Publicat: 7 Noiembrie, 2012 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu două decenii, în 1992?

AL TREILEA PRIM-MINISTRU
TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI

Democraţia postrevoluţionară ni se înfăţişează în toată diversitatea ei. Şi în primul rînd prin pluralism executiv. Avem, iată, de trei zile un premier desemnat. Avem şi o nouă situaţie: dacă în septembrie '91, odată cu „depunerea mandatului", în condiţiile excepţionale de atunci, domnul Petre Roman a părăsit, practic instantaneu, palatul Victoria, făcînd loc unui hiatus executiv, de data asta ţara are, concomitent, doi premieri: pe cel desemnat, care-şi desfăşoară acum delicata operă de constituire a unui guvern rezonabil, şi pe cel emanat de mineriadă — recte dl. Stolojan, care va continua să asigure „bucătăria" guvernamentală, pînă la intrarea în funcţiune a noului Cabinet. Este o formulă de tranziţie originală, dar nu neapărat neobişnuită şi tragem nădejdea că mecanismul se va adapta din mers noilor — dacă vor fi noi — exigenţe.
Al treilea prim-ministru a fost o surpriză. Pentru toată lumea, în afară — poate — de... „Libertatea", care în numărul de miercuri, cu cîteva ore înaintea anunţului făcut la Cotroceni, emitea ipoteza numirii domnului Văcăroiu în nedorita funcţie. Toate bănuielile se îndreptau spre persoane aflate mai în prim-planul vieţii politice, instalîndu-se, parcă, un soi de resemnare bazată pe faptul că pînă la urmă tot la dl. Stolojan se va ajunge. Se ignora însă, odată, „voinţa nestrămutată" a acestuia de a se debarasa de povara unei sarcini pe care iarna ce se apropie o făcea mai de nedorit, iar a doua idee că nimeni — în afara celor care au trecut deja prin această experienţă — nu poate avea o „pregătire" de specialitate... Nimeni nu se naşte, deci, pentru a fi prim-ministru, iar dacă dl. Văcăroiu este acum aşa ceva, acest lucru se datorează şi depăşirii unui anume prag psihologic. Într-un fel, la baza „soluţiei Văcăroiu" stă „experimentul Constantinescu". Practica electorală a demonstrat că în două luni se poate, confecţiona un candidat la preşedinţie, cu şanse, practic din nimic. De ce nu s-ar putea, atunci confecţiona un prim-ministru într-o săptămînă? Cu atît mai mult cu cît acesta provine dintr-o "pepinieră", cum tinde să devină Ministerul Finanţelor.
De ce Ministerul Finanţelor? Nu atît pentru că de aici a decolat şi dl. Stolojan care, între noi fie vorba, la ora desemnării era departe de a putea fi considerat o personalitate proeminentă. Ci, pentru că, în acest moment complex, finanţele sînt cheia întregii problematici generate de tranziţie. Nu întîmplător, pentru probabil candidaţii la postul vacant, de la Victoria. Au fost citaţi driii' Mugur Isărescu şi Dan Pascariu. într-un context în care fenomenele sînt departe de a se fi aşezat pe un făgaş firesc, pîrghiile financiare sînt singurele de la care se speră o ţinere în frîu a crizei.
Dl. Văcăroiu este, probabil, unul dintre reprezentanţii tipului de personalitate de care avem acum nevoie: nelegat de trecut prin pîrghii de putere, nelegat de prezent prin vîlvă sau contestări (deşi nu este deloc exclus ca acestea să apară) şi, mai ales, nelegat din punct de vedere formal cel puţin, de o anumită grupare politică. Domnia sa ar trebui să fie tipul de „tehnocrat" care să realizeze constanta relativ cordială, a forţelor centrifuge ale unui parlament fărîmiţat, interesate acum nu atît de exercitarea-puterii, cît de realizarea statu-quo-ului care să le permită să înlăture spectrul unor alegeri anticipate din care toată lumea va avea de pierdut.
Sînt suficiente motive să credem că dl. Văcăroiu ne va scoate din iarnă. Cum? Asta rămîne de văzut.

Octavian ANDRONIC