Publicat: 20 Octombrie, 2017 - 12:00
Vernisaj în imagini

În data de 14 octombrie 2017 începând cu ora 11 admiratorii artistei Melania Adony au putut sa viziteze vernisajul de picturi intitulat "Schițe din suflet". La vernisaj artista s-a evidențiat printr-o notă de simplitate și eleganță ce oglindește atitudinea senină și trăirea interioară delimitându-se de cotidian prin puritate și profunzime spirituală.

Conform criticilor arta Melaniei se situează în sfera picturii moderne abstracte cu influențe din cubism. Totodată arta Melaniei transcende în profunzime teme ce evocă trăiri profund filozofice inspirate din spiritualitatea omenirii. Din picturile Melaniei Adony se desprind imagini de transcend lumea reală invitând privitorul la contemplare, meditație și introspecție.

"Picturile mele sunt tăceri în culori pure și trăsături directe din adâncul unui suflet ce permanent evoluează, astfel încat pânzele vorbesc aproape singure cu sufletul celui care privește.”, a declarat autoarea vernisajului.

Toate picturile expuse în cadrul vernisajului au fost însoțite de câte un aforism prin care artista a dorit să completeze materializarea imaginii pe pânze. 

Artista declara în notă potetică despre expunerile vernisajului Schițe din suflet: "Același tablou îl pictez de două ori; o dată în culori, pe albe pânze, a doua oară în cuvinte pe albe foi. O dată pentru suflet, a doua oară pentru minte, spre a întregi omul ce privește fiecare compoziție creată prin al meu spirit."

În continuarea relatării de după încheierea vernisajului prezentăm citate din cuvintele Melaniei Adony pline de profunzime ce au însoțit fiecare pictură, alături de imagini din cadrul expoziției:

"Căci prin cunoaștere sufletu-i inveșmântat în smerenia tăcerii. " (Pictură Smerenia cunoașterii  - 50 x 70)

"În trinitatea existenței sale, omul, uită a privi în centrul pieptului său. De și-ar aminti să o facă, materia și mintea s-ar vedea sfărâmate de stropul focului divin așezat de însăși mâna Creatorului, în acest gând primordial al creației perene." (Pictură Focul Viu - 50 x 70)

"Forma-voi râuri din ale mele lacrimi, căci ele sunt sângele sufletului. Există o lungă călătorie ce le aduce în față, o călătorie ce începe în momentul în care sufletul simte. Lacrimile devin vizibile atunci când și omul a început să simtă. Efectul lor de purificare le transformă în apa vieții." (Pictură Aceea care plânge - 50 x 70)

"Prin acceptarea Întunericului, s-a format Lumina prin Mama, și nu din Mamă, devenind reală lumea noastră, extrasă din imensitatea posibilităților, susține Viața din nimicul rezervat în bezna totală. Căci Totul din Nimic s-a creat, prin însuși acel Tot deja preexistent la nivelul conceptual într-o imensitate ce s-a creat singură din ireală și inexistentă, în real și existență." (Pictură Mama se așează - 50 x 70)

"Cu cât vei privi mai adânc în centrul lumii, cu atât vei găsi mai ușor a înțelege motivul curcubeului. Căci el este punte de fericire între rațiune și suflet, între om și Creator. Chiar și-n transformare, curcubeul rămâne-va peren curcubeu. " (Pictură Curcubeu urban - 50 x 70)

"Ceea ce minte nu cuprinde, va fi acceptat de suflet, cu acea nonșalanță ce instigă mintea la sfărâmare. Căci existența omului nu este dată de rațiune, ci de intelectul divin cuprins doar de a spiritului lumină." (Pictură Fragmente de existență - 50 x 70)

"Mii de curcubeie văzute nu îți dăruiesc posibilitatea de a crea unul. Întocmai curcubeul nu își alege culorile, omul nu-și alege lumina. Ea doar există și se manifestă. O dată în curcubeu. A doua oară în om." (Pictură Curcubeu - 50 x 70)

"Speranta luminii peren există în centrul umbrelor, acolo unde omul a ales să încerce a-și explica alegerile deja făcute. Căci lumile există nu pentru a ne confirma ca omul este viu, ci pentru ca omul este un strop într-un ocean universal." (Pictură Lumi interconectate - 50 x 70)

"Căci începutul există doar în formarea sfârșitului. Bătrânul copac există prin însăși evoluția lumii nou create.  Lumea creată exista prin însăși prezența copacului bătrân." (Pictură Lume in lume - 50 x 70)

"Fire ce se impletesc fără a ține seama de orologii ce triste își fredonează gongul. Suflete ce se învelesc prin însăși existența lor. Căci ele se știu că aparțin unui singur Creator." (Pictură Divinitatea noastră - 50 x 70)

"De-ar fi sufletul o sfera, compusa din mii de sfere... ar fi cercuri printre cercuri, sfere printre alte sfere. De-ai privi sufletul scindat cu ochiul ratiunii rece,ai vedea cercuri si cercuri, si iar sfere cuprinse in alte sfere." (Pictură Suflet în sferă - 50 x 70)

"Căci în Mamă este cuprinsă toată preexistența acțiunii. Chipul tăcut ascunde un act al creației ce depașește manifestarea fizică a materiei și formei. Când Mama tace, energia Ei făurește lumi pentru ai Săi Fii." (Pictură Echilibrul mamei - 50 x 70)

"Mimăm adevărul printr-o înșiruire nesfârșită de minciuni. Legăm existența noastră cu mii de fire lipsite de adevăr. Astfel am fost învățați a exista. Continuăm fărădelegea unor minciuni pioase ce stau la baza formării propriei creații. Astfel, privim la ceilalți, prin optica alterată a unui adevăr ce știm, în mod cognitiv, că nu poate fi acceptat. Și astfel mințim. Crezând că astfel arătăm milă și bunătate. Ne complacem în a ocupa inferioritatea unei trepte ce aduce a involuție. Mințim din alterarea genetică a atâtor generații. Adevărul ne este străin și rece. Dur. Prea aspru pentru a fi acceptat." (Pictură Adevăr - 50 x 70)

"Pasul pribeag ce instiga omul sa calatoreasca spre marginea lumii spre a isi gasi menirea. Pasind, urmandu-si calea ce ratiunea o faureste, uita sa priveasca al sau piept. Acolo, tainuita si silentiata, se afla harta pasilor sai ratacitori. Podul instiga a fi trecut. Sufletul arde spre a fi ascultat. In fiecare zi aceeasi lupta tacuta. In fiecare zi acelasi invins ce isi continua cautarea." (Pictură Podul unei zile - 50 x 70)

"Copacii se înalță spre ceruri spre a auzi mai bine muzica creației lor. Omul deține capacitatea de a-și cânta sunetul creației. Cum ar putea omul să cânte de copacul n-ar exista, este răspunsul arcușului ce încă nu și-a găsit portativul." (Pictură Reînviere - 50 x 70)

"Ce faci tu, suflete, lăsându-te captiv de limitele minții?! Urmează firimiturile luminii ce au pătruns în a ta colivie, și-nalțăte întocmai un cocor, spre nemărginirea creației ce ești! Căci mintea, cu ea te vrea peren. Însă mintea știe cât de efemeră este. Tu, suflete, ești gând divin etern!" (Pictură Făptură captivă - 50 x 70)

"Creatorul strivit de realitatea propriei creații. Săvârșit actul creației, materia este supusă forțelor ce au șlefuit lumea ei. Materia întoarsă către materie, uită actul creației. Materia ce a uitat tinde autodistrugerii. Înțelegerea autodistrugerii instigă materia la căutarea creației. Creația iubește materia ce se reîntoarce, chiar și după actul strivirii." (Pictură Păzitorul - 50 x 70)

"Totul urmeaza aceeasi lege a firii, caci totul se aseaza sub acelasi cer si peste acelasi pamant. Precum Sus, intocmai Jos. Materia se crede salvata de lege, de aceea rar se oglindeste in luciul apei." (Pictură Orașul roșu - 50 x 70)

"Spre a transcende Lumina, omul primește dar ceresc trei existențe ce-i formează trinitatea. Iar fiecare dar în parte oferă șapte chei spre raiuri. Până la ultimul rai, omul tot are chei, însă doar atunci când totul va pierde, omul va înțelege glasul Creatorului. Căci, doar în cădere omul știe a se ridica!" (Pictură Căderea celor 21  - 50 x 70)

"Tot ce ai iubit, iubești, iubi-vei vreodată. Tot ce ai pătimit, pătimești, pătimi-vei vreodată. Tot ce ai fost, ești, fi-vei vreodată. Tot ce vezi, simți, cunoști vreodată. Tot ce ai întâlnit, experimentat, visat vreodată. Tot din tot se face suflet, căci trebuie să cunoști ce-nseamnă totul însuși să creezi!" (Pictură Schițe din suflet - 50 x 70)

"Sub privirea inocentă a unei mici copile, trei figuri sunt trei mame, căci totul e redus la suflet și a lui manifestare. Trinitate profană înțeleasă de copii..." (Pictură Trei mame - 50 x 70)

"Valuri ce se aseaza cautand acel ritm perfect, un puls ce ofera crezului energia necesara spre a continua nestramutat a sa calatorie. Etern Enorm. Infinit." (Pictură Puls - 50 x 70)

"Cel ce răspunsul și-l găsește, nu este cel ce întrebarea a adresat. Călătoria sinelui între semnul întrebării și cel al exclamării, reașează structura lumilor interne." (Pictură Piramide inversate - 50 x 70)

"Între Tic și Tac, există o pauză ce gândește liniile de timp ce vor fi sădite de însuși gândul creator. Căci creația există în fiecare tic și tac, însă în absența pauzei clepsidra nu și-ar mai afla rostul." (Pictură Foițe de timp - 50 x 70)

"De vrei cu adevărat să vezi, atunci privește totul cu centrul sinelui încărcat de cunoașterea divină, căci doar cu ochii inimii poți observa cum totul se înfăptuiește." (Pictură Trezirea inimii - 50 x 70)

"Un gând ușor, întocmai briza ce se așează pe al tău creștet, astfel îți este întreaga ta trăire. Zâmbește și visează!" (Pictură Primăvară - 50 x 70)

"Forma-voi râuri din ale mele lacrimi, căci ele sunt sângele sufletului. Există o lungă călătorie ce le aduce în față, o călătorie ce începe în momentul în care sufletul simte. Lacrimile devin vizibile atunci când și omul a început să simtă. Efectul lor de purificare le transformă în apa vieții." (Pictură Aceea care plânge - 50 x 70)

 

 

Localizare: 

Tags: