Publicat: 5 Mai, 2016 - 19:10

Centrului Gifted Education a devenit oficial, în luna mai 2016, European Talent Point, şi reprezintă România în reţeaua europenă European Talent Network din cadrul ECHA - European Council for High Ability, forul consultativ european cel mai înalt de pe lângă Consiliul Europei, în problematica supradotării şi a abilităţilor înalte. 
Reţeaua European Talent Support Network a fost oficial stabilită în luna septembrie 2015, în Bruxelles. În acest moment, reţeaua cuprinde 14 European Talent Centres din 13 ţări şi, împreună cu organizaţia românească, circa 250 European Talent Points din 25 ţări. Misiunea reţelei este promovarea cooperării, pregătirea unor aplicaţii joint grants, schimburi de best practice şi – mai târziu – cooperare şi schimb în domeniul resurselor umane, experţi, cercetători, mentori şi profesori în Network.
Programele Centrului Gifted Education din România, dezvoltate începând cu 2010 şi care cumulează peste 24 de diferenţiatori în domeniul expertizei de lucru cu copiii şi tinerii supradotaţi, fac parte din Agenda 2020 a Uniunii Europene, fiind de interes naţional sprjinirea Centrului Gifted Education, devenit nou înfiinţat European Talent Point.
Reprezentanţii români din reţeaua europenă European Talent Network (parte a ECHA - European Council for High Ability) încurajează programele de CSR (Responsabilitate Socială Corporativă), fiind printre puţinele ONG-uri care au publicat în acest sens o politică de cooperare cu mediul de afaceri. În opinia specialiştilor Centrului, talentul şi abilităţile înalte susţinute în mod corespunzător contribuie la creșterea competitivității și susţine realizarea obiectivelor strategice ale unei ţări.
“Sprjinirea abilităţilor înalte şi a talentului este o importantă contribuție la obiectivele Strategiei Europa 2020, care pune un focus uriaş pe inovarea și creşterea sustenabilă. Întregul efort al reţelei europene urmareşte promovarea la cel mai înalt grad a Talentului ca factor cheie care determină competitivitatea unei țări sau chiar a unui continent. În ultimii 25 de ani, gradul de constientizare a nevoilor persoanelor cu talent sau inteligenţă înaltă a crescut peste tot în lume, în special în Europa. Oameni talentați de toate vârstele sunt asigurarea de viaţa pentru întreagă Europă”, susţin reprezentaţii European Council for High Ability.
În acest sens, Harta Europeană -  European Talent Map are scopul de a construi o echipă la nivel european și o hartă a activităţilor europene de sprijin al talentului (European Talent Support Activity Map). Harta scoate în evidenţă numărul tot mai mare de organizații europene și de bune practici în domeniu, a căror activitate de bază se referă la sprijinea talentului. Această hartă are ca scop organizarea European Talent Support Network, unde Centrele Europene de Talent vor reprezenta hub-urile viitoarei rețea europene, iar Talent Points reprezintă noduri în această reţea. Scopul hărţii este să conducă în viitor, prin lobby la nivel UE, după modelul Ungariei, (peste 20.000  copii susţinuţi anual, vezi National Talent Programme – Hungarian Genious Programme care vizează o strategie de 20 ani pentru cultivarea talentelor şi o abordare sistematică în așa-numita rețea de Talent Points, Talent Point Cooperation Model – model care a atras o atenție considerabilă la nivel european) şi prin finanțări importante de sprijin al talentului pentru centrele reprezentate.

Centrul Gifted Education este o asociaţie nonprofit cu misiunea de a descoperi şi de a  dezvolta potenţialul copiilor cu abilităţi înalte (supradotaţi). Afliliată internaţional, cu un program de educaţie diferenţiată - educaţie de excelență care utilizează şi dezvoltă cea mai bună curriculă validată la nivel internaţional pentru descoperirea şi dezvoltarea abilităţilor naturale şi a potenţialului copiilor. În acest fel, construim un model de bune practici în educaţie, reţele de profesori talentaţi şi reţele de mentorat, formate din experţi şi profesionişti în educaţie.
Din 2010, pe parcursul a 6 ani, am cumulat un număr de peste 24 diferentiatori în educaţie; în 2016 am atins peste 2.000 de ore de lucru direct cu copiii supradotaţi cu vârste între 3 şi 14 ani, peste 1.000 de copii testaţi la standarde internaţionale şi peste 150 de copii au frecventat programul academic al Centrului. Asociaţia cunoaşte 100% satisfacţie în rândul copiilor supradotaţi, în Programul Academic de educaţie specializat şi, începand cu 2016, a lansat Leonardo Gifted School, o şcoală primară internaţională, unică în lume, dedicată exclusiv copiilor supradotaţi (3-11+ ani) - pentru a acoperi o nevoie socială reală, reflectată de cererile părinţilor. Programul Academic dedicat în exclusivitate copiilor supradotaţi este un program specializat unic în România dedicat copiilor supradotaţi, axat pe dezvoltarea gândirii complexe, a managementului învăţării, a stimulării dezvoltării ambelor emisfere şi a gândirii corporale, a capacităţii de expresie, dezvolând o educaţie din perspectiva copiilor şi susţinând capacitatea de gândire creativ-productiva, inclinatia spre inventica, inovatie si auto-descoperire.
Centrul Gifted Education este partener al Universităţii Bucureşti (Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei şi Psihologie), membru ECHA - European Council for High Ability, WCGTC - World Council for Gifted and Talented Children, AERO Alternative Education and Resource Organization şi reprezentant exclusiv al Big Picture Learning Design (USA) în România.  La nivel internaţional, Gifted Education este susţinut de Simon Fraser University – Faculty of Education şi de University of Connecticut - Neag School of Education. Proiectul românesc este auditat şi recomandat de două Universităţi Internaţionale, şi anume CEU Business School şi Johns Hopkins Carey School of Business.
Comunicat de presa
www.giftededu.ro | www.mintistralucite.ro | www.leonardoschool.ro