Publicat: 28 Aprilie, 2015 - 18:50
Share

Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, doamna Rovana Plumb a declarat în cadrul unei întâlniri de lucru cu reprezentanții board-ului Federației Europene a Câinilor Însoțitori pentru Persoanele Nevăzătoare, că Ministerul Muncii va demara un proiect pilot care vizează creșterea numărului de câini însoțitori pentru persoanele nevăzătoare.

'Anul trecut, în Parlament, a fost votată legea care prevede dezvoltarea unor servicii de asistență vie pentru nevăzători. Câinii însoțitori reprezintă un sprijin real pentru persoanele cu dizabilități. Vom demara, prin intermediul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD), un proiect pilot prin care să creștem numărul de câini însoțitori. De asemenea, ANPD are toată susținerea Ministerului Muncii pentru transpunerea legii privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități', a declarat ministrul Muncii, doamna Rovana Plumb.

În cadrul întâlnirii, ministrul a mai menționat că, împreună cu programul pilot, se va demara o campanie de informare care să promoveze prevederile Legii nr. 55/2014 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu accent pe partea care reglementează câinii însoțitori. 'Recunosc faptul că multe companii, magazine, instituții publice, nu cunosc reglementările legii și astfel se creează o serie de probleme. Vom pregăti o campanie de informare care să se deruleze împreună cu proiectul pilot'.

Președintele Federației Europene a Câinilor Însoțitori pentru Persoanele Nevăzătoare, dl. David Adams a precizat că 'Programul câinilor însoțitori reprezintă o metodă extrem de utilă pentru reintegrarea persoanelor cu dizabilități în societate și că anual se fac progrese însemnate, însă este foarte important ca programul să fie sprijinit de către autorități'.

De asemenea, doamna Camelia Platt, director executiv al fundației Light into Europe, a apreciat soluția propusă de ministrul Muncii privind demararea unui proiect pilot pentru creșterea numărul de câini însoțitori.

În final, ministrul Muncii, doamna Rovana Plumb a mulțumit Federației Europene a Câinilor Însoțitori pentru Persoanele Nevăzătoare pentru munca depusă și a transmis că programul câinilor însoțitori se bucură de susținerea prim-ministrului României, domnul Victor Ponta.

Serviciul Comunicare, Mass-Media și Statistică