Publicat: 1 Octombrie, 2014 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu două decenii, în 1994?
Libertatea din 1 octombrie 19941

 

TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI

ARENDAŞUL ROMÂN

Arendaşul este -spune Micul Dicţionar Enciclopedic (1972) - persoana care foloseşte bunul luat în arendă, exploatând numai salariaţi (N.B. - observaţi conotaţia politică a termenului "exploatare"). Iar arenda - folosinţa unui bun care a fost dat temporar în exploatare. Arenda cunoaşte, la români, un puternic avânt postrevoluţionar, determinat de trezirea instinctului de proprietate al eternului slujbaş. Luând în arendă, bucată cu bucată, ţara care a fost adusă în situaţia de aVut obştesc, miile, sutele de mii de arendaşi nu doresc altceva decât să devină ei înşişi proprietari, după o reţetă pe care ultimele veacuri au verificat-o cu sârg. Cu fiecare scăpătare a clasei boiereşti, s-a ridicat o nouă clasă - cea a arendaşilor activi şi motivaţi. Deveniţi, în timp, ei înşişi moşieri au suportat ciclic atacul noilor flămânzi, până când măreţul sistem comunist a reuşit să-i aducă pe toţi la acelaşi nivel - al sapei de lemn...

Reîntoarcerea la rosturile fundamentale ale istoriei ne-a pus în faţa unui fenomen de masă: fiecare ia în arendă ce poate, cum poate şi cât poate şi, cu graba specifică celor dornici să iasă din sărăcie, îşi transferă în ograda lor ceva din patrimoniul "întregului popor". Unii iau ateliere, ferme, alţii întreprinderi, cu totul, alţii direcţii generale şi - mai puţin, e drept - ministere sau instituţii. Peste tot se acţionează în afcelaşi fel: pe primul plan - grija faţă de om. Faţă de nevoile lui. Faţă de nevoile familiei. Ale celor credincioşi. Ale celor utili. Ale "echipei" sau ale găştii. În dispreţul celor care nu reuşesc să înţeleagă noile rosturi. Arendaşul se plimbă cu maşina statului la munte şi la mare. Îşi căpătuieşte secretarii şi secretarele. Îşi bagă cumnaţii şi cumetrii în CIS-uri sau cum le-o mai zice acum. Îi trimite pe verii mai slabi de minte şoferi la ambasade sau consilieri comerciali. Călătoreşte cât poate la simpozioane, mese rotunde sau pătrate, pe toate meridianele şi, cât se poate, cu companii aeriene străine. Are mâncarea mai bună şi băutura mai fină. Refuză cu demnitate să se deplaseze în Bulgaria sau în Basarabia. Acolo îi trimite pe cei care se remarcă în producţie. Comandă gardă de la poliţie când se deplasează prin oraşe. Dacă bea vreun şpriţ la vreun han, are mai înainte grijă să-l înconjoare cu cordoane de ordine. Îşi măreşte salariul ori de câte ori i se pare că inflaţia merge mai repede, îşi trimite soacra, ca translatoare, în Franţa, sau fiul, ca membru al echipei de fotbal, în Germania. Îşi aduce maşină nouă taman cu două zile înainte de H.G.-ul cu vama. Dacă are timp, îşi dă şi-un doctorat...

În rest, arendaşul român este foarte conştiincios şi, cât stă în scaun, munceşte pentru binele ţării.

Octavian ANDRONIC

Efectul iniţiativei UDMR

Numeroaselor legi, care mai de care mai urgente, ce sufocă agenda Parlamentului - printre ele şi cea a învăţământului - li s-a adăugat recent un nou proiect legislativ, inedit prin maniera în care a fost promovat. Este vorba de iniţiativa legislativă cetăţenească privind învăţământul minoritar, în sprijinul căreia UDMR a depus deja la Senat listele cu semnăturile necesare. Acţiunea este o premieră absolută în viaţa politică românească nu numai pentru că reprezintă concretizarea unei iniţiative legislative a unor cetăţeni, ci şi prin faptul că (surprinzător la prima vedere) UDMR a renunţat, în acest caz, la prerogativele oferite de Constituţie partidelor parlamentare (art. 73 - arată că senatorii şi deputaţii au iniţiativă legislativă), preferând să susţină demersul celor circa 500 000 de semnatari (reglementat tot de art. 73 al Constituţiei). Asupra motivelor care au determinat UDMR să recurgă la asemenea tactică nu cred însă că mai trebuie insistat. în schimb, sunt necesare câteva precizări vizavi de contextul şi semnificaţia acestei acţiuni politice.

În primul rând, cu toate că iniţiativa cu pricina aparţine formal unui număr de cetăţeni, ea este în mod cert emanaţia politicii partidului minoritarilor maghiari din România. Departe de a reprezenta o notă proastă pentru liderii UDMR, tactica adoptată arată încă o dată consecvenţa politică a acestei formaţiuni - chiar dacă pusă în slujba unui obiectiv mai mult decât discutabil, cel al "autonomiei comunitare" - ca şi resursele de care ea dispune. O dovedeşte şi faptul că UDMR a putut prezenta Senatului o listă cu 500 000 de semnături, număr dublu faţă de cel minimal cerut de Constituţie în acest caz. Spre comparaţie, reamintesc că au mai existat încercări de demarare a unor iniţiative cetăţeneşti, mai mult sau mai puţin timide - mai cunoscută fiind cea a PUR vizând garantarea proprietăţii - dar nici una finalizată.

În al doilea rând, momentul ales de UDMR nu este deloc întâmplător. Conştientă de şansele minime ale iniţiativei - de altfel, nu a existat o consultare prealabilă cu partenerii din CDR -Uniunea vizează de fapt modificarea capitolului privind minorităţile din legea învăţământului aflată acum la Senat. Cum se ştie, în timpul dezbaterilor din Camera Deputaţilor, reprezentanţii UDMR şi PDSR, aceştia, impulsionaţi de preşedintele lliescu, erau pe punctul realizării unui compromis, fapt ce a motivat atitudinea de expectativă a Uniunii privind participarea ei la moţiunea de cenzură şi la moţiunea de suspendare a preşedintelui României. Cu alte cuvinte, liderii maghiari aplică principiul binecunoscut al supralicitării, folosit cu succes în mai toate cazurile ce presupun negocieri.

În al treilea, dar nu în ultimul rând, trebuie subliniat că, incluşiv în situaţia maximală a preluării în legea învăţământului a unor prevederi din "iniţiativa legislativă cetăţenească", câştigul nu este al UDMR. În acţiunea sa, Uniunea s-a folosit de prevederile Constituţiei României, act juridic faţă de care aceeaşi formaţiune politică a avut numeroase rezerve şi critici reflectate în votul parlamentarilor săi în şedinţa de adoptare a legii supreme, din 21 noiembrie 1991. Ca atare, dacă punctul forte al UDMR îl reprezintă consecvenţa, acum suntem nevoiţi să consemnăm o gravă inconsecvenţă. Sau, cel puţin, Uniunea să ne lămurească dacă acceptă şi celelalte prevederi constituţionale, refuzate până acum ori dacă, pur şi simplu, consideră Constituţia un bun ce poate fi "comercializat" doar... cu amănuntul.
Alex RADU