Publicat: 20 Martie, 2017 - 09:43

Forumul Atomic Român (ROMATOM), asociația industriei nucleare din România, a luat act cu satisfactie de aprobarea Comisiei Europeane (COM), in baza regulilor Uniunii Europene (UE) referitoare la ajutorul de stat, a schemelor de finantare pentru constructia celor doua noi unitati de la centrala nuclearoelectrica (CNE) Paks II din Ungaria, de tip VVER – 1200 precum si pentru extinderea cu 10 ani a duratei de viata a reactorilor de la Tihange 1, Doel 1 si Doel 2 din Belgia. In ambele cazuri, COM a evocat prevederi din Tratatul EURATOM, Art. 2(c) privind rolul UE in dezvoltarea energiei nucleare, respectiv Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, art. 194 (2) cu privire la dreptului Statelor Membre de a-si alege mixul energetic.

La finele anului 2014, Ungaria a încheiat un contract pentru lucrări de inginerie, procurare și construcție (IPC) pentru realizarea a două noi unități nucleare de tip VVER-1200, model V491, pe amplasamentul existent de la Paks. Decizia privind realizarea proiectului este crucială în contextul pregătirii înlocuirii vechilor unități nucleare VVER-440 Model V213 (4 x 500 MW), care asigura peste 50% din necesarul de energie electrica al tarii si care urmează a fi retrase din funcționare în intervalul 2032 – 2037. Intr-o prima etapa, COM a analizat printr-o procedura extinsa modalitatea de acordare a contractului IPC, fara organizarea unei competitii, in final inchizand la 17 noiembrie 2016 cazul de infringement deschis impotriva Ungariei.
In luna mai 2015, Ungaria a notificat COM cu privire la finantarea proiectului printr-un credit acordat de Rusia, sustinut printr-un acord interguvernamental incheiat intre cele doua tari. ROMATOM si-a exprimat punctul sau de vedere referitor la acest caz in luna februarie 2016.
Angajamentul Ungariei pentru energia nucleara reflecta tinta ambitioasa de inscriere in angajamentele globale de reducere a emisiilor de carbon, energia nucleara ramanand o parte important a strategiei energetice a tarii vecine, cu o cota de 54% in 2015, urmand a contribui cu 58% la productia de energie a tarii in 2050, dupa retragerea celor patru unitati nucleare existente. In completare la productia de energie cu emisii reduse de carbon, regenerabilele, cu o cota de 10% astazi, vor asigura in 2050 un total de 18% din productia de energie electrica

De asemenea, în luna septembrie 2016, autoritățile belgiene au notificat COM un set de măsuri referitoare la prelungirea duratei de funcționare a trei reactoare nucleare (Tihange 1, Doel 1 și 2 Doel) in vederea evaluarii acestora în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat. În 2014 și 2015, Belgia a încheiat două acorduri cu Engie-Electrabel și EDF Belgia, pentru a prelungi cu zece ani durata de viață operațională a reactoare nucleare Doel 1 și 2 Doel (deținute de Engie-Electrabel) și Tihange (deținută de Engie-Electrabel, împreună cu EDF Belgia), insumand un efort financiar de cca 1,3 miliarde €. 
Energia nucleara in Belgia asigura astazi cca. 40% din productia de energie, extinderea duratei de viata a celor trei reactoare nucleare mentinand aceasta cota pana spre anii 2030. In momentul de fata Belgia nu are in vedere constructia de noi unitati nuclere, urmand ca pana in anul 2050 sa renunta la energia nucleara. In viitor Belgia se va axa pe dezvoltarea regenerabilelor, de la 21% in 2015 la 41% in 2050, cu o crestere semnificativa a utilizarii hidrocarburilor, de la 34% in 2015 la 59% in 2050.

In ambele cazuri, dupa analize, consultari publice si investigatii, COM a constatat ca Ungaria, respectiv Belgia au demonstrat ca prin angajamentele si masurile luate evita distorsionarea pietei energiei, aproband masurile si modalitatea de finantare a proiectelor mentionate sub incidenta regulilor europene privind ajutorul de stat asa cum precizeaza comunicatele de presa al Comisiei din (1) data de 6 martie a.c. pentru proiectul Paks II din Ungaria, respectiv (2) comunicatul emis dupa cca 10 zile, la data de 17 martie 2017, pentru extinderea duratei de viata a reactorilor de la Tihange 1, Doel 1 si Doel 2 din Belgia. 
Industria nucleara din Romania, prin vocea ROMATOM, apreciaza pozitia Comisiei Europene fata de proiectele nucleare din Ungaria si Belgia ca incurajatoare pentru finalizarea altor proiecte nucleare europene, inclusiv a Unitatilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda, precum si extinderea duratei de viata la Unitatea 1 de pe acelasi amplasament.

Romania necesita un program major de investiții care să înlocuiască vechile capacități de producție, poluante și cu eficiență economica redusă, in contextul descresterii resurselor de combustibili clasici, mentinand un mix energetic echilibrat prin care diversitatea și neutralitatea tehnologică să joace un rol semnificativ în atingerea obiectivelor UE - asigurarea securității energetice la nivel național și regional, atingerea țintelor de reducere a emisiilor de carbon și menținerea prețului energiei la cote suportabile pentru populație. Astfel, energia nucleara in Romania cu o cota de cca 18% astazi, ar urma sa asigura cca. 31% in anul 2030, mentinand aceasta pondere pana in 2050, cu cele patru reactoare nucleare in functiune la Cernavoda, iar Unitatea 1 retehologizata ta timp. Sursele regenerabile vor reprezenta 46 - 48% in intervalul 2030 -2050, fata de 36% in 2015 (incluzand hidro).
Astfel, cele doua noi unitati nucleare de la Cernavoda vor contribui la atingerea țintelor de decarbonizare intr-o combinatie armonioasa cu sursele regenerabile, asigurând securitatea energetică, creșterea PIB-ului la nivel național, creșterea economică la nivel national si regional, crearea de noi locuri de muncă, conservarea și transferul cunoștințelor specifice industriei nucleare, contribuind totodata la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu cca. 12.000.000 tone CO2/an, care altfel s-ar produce prin arderea combustibililor fosili. 
În prezent, cele 129 de reactoare nucleare, existente în 14 dintre statele membre, generează aproximativ 30% din electricitatea produsă la nivelul Uniunii Europene, reprezentând 50% din electricitatea cu emisii reduse de carbon, la nivelul UE. 
***