Publicat: 4 Ianuarie, 2018 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1992?

DE LA UN AN LA ALTUL
În sfîrşit, s-a mişcat dolarul!

CHIAR ERAM ÎNGRIJORAŢI: DE ZECE SĂPTĂMÎNI
STĂTEA PE LOC ŞI NU REUŞEA
SĂ RĂZBATĂ DE VIGUROŞII NOŞTRI LEI
La casele de schimb: 600 lei dolarul!

URA! AM SCĂPAT ŞI DE CARTELE!
LA BENZINĂ! ACUM VOM PUTEA S-O CUMPĂRĂM „LA LIBER". CU 140 LEI LITRUL. DAR NU SE ŞTIE PÎNĂ CÎND. „MIŞCAREA" S-A FĂCUT CU GRIJĂ, ÎN PENULTIMA ZI (de lucru) A ANULUI. CA SĂ NU MAI APUCE SA IASĂ VORBE...

Chiar de 1 Ianuarie, a nins...
O DATĂ-N AN E ŞI CAPITALA... IMACULATĂ!

"DRUMUL KENTULUI"
Preţul ţigărilor a crescut, contrabanda merge înainte!

STAFF-UL CIPRIOT ESTE ÎNGRIJORAT DE FAPTUL CĂ PRIN
CREŞTEREA PREŢULUI, SE VA DIMINUA CIFRA DE AFACERI!

„Reţeaua", construită cu trudă, vreme de doi ani, trebuie să supravieţuiască, chiar dacă vor cădea nişte „capete"

«LIBAN CONECTION» SCHIMBĂ TACTICA:
Traficanţii au început să lucreze cu firme româneşti!
Cunoştinţe vechi în reţea: unul dintre fraţii GADBRAN (WAEL, TAHER şi ŞAMER), care a studiat arhitectura în România, prin '85—'86 a avut, la Timişoara, un incident soldat cu moartea unui alt palestinian. A fost eliberat imediat după revoluţie şi acum face afaceri înfloritoare.

FIRMA „PROMETEU" A FRAŢILOR MURAD, SIMŢIND APROPIEREA „FOCULUI" S-A RETRAS. ÎN LOCUL EI ACŢIONEAZĂ O ALTĂ FIRMĂ, CU SEDIUL LA COMPLEXUL EXPOZIŢIONAL, CARE ADUCE ALTE MĂRCI DE ŢIGĂRI. FACTURILE SÎNT FĂCUTE PE FIRMELE-FANTOMĂ ROMHIN ŞI ROMHIL, MARFA DISTRIBUITĂ DE CUPLUL HASSAN ŞI SAIJAKI. ÎN AFACERE PARE SĂ FIE IMPLICAT ŞI UN SENATOR, AL CĂRUI AUTOTURISM A FOST VĂZUT DES LA COMPLEX, ÎN PREAJMA CONTEINERULUI (?!) ÎN CARE-ŞI AFLA „SEDIUL" FIRMA...

O captură nedorită?
ÎN URMA SEMNALĂRILOR DIN ZIARUL NOSTRU, GARDA FINANCIARĂ A DEPISTAT ŞI CONFISCAT SĂPTĂMÎNA TRECUTĂ 2 CONTEINERE DE WHISKI DIN LIBAN TRIMISE PE NUMELE LUI NAZAR UZAER PENTRU A FI LIVRATE PRIN FIRMA-FANTOMĂ HABIBA. PRIN ACEEAŞI FIRMĂ, GEORGES SAIKALI A INTRODUS UN CAMION DE ŢIGĂRI WAVE ŞI 12 CAMIOANE DE BERE. „PATRONUL" FIRMEI CLANDESTINE, NEPLĂTIT, CUM FUSESE ASIGURAT, A LĂSAT TOTUL ŞI S-A ÎNTORS ÎN LIBAN...

Se semnalează prezenţa în ţară a unor persoane cunoscute ca fiind luptători în sudul Libanului şi în miliţiile AMAL, alături de membri ai altor facţiuni din zonă. Este greu de înţeles faptul că sînt împreună...

În numărul viitor al ziarului:
„DRUMUL KENTULUI" - UN... BEREVOIEŞTI MILITAR?
 

Săptămîna politică

CARE MOLDOVĂ?

Recent, dorinţa macedonenilor din fosta Iugoslavie de a-şi declara independenţa sub numele de Republica Macedonia a întâmpinat o virulentă reacţie din partea Greciei, membru plin al Comunităţii Europene. Ameninţînd cu nerecunoaşterea şi boicotarea noii republici şi avînd în vedere suportul implicit al celorlalţi „11", Grecia a reuşit să blocheze acest proces. Motivul? Macedonia, ca provincie istorică aparţină Greciei, deşi populaţia de această origine mai trăieşte atît în fosta Iugoslavie, cît şi în Bulgaria. Macedonenii foşti iugoslavi vor trebui să găsească o altă formulă pentru a-şi denumi ţara...

Desigur, România nu era, nu putea fi într-o poziţie asemănătoare atunci cînd Stalin  a decis — pentru motive de el cunoscute — că numele republicii unionale trebuia să fie Moldova. Fusese o parte a Moldovei domnitorilor glorioşi ce-şi întinseseră fruntariile pînă spre Polonia. Teritoriul dintre Prut şi Nistru fusese, mai degrabă, o mănoasă provincie a Moldovei ca ţară, într-o epocă istorică în care, deşi ei toţi se numeau români, locuitorii ţărilor româneşti nu aveau totuşi conştiinţa unei entităţi unice. Moldova a fost Moldova pînă la unirea Principatelor, de aici încolo termenul căpătînd o conotaţie regională.

După cei 20 de ani de revenire la sînul patriei-mumă, din perioada interbelică, şi după scurta sa redobîndire odată cu trecerea Prutului, Basarabia strivită sub cizma stalinistă părea pierdută pentru totdeauna. Mai întîi prin absoluta sa izolare faţă de ţara de peste rîu, apoi prin deportările masive în Siberia şi mai ales prin efortul consecvent de deznaţionalizare, ca şi printr-un antiromânism pragmatic ale cărui efecte — paradoxal — se fac abia acum simţite.

Speranţele, brusc reînviate de Revoluţia Română şi de eşecul puciului de la Moscova n-aveau să dureze mult. Şi orice observator lucid al momentului putea să-şi dea seama că cea mai mare lovitură dată demersului unionist avea să fie tocmai declararea independenţei Basarabiei, într-o conjunctură poate asemănătoare. La finele primului război mondial, forţelor patriotice din Basarabia nu le-a trecut nici un moment prin cap ideea că drumul spre reunificare ar trebui să treacă printr-o fază de independenţă. Sfatul Tării a hotărît ferm şi neîntîrziat alipirea la ţara-patrie sancţionînd, eroic, devenirea României Mari. Acelaşi lucru se putea întîmpla şi în 1991, doar în acel sfîrşit de august 1991, cînd răsturnările dramatice din interiorul imperiului ar fi permis o astfel de mutare îndrăzneaţă şi definitivă. Căci, s-o spunem pe cea bună: care ar mai fi, acum, în momentul de vîrf al ascensiunii mondiale a democraţiei, raţiunea existenţei a două state româneşti? Ce cauze externe profunde ar mai fi putut impune aşa ceva, cînd cele două Germanii s-au întrepătruns, în fine, şi cînd doar cele două Corei mai amintesc de profunda diviziune ideologică a lumii în pragul noului mileniu?

După părerea noastră cauzele eşecului unionismului sînt de ordin intern. „Internul" desemnînd ambele părţi. Este vorba mai întîi de politica extrem de defensivă dusă de România în toată acea perioadă. Optînd pentru „politica paşilor mărunţi", România a acceptat implicit ideea că aceşti paşi se pot face şi înapoi, ceea ce s-a şi întâmplat. A fost apoi eroarea fundamentală a recunoaşterii independenţei Basarabiei! O adevărată enormitate, incalificabilă şi tot mai de neînţeles, odată cu trecerea timpului şi aşezarea lucrurilor pe un făgaş pe care nu l-am dorit. Recunoscînd Basarabia. România nu face altceva decît să renunţe la drepturile sale istorice asupra Basarabiei, pe care nimeni şi nimic nu le transferase asupra oligarhiei agronomo-comuniste a lui Snegur şi a tovarăşilor săi convertiţi peste noapte la democraţie şi naţionalism. La NAŢIONALISM. Un „naţionalism basarabean" care se manifestă tot mai acut şi mai arţăgos. Televiziunea basarabeană - ale cărei telejurnale televiziunea noastră le retransmite probabil doar spre a avea mereu o pildă de cum nu se face televiziune şi informare — este tot mai insistentă asupra „drepturilor basarabenilor" de a avea o biserică independentă, iar preşedintele Snegur califică aprecierile făcute de Adrian Dohotaru şi Virgil Măgureanu la adresa intervalului de timp şi condiţiilor reunificării drept imixtiuni în „afacerile interne ale poporului moldovean".

Care popor moldovean? Şi care Moldovă? Moldova e una şi e dincoace de Prut. Dincolo de Prut se află, printre ruşi şi găgăuzi, cîteva milioane de români cărora propaganda imperială, continuată cu brio de cea republicană, le bagă în cap ideea expansionismului românesc. Care ar fi valabil dacă România ar avea, precum Germania, buzunarele pline. Cum nu le are, nu este interesantă. Cu atît mai puţin este interesată pătura politică basarabeană cocoţată la putere prin metode comuniste şi rămasă acolo în mod profund democratic.

Octavian ANDRONIC

Tag-uri Nume: