Publicat: 5 August, 2017 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1992?

Premierul THEODOR STOLOJAN constată că...

„ÎNCREDEREA OAMENILOR E O POVARĂ GREA!"

— Au trecut, ceva mai bine de 9 luni de cînd aţi preluat mandatul de şef al executivului. Care au fost, după părerea dvs., momentele de vîrf ale acestui exerciţiu?
— Schimbarea Guvernului, care este o practică nouă în România, şi anume negocierea cu partidele politice, s-ar putea să conducă la momente foarte dificile în formarea viitorului cabinet. Problema asta, formarea guvernului, trebuie foarte bine pregătită de partidele politice; trebuie să-şi gîndească din timp alianţele pentru că altfel va fi foarte dificilă această negociere — şi a fost primul obstacol major pe care l-am traversat. Un alt moment, dacă o iau în ordine, a fost, evident, lupta asta pentru a depăşi problemele iernii trecute, care erau accentuate de lipsa efectivă a stocurilor de energie. Şi, în acelaşi timp, a depăşi momentul în condiţiile în care trebuia să salvăm totuşi reforma economică, nu prin revenirea la o dictatură economică. Ceea ce s-a încercat şi aproape că am reuşit. Un alt moment dificil sigur că a fost această întîrziere a finanţării externe care s-a produs în luna februarie-martie, anul acesta şi care practic ne-a pus în imposibilitatea de a atinge un curs de schimb, de echilibru şi deci de a introduce mecanismul economiei de piaţă la alocarea valutei. In consecinţă ne-a făcut ca abia acum să realizăm aceasta, iar costul, costul pentru economia românească şi societatea românească, costul acestei probleme care trebuie lămurită, este că noi trebuie să facem o nouă mişcare de preţuri.
— La 1 Septembrie?
— Nu, înainte de aceea, de problema cu subvenţiile, noi trebuie să aliniem preţurile interne la noul curs de echilibru, care funcţionează în economie. E vorba de preţurile la cărbune, la energie, ori acestea e sigur că vor pune în mişcare multe alte preţuri în economie. Dar, dacă n-o facem , introducem o dezordine totală în economie, în gestiune. Creăm tensiuni care vor răbufni în prima lună a noului Guvern. Deci, ăsta este preţul pe care România îl plăteşte pentru ceea ce s-a întîmplat în februarie şi martie.Practic, este vorba despre întîrzierea finanţării externe, întârzierea în finanţarea echilibrului valutar. Asta a fost. Noi acuma avem finanţarea externă convenită, este realizabilă şi ne putem baza pe ea. Sigur că momente dificile au generat şi tratativele cu sindicatele. O înţelegere SUI GENERIS... Renunţări reciproce, dar care ne-au permis să putem înainta cu reforma şi cu echilibrele, cu regăsirea acestora. Vedeţi, eu tot timpul vorbesc de această regăsire a echilibrelor şi nu-mi dau seama dacă oamenii realizează bine ce înseamnă acest lucru: toate echilibrele economice care sînt reflectate de raporturile cerere-ofertă, dar şi altele. Noi am avut o societate care avea o stare de echilibru, dar bazată pe ceea ce era în trecut, dictatura politică, dictatură economică. Acuma trebuia să regăsim starea de echilibru a economiei, bazată însă pe mecanisme noi, ale libertăţii economice.
— Mecanismul de structură economică?
— Exact! Şi anul acesta e anul hotărîtor, pentru că aşa a fost destinul acestui guvern, să fie un guvern al cărui principal obiectiv era de a lupta  pentru stabilitatea economica, lăsînd pe planul doi ceea ce se chema relansarea economiei. Eu sper că dacă reuşim în acest an să stabilizăm economia — nu sîntem departe de acest lucru — anul viitor să poată să fie într-adevăr un an în care dobînzile să poată fi reduse, în care să se producă o anumită relansare economică. Pentru că, realmente, sînt şi semne pozitive şi negative. Asta este. E o treabă dificilă şi pentru sindicate. După cum vedeţi este şi un guvern care nu are un suport politic clar, chiar dacă e sprijinit de F.S.N., care, în acelaşi timp, este un partid angajat în campania electorală şi nu întotdeauna e de acord cu deciziile pe care acest guvern le-a luat, pentru că uneori din punct de vedere politic judeci altfel lucrurile decît din punctul de vedere al unui guvern care acţionează cum acţionăm noi. Nu pot să nu recunosc acest lucru, faptul că noi acuma sîntem obligaţi să punem în concordanţă preţurile cu noul curs şi în viitor se vor produce întotdeauna asemenea puneri în concordantă, dar de dimensiuni mult mai mici. Greutăţi vom mai avea în aceste 60 de zile care ne-au mai rămas. Uitaţi-vă la această lipsă provocată de zahăr, căci e o lipsă provocată. Efectiv am avut contracte guvernamentale asigurate pentru importul de zahăr şi senzaţia mea este că firme private, pur şi simplu au făcut totul să demoleze realizarea acestor contracte, în aşa fel încît să poatâ să importe privat şi să poată să vîndă la preţuri mai mari.
— E un fenomen izolat, întîmplător sau...?
— Este un fenomen generat de existenţa a două pieţe pentru zahăr. Deci, este dacă vreţi, încă o lecţie. A existat ideea — care nu era rea pe fond - ca avînd acest zahăr ne-am luat obligaţia să asigurăm populaţiei anumite cantităţi, deci facem importul de zahăr la preţul subvenţionat. Dar hai să dăm drumul şi la importatori, alţi importatori să aducă zahăr care să fie vîndut la preţul pieţei. Se practică şi în alte ţări, deci o piaţă paralelă nu-i ilegală, paralelă cu piaţa oficială. Din păcate însă, la noi fiind această situaţie în care ne aflăm se pare că cei care doresc să vîndă zahăr pe piaţa paralelă la preţuri de piaţă au început să saboteze acţiunile Guvernului de a aduce zahăr care să fie dat la preţurile subvenţionate. Sigur că noi nu mai putem rămîne aici pasivi şi acuma am luat măsuri pentru a proteja comanda guvernamentală în faţa acestei capacităţi , ca să-i spunem aşa, a unor întreprinderi. Din păcate însă s-a produs o întîrziere cu totul şi cu totul nedorită. Vedeţi, asta este încă un semnal. Ce? Că nu poţi să mergi prea mult într-o economie (cum zice românul) în două luntre. Nu se poate. Trebuie să te hotărăşti. Sigur, cine a oprit să nu-l liberalizăm a fost fabrica care dă un deficit foarte mare de producţie, care s-a produs din cauza neînsămînţării suficiente a sfeclei de zahăr. Dar, tendinţa spre care noi vrem să mergem este să-l liberalizăm. Dacă ne înţelegem şi cu sindicatele, la 1 septembrie, practic, zahărul sigur va fi ceva mai scump, vom da şi o compensare, dar nu va mai fi această problemă.
— Aţi folosit şi nu numai o dată termenul de "gestiune", referitor la guvernare, în această perioadă. Este o simplă deformaţie profesională sau o adecvare la specificul operaţiunilor pe care le implică o societate marcată de o puternică criză economică?
— Necazul este că în română cuvîntul gestiune are un sens foarte limitat. Lumea îl asociază de regulă cu o magazie în care se face inventarul.  Gestiunea este un cuvînt mult mai cuprinzător. În economia de piaţă, gestiunea înseamnă şi gestiunea unei întreprinderi, adică conducerea efectivă, activitatea de conducere a întreprinderii, responsabilitatea.


— Păstrînd discuţia în aceşti termeni, consideraţi că ar fi trebuit să primiţi odată cu mandatul un raport de gestiune de la predecesorul dvs. şi să faceţi aceeaşi operaţiune la expirarea mandatului?
— Ce se întîmplă. De regulă guvernele vin şi pleacă, într-un cadru organizat al democraţiei. E firesc ca în acest cadru să se prezinte rapoarte, ce s-a realizat din obiectivele cu care a venit partidul de guvernămînt, guvernul respectiv. Este o chestie firească în democraţie. Cum a ajuns guvernul ăsta la putere? Îmi pare rău că o spun, dar adevărul este că printr-o lovitură de stradă. Deci ce raport de gestiune să se facă unui guvern care a ajuns aici printr-o lovitură de stradă? Cui să explice ce a preluat şi ce n-a preluat? Lumea uită acest aspect. In mod normal guvernele care vor fi înlocuite democratic, în ţara noastră, vor trebui să primească şi să predea o gestiune viitoarelor guverne. De fapt sînt acele bilanţuri ale perioadelor în care anumite partide politice care capătă puterea în urma votului trebuie să arate alegătorilor şi ce au făcut. Asta a fost un aspect. Al doilea aspect, care a fost? A fost o chestie particulară, care mă viza pe mine. Adică eu nu aveam nevoie să fac gestiunea cu tot ce a fost aicea. Eu ştiam aproape destul de în amănunt, din interior, chiar dacă eu întrerupsesem munca înca din aprilie, totuşi eu ştiam exact unde ne aflăm şi am pornit cu toată forţa să rezolvăm problema aceea care, pe zi ce trecea, putea deveni o chestiune extraordinar de dificil de rezolvat. Eu, de exemplu, voi prezenta un raport. Eu voi arăta foarte clar unde am ajuns cu reforma, sau unde am ajuns cu economia, care sînt problemele. Eu am şi prezentat Parlamentului cateva rapoarte pînă acuma în care întotdeauna am atins punctele mari. În ceea ce priveşte acuzele aduse precedentului guvern, lumea uită foarte repede. Uită situaţia care a fost în 1990 şi în prima parte a lui 1991, uită că eram o ţară obişnuită să lucreze după indicaţii, după aprobări si că în perioada respectivă se părea (aici este ce nu vrea să recunoască lumea) că avem de-a face cu o continuitate. Continuitatea e în noi, în oameni, în structuri fizice, dar în mecanismele politice, în structurile economice bazate pe mecanismele politice. Această continuitate a fost ruptă brusc, brutal în acea perioadă — de exemplu, în primul an,  Roman trebuia să aprobe foarte multe lucruri, pentru că altfel nu se puteau desfăşura activitatile aici, nu putea Parlamentul aproba legi după legi, iar aici erau lucruri care trebuiau rezolvate de multe ori de pe o zi pe alta.
— Cum vă descurcaţi în climatul de suspiciune pe care l-au generat răsturnările din ultima vreme?
— Această desprindere F.S.N.-F.D.S.N. are un impact acut pe plan politic. Vedeţi, este foarte interesant că această luptă între diferite formaţiuni politice, care e firească la noi acuma, e o bătălie decisivă pentru puterea politică, dar în care combatanţii consideră că e firesc a apela la toate mijloacele, clasice şi neclasice, permise şi nepermise, pentru a ieşi învingători.
— Apropo de această chestiune, există păreri foarte ferme că aţi putea fi singurul contracandidat care s-ar putea opune în mod serios în această perioadă d-lui Iliescu. Nu v-a tentat ideea de a vă angaja în campania prezidenţială, nu v-au tentat alţii cu astfel de propuneri?
— Au fost. Am avut discuţii cu lideri ai partidelor politice. Eu am arătat de ce nu particip la această campanie electorală. Bine, lăsînd la o parte unii candidaţi pentru preşedinţie, pe care nu vreau să-i numesc şi pe care evident că, aşa cum declara unul: eu nu vreau să cîştig, doar particip, îmi face publicitate, devin şi eu un om cunoscut în România. Nu, o să depăşim şi asemenea abordări ale problemei, în următorii ani n-o să mai avem, bănuiesc, asemenea judecăţi. Dar eu cred totuşi că competiţia care va fi, va fi reală între candidaţi pentru că, vedeţi, dacă mă refer şi la candidatul Convenţiei Democratice şi la candidatul F.S.N.-ului, sînt candidaţi sprijiniţi de partide politice care se bucură de  audienţă în rîndurile populaţiei, şi din această audienţă nu poate să nu rezulte şi o competiţie pe măsură.
— Într-o recentă declaraţie aţi lăsat o portiţă condiţional-optativă pentru continuarea activităţii politice. Ce aţi avnt în vedere?
— Eu nu mă simt capabil acum să intru într-un partid politic, e şi asta o chestie de mentalitate provenită dinainte de revoluţie. Însă asta nu înseamnă că peste cîţiva ani, după ce am să mă duc să lucrez în această instituţie internaţională financiară, cînd mă voi întoarce înapoi nu voi putea să optez şi eu pentru un partid. Voi intra într-un partid politic pentru că, deşi o să vă pară curios, eu cred în destinul partidelor politice. Sînt convins de rolul lor, însă eu nu mă simt capabil să mă angajez în acest moment în partide politice, pentru că cred că trebuie să treacă o perioadă de timp de clarificare. Orice om are nevoie de perioada asta.
— Sînteţi într-o situaţie paradoxală, aceea de a fi obligat să luaţi măsuri nepopulare în acest interval, dar în acelaşi timp popularitatea dv. a început să crească. Intr-un sondaj efectuat recent se menţiona faptul că eraţi în perioada respectivă singura personalitate politică al cărei indice crescuse, în timp ce al tuturor celorlalte se afla în scădere. Ce sentimente vă produce acest tip de apreciere, concretizată şi în faptul că vi s-au decernat si cîteva premii, chestiune iarăşi neobişnuită pentru o persoană aflată într-o asemenea funcţie?
— E unul din — să zicem — puţinele, foarte puţinele momente cînd pot spune într-adevăr că merită tot chinul acesta pe care l-am parcurs în ultimul an, pentru că aşa, din afară, problemele pot părea foarte simple, foarte uşor de ieşit din diferite situaţii. Eu ştiu cu ce efort am putut parcurge acest an. E unul din puţinele prilejuri de a constata că populaţia, sau o bună parte din ea, a înţeles că ceea ce noi facem aicea este un lucru oare trebuie făcut, că fără el practic, avem o singură direcţie — spre mai rău. Făcînd aceste lucruri avem o speranţă de mai bine, dacă nu le facem nu avem decît o singură certitudine — de rău şi mai rău.
— Un fel de conştientizare a răului necesar?
— Da. Eu am încercat să explic aceste lucruri. Oamenii au putut vedea care e diferenţa. Am încercat să explic la aceste conferinţe de presă, care uneori sînt prea lungi. Oamenii au încredere şi atunci e imoral să-i păcăleşti. Cel mai greu îmi este atunci cînd constat că încrederea oamenilor în mine se izbeşte de faptul că sînt conştient că trebuie făcute anumite lucruri, că dacă amîn fac mai rău pentru viitor. Încrederea oamenilor e o povară foarte grea.
— Sînteţi optimist în legătură cu viitorul? În cît timp credeţi că se vor putea înregistra semnele unei redresări şi în ce condiţii?
— Eu cred că începînd cu anul viitor — deci ăsta este un alt paradox, după ce terminăm noi acest mandat. Dar cred că începînd cu anul viitor semnele de redresare vor fi mult mai evidente. Daci reuşim să obţinem o stabilitate economică, practic e posibil să fie redus şi nivelul dobînzilor, să nu avem aceste şocuri de preţuri, şi după o perioadă de stabilitate mai mare înseamnă că şi lupta dintre sindicate şi patronate - guvern trebuie să slăbească in intensitate. Dec,i câştigînd poate, bătălia aceasta a stabilităţii, sigur că şi creşterile de salarii nu se vor mai pune sub forma a 20% sau vor fi 4—5 procente. Vedeţi, cîteva centrale sindicale deja agită ideea lui 24 de mii Iei. Sigur că dacă vor 24 mii lei, eu pot să fac economia să funcţioneze la nivelul a 24 000. Nu asta este problema, problema este ca să se stabilizeze economia şi în felul acesta să nu mai ai nevoie de creşteri de la un an la altul. De fapt vedeţi, realizările sînt şi ele evidente pe linia asta a stabilităţii, vă amintesc încă o dată — în '90 se dădeau salarii fără muncă, în '91 a fost o creştere de 61% la salariu în afară de orice indexare, iar anul acesta această creştere a fost redusă undeva la 20%, care nu ţine seamă de indexări. Anul viitor normal ar fi 5—8% şi în ceialţi care vin trebuie să reziste în această luptă pentru stabilitate economică. Sigur, care presupune şi protecţia socială la nivelul posibilităţilor pe care le are societatea. Dacă se va reţine acest lucru, atuncea e deschis drumul pentru relansarea economică.
— Vreţi să adresaţi pe această cale cîteva cuvinte cititorilor „Libertăţii" care ţin la dvs. şi vă apreciază? Cînd aţi văzut, cînd aţi citit pentru prima dată si în ce condiţii, „Libertatea"?
— În după amiaza zilei de 22 decembrie am avut în mînă primul ziar. Noi fiind la Finanţe, eram foarte aproape de zona aceea. Era un adevărat fenomen acest prim ziar. Revenind la zilele noastre eu apreciez ziarul "Libertatea" ca un cotidian care şi-a găsit pe deplin locul în ceea ce se cheamă mass-media, un cotidian de ţinută oare reuşeşte să menţină un cert echilibru. După cîte am constatat informaţiile date de „Libertatea" sînt informaţii veridice şi de calitate, sînt informaţii care au un grad foarte mare de realitate. Iar acea casetă cu titluri de la pagina întîi care incită sau sugerează ceea ce pot să sugereze asemenea titluri, este iarăşi foarte originală şi interesantă. Şi mă mai bucur pentru că am înţeles că este şi un ziar solid din punct de vedere financiar. Sau, cel puţin, nu are probleme deosebite, îi urez viaţă lungă.

 

Ziarul Libertatea din 5 august 1992, pag. 1-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 5 august 1992, pag. a 2-a ▼ Click pe imagine pentru mărire


Ziarul Libertatea din 5 august 1992, pag. a 6-a ▼ Click pe imagine pentru mărire