Publicat: 4 Iunie, 2014 - 16:58

Potrivit celui mai recent raport de convergență, România încă nu îndeplinește condițiile pentru adoptarea monedei euro. Evaluarea Comisiei arată că legislația românească nu este în totalitate compatibilă cu normele europene în domeniu, iar dintre criteriile avute în vedere România îndeplinește doar două (cel referitor la finanțele publice și cel privind convergența ratei dobânzii pe termen lung), pentru celelalte două (criteriul privind rata de schimb și cel referitor la stabilitatea prețurilor) fiind necesare eforturi suplimentare.

În raportul de convergență din 2014, prezentat de Comisia Europeană, se evaluează stadiul de pregătire a opt state membre UE (Bulgaria, Cehia, Croația, Lituania, Polonia, România, Suedia și Ungaria) în vederea adoptării monedei unice. Raportul concluzionează că progresele realizate de aceste țări în direcția adoptării monedei euro sunt inegale.

Toate statele membre ale UE, cu excepția Marii Britanii și a Danemarcei, s-au angajat, conform tratatului, să adopte moneda euro după ce îndeplinesc condițiile necesare. Optsprezece țări au adoptat deja moneda unică. Alte opt state membre ale UE nu fac parte, încă, din zona euro.

 În conformitate cu Tratatul UE, la fiecare doi ani sau la solicitarea unui stat membru care dorește să adere la zona euro, Comisia și Banca Centrală Europeană evaluează modul în care statele membre îndeplinesc condițiile necesare pentru adoptarea monedei unice.