Publicat: 30 Ianuarie, 2018 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1993?

ÎNTRE FICŢIUNE ŞI ADVERTISING

Tranzacţiile tranziţiei

Confraţii de la două cotidiane („România liberă" şi „Cotidianul") îşi exprimă, în ediţiile din zilele trecute, indignarea faţă de prezenţa în prestigiosul magazin „TIME" a unor secţiuni publicitare în care România îşi prezintă situaţia şi condiţia actuală, politică si economică, cît mai atrăgătoare cu putinţă pentru eventualii investitori străini. Acelaşi lucru l-au făcut nu de mult, Bulgaria şi Polonia, şi nu reţin ca acest lucru să fi determinat reacţii de o violenţă asemănătoare la Sofia şi Varşovia. Ba, dacă nu mă înşel, principalele forme de mass-media de acolo au contribuit băneşte la achitarea unei facturi destul de piperate. Dacă-mi aduc bine aminte, în faza de pregătire a calupului publicitar, se vorbea despre vreun sfert de milion de dolari şi confraţii noştri s-ar putea întreba, în continuare, pe (mai) bună dreptate, dacă banii ăştia nu puteau fi folosiţi mai bine ajutîndu-i pe copiii străzii care se droghează cu aurolac, pe micuţii bolnavi de SIDA sau pe ţiganii care au emigrat în Europa negăsindu-şi acasă un loc şi disponibilitatea integrării sociale? Întîmplător sau nu, sînt exact parametrii în care lumea civilizată ia cunoştinţă despre România de vreo trei ani încoace, promovaţi cu insistenţă de presa şi televiziunea română şi preluaţi cu entuziasm de cea străină, aflată într-o explicabilă permanentă căutare de senzaţional. Supărarea confraţilor apare, însă, cu atît mai nefirească dincolo de considerentele de ordin... afectiv, ca să le spunem aşa - cu cît advertisingul are rolul lui clar. N-am văzut nici în „Cotidianul" şi nici (mai ales) în „România liberă", în paginile de publicitate, vreun articol în care promotorul să-şi... denigreze marfa, să spună că e proastă şi să se mire că e cineva în stare să o cumpere. Ne văităm de mama focului, că imaginea României în lume e proastă — şi sînt de acord că ea corespunde în bună parte, unor realităţi incontestabile, mai mult sau mai puţin obiective — dar, asta ni se datorează în bună măsură şi nouă. Nici un om de bun simţ nu-şi spală rufele undeva în piaţa publică, nu-şi demască nevasta cînd îl mai înşeală şi nu-şi califică copiii drept handicapaţi, păstrînd întotdeauna omeneasca speranţă că lucrurile nu sînt definitiv compromise şi că o speranţă de redresare şi de reintrare în rîndul lumii mai există, permiţîndu-şi sub acest impuls, să aprecieze calităţile maşinii sale de spălat (deşi are doar o albie, şi aia de... porci), să menţioneze fidelitatea nevestei, sau precocitatea progeniturilor.
M-am întrebat, după ultima premieră de film românească, ce va fi gîndind spectatorul de peste graniţă asistînd la o gală a filmului românesc în care s-ar proiecta, una după alta, „Hotel de lux", „Balanţa" şi „Patul conjugal"? Trei opere de artă de incontestabilă valoare, reprezentînd optica şi poziţia autorilor în faţa unei realităţi de cele mai multe ori deconcertante. Reacţia, va fi fiind, desigur, de respingere, de asociere a modului de existenţă al românului cu tot ce poate fi mai rău într-o lume în care civilizaţia este una dintre vajorile fundamentale. Or, realitatea, permis să-mi fie să cred, e mult mai complexă şi românii nu-mi par a fi cei mai desnădăjduiţi şi mai fără speranţă dintre locuitorii planetei, ci mai speră încă, măcar în investitorii străini care lecturează magazinul „TIME"...

Octavian ANDRONIC

Tag-uri Nume: