Rolul său pentru menţinerea armoniei puiblice româno-germane, în holul ministerului, se vede însă cu ochiul liber. 
Vocea Germaniei într-o ţară francofonă are nevoie de interpret.

Moment organizatoric. Se transportă masa pentru Tratat. Pentru a se ajunge la semnarea sa, mulţi au transpirat.    
Mai sînt câteva minute pînă la sosirea avionului Luftwaffe, Dl ministru Adrian Năstase trece în revistă cu severitate ultimele pregătiri. Ambasadorul nostru la Bonn, dl. Radu Comşa, renunţă la o observaţie care, oricum, ar fi fost adresată    ziariştilor (domnului Genscher trebuie să i se spună "D-le ministru FEDERAL").
Marş triumfal. Abia dacă au trecut douăzeci de minute de la aterizarea aeronavei vicecancelarului şi iată cei doi ministri mai au de străbătut numai cîtiva pasi pînă în sala Gafencu. După cordon, ziariştii lucrează intens.

Fotografii realizate de: Florin ŞULER

Romanţ pe Otopeni. Cei doi miniştri îşi strîng mîinile, preambul la strângerea relaţiilor româno-germane. Tratatul aşteaptă în Sala Gafencu a Ministerului român de Externe să fie semnat.
Ce-l încîntă, oare, aşa de mult pe omologul d-lui Năstase la conferinţa de presă? Calitatea apei minerale româneşti sau întrebarea care vădit l-a contrariat pe ministrul nostru?
Oare la ce se gîndesc românii cînd zic că au nevoie de nemţi?    

Ziarul Libertatea din 25 aprilie 1992, pag. a 10-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

 
Stenograme adnotate

DIN CULISELE GUVERNĂRII POSTREVOLUTIONARE

LIBERALIZAREA PREŢURILOR -O DECIZIE SINUCIGAŞĂ

Continuăm să publicăm această cronică a evenimentelor ce s-au consumat in arena politică a României postrevoluţionare. Fapte, întîmplări, dialoguri ce explică multe dintre "misterele" acestei frămîntate perioade.
Precedentul episod se întrerupea în momentele în care, în şedinţa din 13 septembrie 1990 guvernul trecea la examinarea stadiului de pregătire a măsurilor de liberalizare a preturilor.

Reamintim cititorilor că tema aceasta (atît de delicată) s-a aflat, aproape fără excepţie, pe ordinea de zi a şedinţelor guvernului provizoriu, în lunile aprilie şi mai şi a şedinţelor guvernului confirmat de Parlamentul ales, în lunile iunie, iulie şi august 1990. Deci, 5 luni bune. O perioadă în care specialiştii analizaseră lucrurile "pe toate feţele“ oferind ministrului finanţelor argumente pro şi contra pentru zeci de variante.

Ceea ce vom selecta pentru azi din înregistrările fonice făcute în timpul şedinţei, din 13 septembrie nu va apărea la dimensiunile reale dacă nu vom evoca şi unele aspecte — să le spunem — adiacente. Primul se referă
la capacitatea "de a înţelege” a unor membri ai guvernului, oameni care ani şi ani de zile au învăţat (dacă au învăţat) că preţurile se formează planificat, că există preţul de cost. ce include o serie de cheltuieli, că la acesta se adaugă — pe diferite verigi — un anume beneficiu planificat, la rîndul lui. Or, de cîteva luni aflau (cu surprindere sau nu asta-i altă problemă) că într-o economie de piaţă lucrurile se judecau altfel. Ce să înţeleagă atunci cînd Ii se spunea că preţurile se formează în funcţie de jocul cererii şj ofertei, în funcţie de "jocurile" costurilor marginale şi veniturilor marginale? Dar, bietul cetăţean?

A fost, deci, firesc, să se manifeste o oarecare îngrijorare în ceea ce priveşte capacitatea de percepţie a populaţiei în legătură eu măsurile preconizate.
li măsurăm pe alţii după măsura noastră?
Theodor Stolojan (ministrul finanţelor): "Insist pe ideea informării, la timp şi corecte, a populaţiei. Cred că ar trebui să se dea ca sarcină serviciului domnului Severin (era vorba de Consiliul pentru reformă — n.n.) să lămurească lumea — în presă şi la radioteleviziune — asupra acestei probleme. în ceea ce priveşte forma juridică de prezentare, cred că ar trebui să fie un raport prezentat guvernului, un raport care să se discute şi să stea la baza deciziei".

Petre Roman: "în toate ţările care au fost confruntate cu această problemă răspunderea şi-a asumat-o guvernul..."    

Theodor Stolojan: "Aşa e. Contrar unor păreri confuze din presă, noi am avansat — totuşi — pe toate planurile reformei, în diferite compartimente. S-au gîndit de noi şi s-au aprobat de Parlament unele legi importante Altele le avem în stadiu avansat de pregătire, cum ar fi legea şomajului, legea cu reformarea sistemului bancar, financiar... Totuşi, cum se vede la televiziune, toată lumea s-a concentrat pe problema aceasta a preţurilor. E firesc, e problema cea mai dureroasă..."

Petre Roman: "Trebuie să ţinem seama de acest fapt. Ar fi cazul ca instrumentele logistice să fie în nuna noastră".

Theodor Stolojan: "Este o răspundere de care trebuie să fim conştienţi cu toţii..."

Petre Roman: "Avem altă «şansă»?!?“

Anton Vătăşescu (ministru de stat): "Această reformă a preţurilor este inevitabilă. Toţi trebuie s-o înţeleagă. Este punctul cel mai «sîngeros» al Reformei... Funia noastră de sinucid.,.“

De ce un asemenea ton? De ce o asemenea stare de spirit? Pentru a răspunde sîntem nevoiţi să recurgem la încă o paranteză.
Anti-economismul în acţiune
Miniştrii se aflau sub puternica impresie a dezbaterilor ce se desfăşuraseră in Adunarea Deputaţilor şi Senat începînd cu 10 septembrie (cînd s-au reluat lucrările) şi pînă în dimineaţa zilei de 13 septembrie, zi în care avea loc (după amiază) şedinţa guvernului.

În colimatorul parlamentarilor se aflaseră Adrian Severin, Victor Stănculescu, Victor Babiuc, Eugen Dijmărescu. Anton Vătăşescu atît cu prilejul dezbaterii unor importanţe proiecte de legi cît şi al răspunsurilor la interpelări şi la întrebări, în condiţiile in care majoritatea covîrşitoare a parlamentarilor formată din jurişti, ingineri, profesori de istorie, medici, oameni de artă trăia complexul inferiorităţii în materie de economie şi, mai ales, în materie de economie de piaţă, atmosfera a fost puternic marcată de intervenţiile unor economişti nemembri ai  Camerelor legiuitoare. In Senat, este vorba de rezervele foarte serioase (dacă nu de opoziţia făţişă) exprimate de acad. N. N. Constantinescu faţă de reforma concepută de guvern, iar în Adunarea Deputaţilor de prezenţa venerabilului profesor Anghel Rusină a cărui bună credinţă în intentia de a fiuţa tara natală nu era pusă la îndoială de nimeni, însă profesorul Rugină prezentase un plan de reformă foarte diferit în punctele lui esenţiale (mai ales în ceea ce priveşte o reformă monetară) faţă de ceea ce propusese guvernul şi aprobase, aproape în unanimitate, Parlamentul.

Nici nu pornise bine la drum şi, iată, "căruţa reformei" risca să se înnămolească.

După intervenţia profesorului Anghel Rugină de la tribuna Adunării Deputaţilor (10 septembrie 1990) chiar în prezenţa d-sale, s-au făcut asemenea afirmaţii: "nu prea are cine să aplice reforma" (deputatul Marin-Anton Mangurea — FSN); "să respingem teoria lordului Keynes “ (deputatul Dan Amedeu Lăzărescu — PNL) la care, e drept, nu în aceeaşi zi, dl. Raţiu, deputat PNŢ-c.d., a replicat dur prin precizarea că tocmai teoria lordului Keynes "este bună acum pentru România"; "dezordinea economică şi socială se va instaura inevitabil" (deputatul Rene Radu Policrat, pe atunci, PNL). Alţi deputaţi au negat necesitatea de a se acorda prioritate legilor legate de reformă (Gheorghe Manole, pe atunci, deputat FSN, acum în grupul republican, fost FSN-20 mai), au adus grave acuzaţii legii prin care se urmărea stimularea liberei iniţiative (deputatul Ioan Gavra, PUNR), au cerut guvernului să nu renunţe la stabilirea "de programe concrete pentru fiecare întreprindere" (senatorul Stelian Dedu — FSN), "să scadă nivelul" impozitului pe circulaţia mărfurilor “ (senatorul Sergiu Nicolaescu, independent, ales pe lista FSN, acum doar independent) ş.a.m.d.

Este interesant de observat că majoritatea celor ce abordau o temă sau alta legată de reformă începeau intervenţiile cam aşa: "nu mă pricep la aceste treburi din economie, dar..."

Sigur, era o formulă prin care parlamentarii exprimau modestia lor. Dezbaterile la proiectele de lege aflate în atenţia celor două camere în zilele de 10—13 septembrie (proiecte care vizau constituirea societăţilor comerciale, înfiinţarea Registrului Comerţului, instituirea sistemului specific contenciosului administrativ) au fost destul de animate. Ele reflectau multe îngrijorări, în primul rînd cele legate de iminenta trecere la aplicarea unei reforme a preţurilor. O parte a deputaţilor atrăgea atenţia ofi-
cial, dar şi "în culise" (de astă dată în "culisele" din Dealul Mitropoliei şi de la sala ,,Omnia“) că ne paşte pericolul "capitalismului sălbatic".

La asemenea temeri a răspuns, nu un reprezentant al guvernului, ci dl. Ion Raţiu, un răspuns caracterizat printr-o deplină autoritate morală, avînd în vedere faima d-sale de om de afaceri care şi-a rostuit norocul cu mintea proprie. Cităm din intervenţia sa:

Ion Raţiu: "Cred că este important să ne dăm seama cum funcţionează această lume aşa zis «capitalistă» — şi spun capitalistă în ghilimele pentru că nu există o lume capitalistă, este o interpretare a lui Karl Marx, care a dat această denumire este o calificare, este o caracterizare peiorativă sau peiorativă, după cum vreţi să vă pronunţaţi. Ceea ce contează este puterea de decizie, este puterea de a inova, de a încerca ceva, este iniţiativa privată".

După reacţia sălii nu se putea spune că dl. Raţiu ar fi convins majoritatea deputaţilor. Dar pe ministrul Adrian Severin, prezent la dezbateri? L-a convins?

Corabia (barca — dacă vreţi) legislativă, alături de cea executivă navigau spre necunoscut. Dl. Dan Lăzărescu atrăsese atenţia, în polemica sa cu dl. Raţiu. că nimeni n-a mai trecut de la aşa-zisul socialism la aşa-zisul capitalism. Dar, de fapt, dl. Dan Lăzărescu a explicat d-lui Raţiu şi altor ne-economişti (ca să nu spunem anti-economişti) următoarele: "la noi nu s-a aplicat vreme de 45 de ani sistemul socialist. S-a aplicat ceea ce Karl Marx denumea cu scrîşnire de dinţi şi cu o teamă ireversibilă «modul de producţie asiatic». Acesta a fost modul care s-a aplicat în economia românească mai mult decît în oricare altă ţară satelită: modul de producţie asiatic de care Karl Marx însuşi se temea...

Foştii profesori de marxism şi alte "ştiinţe sociale", membri ai Parlamentului, nu s-au pronunţat — atunci —    în legătură cu aserţiunile d-lui Lăzărescu. 

Rămînea ca Executivul — cu sau fără conotaţii ideologice — să se pronunţe în legătură cu tema prozaică (şi pentru mulţi, de neînţeles) a liberalizării preţurilor.

Timpul suspendat

Deci, dacă este să încercăm a ne explica "dedesubtul" unor decizii guvernamentale, nu putem face abstracţie. la mijlocul lunii septembrie 1990, de faptele consumate în Parlament. Aşa că — în context — ne apare ceva mai limpede de ce s-a acordat o atenţie atît de mare manierei de prezentare a măsurilor preconizate în faţa marelui public. Revenim, aşadar, ia şedinţa cabinetului din 13 septembrie.

Petre Roman: "Vă consult dacă şînteţi de acord să «dăm gongul». Dl. Severin ar putea chiar din această seară să anunţe la Televiziune..."

Theodor Stolojan: "Eu zic să-i dăm drumul de la 10 octombrie. Să mai clarificăm unele lucruri, să vedem şi unele reacţii... Sigur, foarte important e să stabilim preţurile care ar trebui garantate de stat la achiziţionarea produselor agricole. De aici începe un lanţ care afectează cel mai mult populaţia".

Petre Roman: "Da. să nu ne prezentăm fără a clarifica treaba aceasta şi altele, cel puţin la fel de importante. Dar, asta nu înseamnă că nu trebuie să pregătim terenul de pe acum. Nu neapărat cu reforma preţurilor, ci ou ceea ce se leagă de ea. Dacă îl întrebăm pe dl. ministru Stăn-culescu o să ne spună că fără o pregătire de artilerie nu poţi să dai atacul..."

Andrei Ţugulea (membru al guvernului, secretar de stat la Ministerul învătămîntului si stiintei): "D-voastră anunţaţi acum la televiziune că o să se dea drumul la preţuri, iar cei cu bani se vor repezi să cumpere tot ce se mai găseşte prin magazine, o să se întâmple ca la stabilizare" (pentru cei neavizaţi, precizăm că şi sub impactul propunerilor profesorului Rugină, evocarea stabilizării, adică a reformei monetare din 1947, se lega de temerile populaţiei că acumulările ei băneşti voşr fi spulberate...)

(— Va urma —)

Ziarul Libertatea din 25 aprilie 1992, pag. a 8-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

 

Ziarul Libertatea din 25 aprilie 1992, pag. a 9-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Ziarul Libertatea din 25 aprilie 1992, pag. a 11-a ▼ Click pe imagine pentru mărire