Publicat: 14 Mai, 2018 - 11:40

În condiţiile unor dezbateri permanente, interminabile, şi a unor contradicţii ce s-au dovedit a fi regăsite în rândurile Constituţiei României din anul 2013, cred că a venit momentul să readoptăm această „lege a legilor” la noile cerinţe naţionale şi internaţionale, în condiţiile integrării ţării în structurile euro-atlantice.

            Totodată, faptul că aproape zilnic Curtea Constituţională a României este sesizată de toţi cei care pot să o facă, este un lucru mai mult decât periculos pentru orice democraţie de tip occidental şi a unui stat de drept.

            Întrebările care se pun sunt: avem o Constituţie care stă să explodeze şi necesită urgent revizuirea prin trecerea de la un stat semiprezidenţial la unul parlament? Vrem un stat prezidenţial, sau vrem un referendum pentru întoarcea la monarhie?

4.  Diverse tipuri de clauze de nerevizuire a Constituţiilor.

O serie  de constituţii, aparţinând unor ţări cu cele mai diverse opţiuni politice, cuprind clauze de nerevizuire a Constituţiei.

Astfel, Constituţia Republicii Federative a Braziliei, din 1988, dispune că nu va fi posibilă revizuirea Constituţiei în timpul unei intervenţii federale, stării de apărare sau stării de asediu. Orice amendament propus va trebui să fie dezbătut şi votat în fiecare Cameră a Congresului, în două runde, fiind considerat aprobat numai dacă va obţine trei cincimi din voturile membrilor respectivi, în două runde.

Propunerile de amendamente constituţionale nu vor putea fi luate în discuţie dacă tind să elimine: forma federală a statului; votul direct, secret, universal şi periodic; separaţia puterilor; drepturile individul garanţiile,

În Burundi,  Constituţia promulgată prin Decizia nr.1/1992, prevede că dreptul de a iniţia   un   amendament la Constituţie aparţine Preşedintelui Republicii,după consultări cu Guvernul şi Adunarea Naţională, care va trebui să decidă cu majoritate absolută a membrilor săi. Legea care amendează Constituţia, urmează să fie adoptată cu  o majoritate de patru  cincimi din membrii Adunării Naţionale. Preşedintele Republicii va putea însă să supună unui referendum propunerea de amendament la Constituţie. Niciun  amendament propus nu va fi luat în considerare dacă ar pune în cauză unitatea naţională, forma republicană de guvernământ, caracterul laic al statului, ca şi integritatea teritoriului republicii.

Constituţia   Republicii   Islamice   Iran, din 1979, prevede că nu vor putea fi supuse revizuirii articolele referitoare la caracterul islamic al sistemului politic, bazele tuturor regulilor şi regle-mentărilor în conformitate cu criteriul islamic, aşezământul religios, obiectivele Republicii Islamice a  Iranului, caracterul democratic al guvernării, wiláyat al-amr, imanatul Ummah şi administrarea problemelor ţării, bazate pe referendum naţional, religia oficială a Iranului (islamul) şi învăţământul (Tweler Ja fari).

În Portugalia, art. 288 din Constituţie stabileşte limitele materiale ale revizuirii Constituţiei. Potrivit acestui text, legile de revizuire constituţională trebuie să respecte:

  1. independenţa naţională şi unitatea statului;
  2. forma republicană de guvernare;
  3. separarea bisericii de stat;
  4. drepturile,      libertăţile      şi garanţiile cetăţenilor;
  5. drepturile muncitorilor, comisiilor  de muncitori şi asociaţiilor sindicale;

f) coexistenţa sectorului public, sectorului privat şi sectorului cooperativ şi social al proprietăţii mijloacelor de producţie;

  1. existenţa planurilor economice în cadrul unei economii mixte;

h)votul universal, direct, secret şi periodic pentru  desemnarea  membrilor organelor suveranităţii, regiunilor autonome şi ale puterii locale alese, precum şisistemul reprezentării proporţionale;

  1. pluralismul de expresie şi de organizare politică, înţelegând prin aceasta pluralismul partidelor politice şi dreptul de opoziţie democratică;
  1. separaţia şi independenţa organelor suveranităţii;
  2.  controlul  constituţionalităţii,  cu refere atât la acţiuni, cât şi la omisiuni ale normelor juridice;
  1.  independenţa tribunalelor;
  1. autonomia colectivităţilor locale;
  2.   autonomia politică şi administrativă a Arhipeleagului Azore şi Madera. 

Constituţia Republicii Moldova prevede că nu vor putea fi supuse revizuirii dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar statului,  precum    şi    cele    referitoare la  neutralitatea permanentă a Moldovei, decât dacă asemenea   modificări   ar   fi   adoptate prin referendum, cu  votul   majorităţii  cetăţenilor înscrişi în listele electorale. Potrivit Constituţiei Republicii Moldova, nici o revizuire nu va putea fi făcută, dacă ar avea ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.

Din cele ce preced, se desprinde faptul că exista o foarte mare varietate de proceduri şi sisteme folosite în dreptul comparat în ceea ce priveşte efectuarea unor revizuiri constituţionale. Diversitatea procedurilor de revizuire se explică prin deosebirile de sisteme politice, prin gradul mai puţin accentuat al înfăptuirii democraţiei participative, prin elemente de ordin extern ş. a.

O privire de ansamblu asupra revizuirilor constituţionale denotă că ceea ce a fost primordial în toate cazurile a fost elementul politic, dorinţa politică a unor forţe aflate la conducerea statului de a opera sau nu modificări constituţionale. De pildă, în Venezuela au fost adoptate până în prezent, 25 de Constituţii, datorită faptului că ori de câte ori se producea o schimbare a situţiei politice - destul de frecvente în special în secolul trecut - se recurgea la o modificare constituţională.

Un lucru mai puţin cunoscut - care merită amintit - este acela că Adolf Hitler nu a abrogat niciodată Constituţia de la Weimar din 1919. Strategia sa a fost aceea de a transforma aceasta Constituţie (la timpul său considerată o connstituţie democratică) într-o constituţie cu totul flexibilă, care putea fi modificată oricând printr-o simplă hotărâre a Parlamentului. Astfel, legile de „cristal" (legislaţia rasială) sau diversele reglementări prin care au fost interzise partidele politice, legalizată concentrarea tuturor puterilor statului în mâinile partidului nazist, au fost efectuate pe calea unor legi ordinare care, aparent, nu încălcau prerevederile Constituţiei de la Weimar, deşi spiritul acesteia fusese cu totul abolit de mult.

O dispoziţie interesantă, care reflectă o anumită viziune politică, o întâlnim în Constituţia mexicană. Ca o consecinţă a faptului că această ţară a' fost confruntată cu numeroase revoluţii şi războaie civile, art. 136 din Constituţia din 1917, dispune că prevederile Constituţiei îşi păstrează autoritatea chiar dacă aplicarea lor este întreruptă pe calea unei rebeliuni, în cazul în care ar fi stabilit la putere un guvern împotriva prevederilor constituţionale, imediat ce poporul îşi va redobândi libertatea de a respecta prevederile constituţionale, cei care au făcut parte din guvernul creat de rebeli sau au cooperat cu acesta vor fi traşi la răspundere în concordanţă cu prevederile constituţiei şi ale legilor.

Ca şi Constituţia mexicană, Constituţia Venezuelei cuprinde o prevedere importantă le de    inviolabilitatea Constituţiei (art. 250), prevederile constituţionale continuând să existe să-şi păstreze valabilitatea chiar în situaţia unor rebeliuni   sau acţiuni armate, cei vinovaţi  de asemenea acte urmând a fi traşi la răspundere după  restabilirea ordinii şi a garanţiilor constituţionale.

Din cele ce preced, se vădeşte cu prisosinţă faptul că problema   menţinerii   sau   revizuirii  constituţionale are un caracter esenţialmente politic. Asfel, preconizata reformă a  Camerei  Lorzilor, susţinută de guvernul laburist britanic, este o armă puternică împotriva partidului consevator - rivalul său tradiţional - deoarece se ştie că lorzii, prin, definiţie,  sunt  conservatori,  existând,  desigur  şi câteva excepţii.

Este greu, prin urmare, de a căuta în imensa varietate de reglementări pe care o cuprinde dreptul comparat „reţete" pentru ameliorarea unor reglementări constituţionale într-o ţară sau alta, deoarece toate aceste reglementări au fost croite pentru anumite tipare. Observaţia lui Mitterand care, întrebat  de  ce  nu  revizuieşte  Constituţia gaulistă, a răspuns că el o consideră „un costum pentru altul, dar care i se potriveşte perfect", constituie - fără îndoială - o opinie singulară. Din acest punct de vedere, două remarci pot fi luate în vedere. Prima aparţine lui Bismark, care aprecia că „politica nu este o ştiinţă exactă". A doua aparţine unui filosof politic şi constituţionalist francez, Joseph de Maistre, potrivit căruia „există întotdeauna, în fiecare Constituţie, ceva care nu poate scris”.

Rezultă, deci, că revizuirea Constituţiei în dreptul comparat poate oferi întotdeauna elemente noi, utile, de reper, guvernanţilor, dar ea nu se poate gubstitui, în nici un caz, voinţei politice a forumului fuveran al naţiunii, singurul în măsură să decidă şi să aprecieze dimensiunile şi limitele oricărei revizuiri constituţionale.

Topic: 

Format: