Publicat: 29 Mai, 2020 - 11:50
Share

Romanul lui Stelian Ţurlea „Caz închis”, a reapărut la Editura Crime Scene Press.

Un scriitor celebru, premiat şi plin de onoruri, este găsit mort în vila în care trăia singur de două decenii. Asasinat? Sinucidere? Moarte naturală? Menajera care îi făcea curat de trei ori pe săptămână şi care i-a descoperit trupul este scoasă din cauză. Un poliţist hârşit şi trecut prin multe nu înţelege cum un om care avea tot ce-şi dorea îşi poate pune capăt vieţii, când anunţase că e nerăbdător să-şi încheie alte proiecte. Anchetează în mulţimea care îl cunoştea pe scriitor. Descoperă că erau foarte mulţi care îi voiau răul, din diferite motive. Toţi sunt suspecţi. Niciunul vinovat. Dar scriitorul a fost totuşi asasinat, pentru că ştia prea multe şi voia sa facă public ce ştia. Autorităţile vor să scape de povară şi să închidă repede cazul.

 

Criticul Dan C. Mihăilescu spune: „Într-o vreme care cultivă cu ciudată largheţe <<cărămizile>> romaneşti, un adept al laconismului narativ riscă să facă figură de sadic. Rareori m-a însetat în aşa hal o anchetă, o intrigă poliţistă, un roman detectivistic, aşa cum mi s-a întâmplat cu <<Case close>>-ul lui Stelian Ţurlea… Caruselul îşi începe febril rotirea: anchetatori dezabuzaţi, profesoare exaltate, lesbiene pitoreşti în ferocitatea pasiunii lor, crâncene beţii feminine, George Arion şi premiile <<Flacăra>>, procurori avizi de arestări, vedete reportericeşti de la ştirile Tv, gazetari roşi de invidie pe viaţă, surorile Ileana şi Ilona dintr-un roman anterior… Iar deasupra tuturor Dumitru Calu, adică – ei, da – ofiţerul recrutor al faimosului romancier căruia i s-a regizat sinuciderea. Pariaţi fiecare pe câte-o variantă… că tot nu veţi ghici ghicitoarea. (La urma urmei, oare nu trăim într-o ţară a <<cazurilor închise>> ?)”

 

„Într-un roman de mici dimensiuni, Caz închis, Stelian Țurlea cheamă în scenă o sumedenie de personaje din diverse categorii sociale şi de vârste diferite şi le implică într-o poveste captivantă, de o stringentă actualitate, istorisită cu febrilitate şi durere.” (George Arion)

 

Născut în ianuarie 1946, Stelian Ţurlea este autor a douăzeci și cinci de romane, un volum de povestiri, zece cărţi de publicistică, nouă cărţi pentru copii şi două traduceri. A îngrijit şase albume. A primit premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), premiul Asociaţiei Editorilor din România pentru literatură pentru copii (2005), premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), premiul Asociaţilor Scriitorilor din Bucureşti (2007), premiul „Flacăra” pentru literatură (2011). A fost nominalizat la premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii în 2000 şi premiul AER pentru roman în 2003.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: