Publicat: 8 August, 2017 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1992?

TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI

DELIMITĂRI

„Brevetul" asupra termenului aparţine U.D.M.R.-ului care l-a hărăzit unei prodigioase cariere lingvistice odată cu disputa legată de teoriile autonomiste ale secuilor, care n-au fost rejectate din capul locului, cum ar fi fost normal. NU, marele partid etnic s-a „delimitat" doar, rezervîndu-şi dreptul de a adăuga pe parcurs nuanţele necesare.
În timpul politic actual, delimitarea tine capul de afiş. Istoria — sau, mai bine zis - preistoria pluripartitismului românesc reţine un fenomen de excepţie: acela al creării, pe baze voluntare, a unei opoziţii. Acuzat de criptototalitarism, F.S.N.-ul confruntat cu o opoziţie firavă şi neconvingătoare, a purces la crearea alteia, cu forţe proprii şi din resurse interne: aşa au apărut PDAR-ul, PSDR-ul, Uniunea Liberală Brătianu, ca să le pomenim doar pe cele care au rezistat confruntării cu electoratul. În timp însă - şi lucrul acesta era previzibil — nou născuţii au simţit nevoia să se delimiteze de părintele lor (mai mult sau mai puţin secret) afirmandu-şi unele principii proprii şi intrînd chiar în contradicţii de idei cu „Puterea". Dihonia Putere — Opoziţie a continuat însă să poarte amprenta unui profund dezechilibru — ce a făcut să se înregistreze în continuare proteste şi acuze de nedemocraţie pînă în momentul în care Frontul s-a delimitat el însuşi de sine, desfăcîndu-se în cele două componente majore: F.S.N. — F.D.S.N. Este un fenomen pe care l-am prezis (avem şi noi analiştii noştri) încă de pe la jumătatea lui 1990, cînd am afirmat că adevărata opoziţie se va naşte în interiorul Frontului, şi nu cu respiraţia artificială practicată gură la gura istoricilor. Aşa se face că astăzi, cu mai puţin de două luni înainte de testul electoral, tipul clasic de polarizare politică pare să nu mai fie valabil. Nu Convenţia Democratică este astăzi polul major al Opoziţiei, la o variantă destul de incertă de Putere. La o analiză atentă singurele două formaţiuni între care, cel puţin teoretic, nu poate interveni o alianţă sînt F.S.N. şi F.D.S.N. În jurul lor se vor ordona celelalte formaţiuni între care, la o scară rezonabilă, incompatibilitatea vizează doar cuplul C.D. — P.N.L. Cam asta pare să fie schema viitoarei configuraţii politice. Doar dacă...
Doar dacă, intoxicaţi cum sîntem de mania scenaristicii, am merge cu gîndul pînă acolo încît să fim de acord cu ideea că sciziunea F.S.N. — F.D.S.N. nu este altceva decît o culme a delimitării...

Octavian ANDRONIC