Publicat: 8 Iunie, 2018 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1993?
FORMULA SINDICALĂ IDEALĂ: CNSLR+FRĂŢIA+COMP=...UGSR!

 

DE LA O ZI LA ALTA

Până unde poate ajunge mitocănia în presă

DLUI CRISTOIU I-AU CEDAT NERVII...

Dl. Ion Cristoiu, redactorul şef al ziarului "Evenimentul zilei" era până mai ieri un distins analist al fenomenelor politice, sociale, culturale şi chiar sportive. Comentariile sale au stat, aproape întotdeauna, sub semnul unei logici formale aproape impecabile şi al unei exprimări elocvente, aşa cum o şi cere eşantionul reprezentativ de cititori al ziarului, format - după o statistică proprie - în majoritate din intelectuali subţiri, dornici să cunoască alte faţete ale unei realităţi, în continuă mişcare.
A fost, de aceea, cu atât mai surprinzătoare ieşirea sa necontrolată (ca să folosim un eufemism) din ziarul de ieri, în cuprinsul articolului "Până unde poate ajunge demenţa în presă".
Formulări de genul "a fost beat când le-a scris", "o fi preluat şi el ceva după ureche", "n-are nici măcar scuza insuficientei documentări", "aiurit", "slab gazetar", "a fost beat" (din nou!), "prostie", "minciună sfruntată", "ura sa faţă de ziar" - utilizate pe sfertul de pagină ce se doreşte un îndrumar moral zilnic al cetăţeanului dezorientat, fac proba indubitabilă a faptului că dlui Cristoiu i-au cedat nervii.
Şi condeiul.
Ce a declanşat această veritabilă criză de isterie?
Nimic altceva decât o informaţie dată de subsemnatul în cuprinsul unui articol, şi pe care dl Cristoiu a considerat-o nereală.
Mă rog, se poate, asemenea chestiuni se întâmplă - cu o frecvenţă absolut remarcabilă chiar în ziarul dlui Cristoiu  şi nimeni n-a murit din asta.
Domnia sa, dacă era un om civilizat, putea să solicite ziarului nostru un drept la replică şi vă asigurăm că i l-am fi dat (cum nu face niciodată domnia sa) fiind dispuşi chiar să retractăm, dacă argumentele sale aveau necesara forţă de convingere.
În loc de aşa ceva, dl Cristoiu se lansează într-o lungă invectivă, uitând pe drum argumentele şi profitând de ocazie pentru a se disculpa de o serie de acuzaţii care i-au fost aduse de-a lungul timpului, fără ca atunci să reacţioneze în vreun fel.
Credeţi-ne că eram dispuşi - poate că, vorba domniei sale, am fost intoxicaţi - să credem că dânsul e necăsătorit, fără să mai aducă dovadă de la starea civilă, că fosta dumisale soţie n-a fost cadorisită cu un hotel la Bruxelles de către CIA — fără să aducă adeverinţă de la CIA.
Înclinăm chiar să ne facem a-l crede când afirmă că dl Roman nu e patronul său, dar aici avea nevoie să-l creadă şi alţii.
Deşi furios, dl Cristoiu a dovedit în textul comis că ştie totuşi să-şi controleze furia.
Pentru că, discret cum îl ştim, n-a suflat nici un cuvinţel despre apartamentul primit cadou de la stat în Calea Victoriei, cumpărat apoi pe nimic, şi pe care aşteaptă (dacă n-o fi făcut-o deja) să-l vândă pe multe milioane bune, dânsul locuind în prezent (fără forme legale) într-o ditamai vilă din str. Nicolae Iorga, în timp ce cetăţenii pe care-i plânge stau sub cerul liber.
Nu suflă nici un cuvinţel despre faptul - ce poate fi dovedit cu martori - că ziarul independent pe care-l conduce a fost creionat în biroul fostului ministru de interne Babiuc în idee că, pe baza informaţiilor (inclusiv cele secrete) furnizate de poliţie, jandarmi, grăniceri şi pompieri, să se constituie un eficient vehicul electoral pentru FSN.
Nu aminteşte nimic dl Cristoiu, chiar furios fiind, despre modul cum a fost compusă "afacerea Florică" în laboratoarele proprii, pe baza indicaţiilor dlui Roman şi cu sprijinul direct al dlui Caraman, secundat de turnătorul Sorin Roşea Stănescu - toate acestea fiindu-i de asemenea imputate, în mai multe rânduri.
De unde, atunci, această furie, această pornire împotriva unui ziar pe care şi-a propus, nici mai mult nici mai puţin, decât să-l desfiinţeze?
De la chestiunea cu violul!
Undeva, în străfundurile conştiinţei (în cazul în care o are) dlui Cristoiu, există, amorţit, un sentiment de culpabilitate pentru ce s-a întâmplat în Herăstrău. Pentru fetiţa de 11 ani, violată.
Chiar dacă n-o spune, dl Cristoiu ştie că încărcătura de ştiri referitoare la violuri, omoruri, penisuri record şi apetituri sexuale pantagruelice constituie "hrana" unui mare număr de deviaţionişti, care citesc - alături de intelectualii amintiţi -ziarul său.
Ştie că textele din Ev. z. reprezintă, practic, o iniţiere şi o incitare şi că acuza care i s-a adus - aceea de responsabilitate morală - are un suport real indubitabil.
De aici şi atenţia cu care e urmărit cazul, obsesiv de-a dreptul, ca şi premiile de milioane promise celor ce pot da informaţii.
Concluzia dragă dlui Cristoiu, în articolul amintit, este demnă de activistul UTC cu pregătire ideologică desăvârşită.
După cum bine vă amintiţi, comunismul şi teoreticienii săi - printre care, mai mititel, desigur, s-a remarcat şi domnia sa - aveau obsesia "aruncatului cu noroi", a urii pe care duşmanul de clasă o nutrea faţă de măreţele realizări ale socialismului.
În mintea dlui Cristoiu "Evenimentul zilei" este o astfel de măreaţă realizare şi cine nu-i recunoaşte măreţia este "animat de ură", duce "campanie de minciuni şi calomnii".
Un ziar nu poate fii "urât".

El poate fi citit sau nu.
Ziarul nu poate inspira sentimente.
Oamenii care îl scriu - pentru cum îl scriu - da.
Mărturisesc sincer că nu nutresc faţă de dl Cristoiu sentimente de ură.
Nu nutresc nici un fel de sentimente, îl admir, doar, cât de credincios poate fi stăpânului şi cât de măiestrit îşi poate pune în slujba acestuia calităţile reale de care dispune.
Cât de mult trăieşte prin el.
Pentru că pierderea de cumpăt din amintitul articol exprimă, de fapt, degringolada stăpânilor săi.
Deruta dlui Petre Roman, în faţa perspectivei de a fi, în fine, judecat pentru responsabilităţile sale în declanşarea valului de corupţie.
Şi buimăceala dlui Cârciog, în faţa deficitului de multe sute de milioane înregistrat în afacerile în care s-a lansat pe baza şantajelor practicate de "Evenimentul zilei". 
În fond, dl Cristoiu n-a realizat un lucru elementar: că articolul care l-a electrocutat era o provocare.
Că îi aplica propriile sale metode -pe care atât de bine le defineşte cu gândul la alţii: "o presă bazată pe zvonuri şi semiadevăruri". Dl Cristoiu a muşcat din această momeală ca un guvid flămând şi acul i-a rămas înfipt în gât.
Şi a reacţionat tipic: insultând, calomniind, acuzându-i pe alţii de propriile sale păcate, într-o încercare disperată de a-şi convinge lectorii că predicatorul este infailibil.
Ceea ce a produs este - ca să-l parafrazăm chiar pe domnia sa - "o bună dovadă de până unde poate ajunge mitocănia în presă".

Octavian ANDRONIC