Publicat: 15 Mai, 2018 - 08:31

Alocuţiunea pe care a susţinut-o ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, în deschiderea Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti, ediţia a IX-a

Voi începe cu o întrebare: ce poate să le spună un ministru unor poeţi? 

Cred că poate să se bucure, nu doar că l-au primit printre ei, în această aulă în care au vibrat vocile cele mai prestigioase ale culturii române, ci în primul rând să se bucure să-i vadă împreună aici, la Bucureşti. 

Ca actor, ştiu că totul începe cu un cuvânt. Un cuvânt care precizează un sens, care determină la rândul său un gest, toate exprimând o emoţie care să apropie simţurile publicului de un adevăr ascuns. Da, un actor ştie cât de importante sunt cuvintele. În lumea noastră de sateliţi şi reţele virtuale, avem nevoie de poeţi mai mult ca oricând. Pentru că doar ei vor putea primeni cuvintele, ajutându-ne să regăsim magia şi misterul vieţii.

Al doilea cuvânt al ministrului este, fără doar şi poate, un sincer "bravo". Festivalul acesta a găsit, an după an, calea pentru ca o manifestare culturală de elită să nu devină una elitistă. Aici, poezia iese din biblioteci şi instituţii rigide, pentru a înviora spaţiile de simţire autentică şi fecundă ale trecutului şi viitorului. Mă refer la punerea în valoare a caselor memoriale şi a liceelor Capitalei. Nu pot decât să vă felicit pentru această abordare şi să sper că îi veţi inspira şi pe alţii. 

Ca ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale, mai am un singur cuvânt de adăugat: mulţumesc. Vă mulţumesc că, în prag de centenar al unităţii naţionale, clădirile şi străzile capitalei noastre vor răsuna de versuri, rostite nu doar în română, ci în multe limbi. Aşa vom celebra cum se cuvine bucuria de a fi cu toţii împreună. Noi românii, însă nu singuri, ci împreună cu poeţii de pretutindeni. 
Pentru că în moştenirea noastră există o expresie superbă, care constituie şi o teribilă responsabilitate, pentru asumarea căreia nu avem niciodată suficienţi poeţi: să facem dintr-un "picior de plai" o gură de rai.

Aşadar, este timpul ca ministrul să tacă, pentru că au sosit poeţii.

George Ivaşcu, 

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale

Tag-uri Nume: