Publicat: 25 Iulie, 2012 - 12:27

Devenind gazdă a Olimpiadei pentru a treia oară, fapt ce reprezintă o premieră în istoria modernă a competiției, Londra găzduiește anul acesta, în perioada 27 Iulie - 12 August, Jocurile Olimpice de Vară. Titlul de gazdă a celei de-a XXX-a ediții a Jocurilor Olimpice de Vară din 2012 a fost obținut de Londra în luna Iulie 2005 la Singapore, în cadrul celei de-a 117-a sesiuni a Comitetului Olimpic Internațional.

Competițiile de anul acesta vor avea ca participanți aproximativ 10.000 de sportivi, reprezentând peste 200 de țări, și se vor desfășura în 30 de locații diferite, incluzând Stadionul și Arena Wembley, cât și Arena O2.

În cadrul acestei ediții a Jocurilor Olimpice de Vară, România va fi reprezentată de peste 100 de sportivi, care vor participa la 15 sporturi și discipline din cele înscrise în programul Olimpiadei (gimnastică, haltere, judo, tenis de masă, atletism, canotaj, kaiac-canoe, lupte, scrimă, box, tenis, tir, polo, ciclism, natație).

Spre bucuria tuturor colecționarilor și iubitorilor sporturilor, dar și pentru a marca, prin specificul activității sale, Jocurile Olimpice de Vară de la Londra, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea tematică de mărci poștale „Jocurile Olimpice de Vară, Londra 2012”, alcătuită din patru timbre – cu valoarea nominală de 1,20 lei, 1,40 lei, 2,10 lei și 6,00 lei, un plic „prima zi” și un carton filatelic. Mărcile poștale ilustrează simbolic patru competiții la care România are reale șanse de a obține cea mai înaltă distincție în 2012 (conform COSR): gimnastică, kaiac-canoe, scrimă și atletism.

Începând cu ziua de vineri, 27 Iulie 2012, emisiunea de mărci poştale „Jocurile Olimpice de Vară, Londra 2012” va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.