Publicat: 20 Martie, 2017 - 19:41

România va fi prezentă la ediția din acest an a Salonului Cărții de la Paris, desfășurată între 24 și 27 martie 2017, cu un stand și cu o serie de evenimente organizate de Institutul Cultural Român. Sloganul participării românești de anul acesta la Livre Paris este „Diagonales et confluences franco-roumaines”/ „Diagonale și confluențe franco-române”.
Nume de prima mână, scriitori, traducători, editori, invitați francezi și români de prestigiu, diplomați vor participa la lansări, dezbateri despre literatură, poezie românească și basarabeană. Manifestările la standul României se vor deschide, vineri, 24 martie, de la ora 11.30, cu dezbaterea „Europe et latinité – des passeurs de savoir”, moderată de Virgil Tănase, la care sunt invitați E.S. Adrian Cioroianu, Ambasadorul României pe lângă UNESCO, Radu Boroianu, Președintele ICR, Victor Neumann, profesor universitar, Dumitru Țepeneag, scriitor, Vida Gábor, scriitor.   
Printre cele mai importante evenimente de la standul României de la Paris se numără omagierea scriitorului Dumitru Țepeneag, care a împlinit 80 de ani, lansarea volumelor „La mémoire des feuilles mortes” de Marie-Hélène Fabra-Brătianu (Éditions LʼHarmattan), „La vie commence vendredi” de Ioana Pârvulescu (Éditions du Seuil, trad. Marily Le Nir), „Exuvies” de Simona Popescu (Éditions Non Lieu, trad. Sebastian Reichmann), „Le marchand de premières phrases” de Matei Vișniec (Éditions Actes Sud, trad. Laure Hinckel). 
La dezbateri și lansări vor participa editorii Odille Serre și Paul Otchakovsky-Laurens, traducătorii Marily Le Nir, Laure Hinckel și Nicolas Cavaillès, scriitorul Richard Edwards, cercetătorul Matei Stârcea-Crăciun.
În cadrul Salonului de Carte de la Paris vor avea loc dezbaterea Poésie – la voie de l’irremplaçable, moderată de Bogdan Ghiu, și lansarea revistei de poezie La Traductière. Revue Internationale de poésie et art visuel. Un alt eveniment va fi lansarea volumelor cu poezie română în limba franceză, publicată la editura Vinea: Le Vampire passif/Vampirul pasiv – manuscrit facsimile de Gherasim Luca, Épine dont je me gagne/Spini din care mă câștig de Miron Kiropol, Plomb/ LʼIntegrale de lʼoeuvre poetique de George Bacovia, Itinerar I/Itinéraire I de Aurora Cornu. 
La Salonul de Carte de la Paris vor fi și două evenimente dedicate unor artiști plastici: Ion Grigorescu și Tudor Banuș. La standul de țară vor fi expuse, pe o suprafață de 70 metri pătrați, volume apărute la 30 de edituri românești, precum și traduceri din autori români publicate cu sprijinul Centrului Național al Cărții din cadrul ICR. Concepția și designul grafic al standului românesc aparțin arhitectului și graficianului Răzvan Luscov.
Aflat la cea de-a 37-a ediție, Salonul Cărții de la Paris a fost creat în 1981. În 2016, Salon du Livre a devenit Livre Paris, dedicat profesioniştilor din domeniul editorial – editori, agenţi literari, distribuitori şi vânzători de carte din Franța şi din lume, deschis totodată publicului larg. Cu un total de 1.200 de expozanți din peste 50 de ţări, cu 3.000 de autori prezenți la peste 800 evenimente și un număr estimat de 150.000 de vizitatori, salonul se bucură de o maximă vizibilitate în media franceze. 
În 2017, Maroc este țara invitată de onoare la Livre Paris.