Corespondenţă din Germania de la OCTAVIAN ANDRONIC
MERCEDES BENZ A.G.:
ÎNTOARCEREA LA ROMANTISM

Nimic, poate, mai pragmatic decît manevra în care Mercedes Benz A. G. îşi construieşte maşinile: meticulos, solid, fiabil, în deplin respect al propriului nume, făurit de-a lungul a aproape un secol de cînd herr Daimler a creat primul vehicul autopropulsat, dotat cu un motor cu ardere internă.
Cu toate acestea, „vedeta" anului 1992 marchează o sugestivă întoarcere la romantism. La romantismul psihedelic al anilor '60 în care o maşină decapotabilă exprima, poate, în cea mai mare măsură, bucuria de a trăi din plin viteza, libertatea de mişcare, puterea.

Ultimul Mercedes decapotabil a fost produs cu vreo 20 de ani în urmă. Sobrietatea anilor care au urmat a fost coincidentă cu cea a societăţii capitaliste aflate în spectaculos progres. Mercedes-ul solid, masiv, negru exprima, probabil în cea mai mare măsură, ideea de fortăreaţă inexpugnabilă a omului de afaceri cu succes, bariera dintre el şi restul lumii. Să se fi perimat acest sentiment? De ce această spectaculoasă reîntoarcere?
Motivele sînt, desigur, complexe, şi ele nu ţin doar de psihologie. Ţin mai ales de economie. Mercedes-ul este un colos industrial care, teoretic cel puţin, n-ar trebui să ţină prea mult cont de toanele unei anumite părţi a pieţei. Ori una din aceste toane, manifestată de vreun an-doi încoace, este cabrioleta. Au făcut-o francezii — cu Renault 19. Au făcut-o şi compatrioţii celor din Turkheim, cu Golful sau cu Opelul decapotabil. Maşini, în general mici şi mijlocii, destinate celui mai larg segment de piaţă: al celor cu bani puţini. Or, MERCEDESUL 300 CE 24 CABRIOLET este o maşină mare. Şi scumpă. Circa 120 000 mărci. Cine-şi poate permite o asemenea fantezie? Surprinzător, destul de mulţi. Oficialii firmei spun că la o capacitate de circa 50 de maşini pe zi, producţia este acoperită cu comenzi pe doi ani de acum înainte! Este ceva, nu? Spuneam deci că demararea unui astfel de model ţine mai puţin de capriciu şi foarte mult de marketing. Mercedes-ul, a cărui piaţă tradiţională avea ca puncte forte America şi Japonia (şi... Italia, în Europa) se confruntă cu concurenţa din ce în ce mai dură a niponilor. Aceştia şi-au pus în cap nici mai mult nici mai puţin decît să scoată Mercedes-ul de pe piaţa lor. Au produs în acest scop o super-maşină sofisticată, ale cărei date sînt foarte apropiate de ale celei germane: LEXUS. Zona de acţiune: piaţa americană! Concurenţa japoneză, criza economică tot mai marcantă şi taxele mari puse pe maşinile de lux au obligat firma să-şi ia măsuri de protecţie. Una dintre aceste măsuri este CABRIO. În zona superioară. În cea
inferioară, extensiva producţie de „190" (cel mai... mic Mercedes de pînă în prezent) şi unul intens, pe planşetă şi în laboratoare pentru un „160" de gabaritul Golfului. Succes total, deocamdată, în zona superioară!
Ne-am aflat, pentru cîteva zile, în calitate de invitaţi ai firmei Mercedes, la operaţiunea de lansare (în mass-media) a noului tip. Care — în paranteză fie spus — a fost prezentat publicului de specialitate românesc cu vreo două luni mai devreme. Pentru aceasta, sobrele noastre gazde — Serviciul de presă al firmei, în frunte cu însuşi boss-ul Wolfgang Inhester, de curînd „racolat" de la OPEL — au apelat la cadrul sobru al unui vechi şi elegant castel de vînătoare al lui Friedrich cel Mare, de la Friedrichsruhe, în apropierea Heilbronului. Italienii de la FIAT au ales pentru lansarea „500"-lui studiourile Cine-Citta şi au făcut-o cu mare pompă, americăneşte. Nemţii au preferat discreţia şi eficienţa, în cortul alb înălţat în pădure s-a desfăşurat prezentarea (teoretică) şi conferinţa de presă. După care a urmat ceea ce se aştepta cu nerăbdare: proba de traseu. Nu înainte de a se face o prezentare a tehnicilor de securitate pe care creatorii modelului le-au „implementat", făcîndu-l mai greu cu nişte kilograme şi mai benzinofag, dar mult mai sigur. Pentru că, de exemplu, în caz de răsturnare, vehiculul se sprijină bine-mersi pe rama parbrizului — o structură care rezistă la o presiune de 1500 kg — şi pe două bare mascate în tetierele de spate care, în cazul unei înclinaţii mai mari de 15 grade a maşinii, se declanşează automat, ieşind în afara şi creînd un al doilea punct de sprijin. Se spune — n-a constatat-o nimeni pe timpul parcursului de probă — ca dacă eşti fixat în centura de siguranţă nu păţeşti nimic în caz de răsturnare! Foarte complex şi eficient este şi mecanismul capotei, care se declanşează automat, efectuînd o suită de manevre complexe. Prezent în două variante — cutie de viteză manuală sau automatică — CABRIOLET-ul te invită, în primul rînd, să-ţi pui centura, printr-un mecanism ce ţi-o oferă imperativ. Apoi îţi semnalează dacă totul este în ordine la bord. După care poţi fi gata de plecare. Parcursul, de circa 100 km, a străbătut drumuri de toate calibrele: poteci de munte, şosele cu o singură bandă, cu două sau — în cazul porţiunii de autostradă — cu trei sau patru. Maşina are o manevrabilitate remarcabilă, este splendid echilibrată şi are rezerve de putere apte să te facă să te descurci în orice situaţie. Pe kilometraj este înscrisă maxima de 300 km/h dar eu, cel puţin, n-am „îndrăznit" să depăşesc bariera psihologică a 200 km/h. Nici o vibraţie, nici o dezechilibrare, nici un zgomot neobişnuit. Sentimentul pur de forţă şi de siguranţă — atu-ul fundamental al acestei mărci cu valoare de simbol pentru istoria automobilismului.
 Vă veţi întreba, poate, de ce s-a găsit firma să invite la această testare ziarişti români — reprezentanţi ai unei pieţe deocamdată neinteresante? Veţi greşi. Pentru că evidenţele reprezentantei româneşti marchează, dupa ce a străbătut aproape doi ani de activitate, comercializarea, deja a circa 600 de vehicule marca Mercedes! N-aţi fi crezut, nu? Cert este, însă, faptul că modelul Cabriolet rămîne, pentru moment, foarte puţin accesibil nouă. Chiar şi „100", la cele circa 40 000 de mărci, cît valorează, este o pasăre rară. Sîntem şi vom fi, încă vreo cîţiva ani, clienţii favoriţi ai Piteştiului. Asta nu înseamnă ca Mercedes-ul să nu fie interesat de a-şi conserva imaginea şi de a avea prioritate atunci cînd mecanismele economice în desfăşurare o vor permite. Aceasta este, probabil, şi explicaţia testului de la Friedrichsruhe pe care, iată, CABRIOLETUL i-a trecut previzibil cu succes.