Publicat: 1 Iulie, 2016 - 19:25

Consecventă în ideea strângerii într-un volum a episoadelor săptămânale de consemnări telegrafice a evenimentelor actualităţii, Agenţia AMOS NEWS a scos de sub tipar cel de-al treilea volum al seriei – cel consacrat anului 2015.

În prefaţă, coordonatorul volumului – jurnalistul Octavian Andronic – spune: „Cel de-al treilea volum de stenograme desprinse din actualitatea generală sub genericul „şaptezile” aduce în faţa cititorilor imaginea complexă şi adeseori contradictorie a unui an în care s-au întâmplat multe lucruri lipsite de importanţă şi foarte puţine cu consecinţe directe asupra evoluţiei spre mai bine a societăţii româneşti.

Dincolo de zgomotul de fond afonic al feluritelor dispute se desprinde însă ceea ce a marcat ultima parte a anului: modul în care un incident, precum cel al incendiului de la clubul „Colectiv”, s-a repercutat asupra evoluţiilor politice, într-un scenariu desprins parcă din „Scrisoarea pierdută” a lui Caragiale: cum din confruntarea dintre PSD-ul aflat la guvernare şi PNL-ul dornic să-i ia locul cât mai curând a triumfat acest Dandanache XXI – guvernul Tehnocrat al lui Cioloş. Semnificaţia profundă a evenimentului constă în incapacitatea actorilor politici de a determina acele mutaţii pe care societatea le cere şi abandonul laş în faţa imixtiunilor externe în cursul proceselor interne.

Deşi survenită chiar la finele anului, instalarea guvernului tehnocrat îşi pune amprenta asupra întregului ciclu, scoţând în evidenţă marile neconcordanţe între voinţa politică şi putirinţa executivă, precum şi impactul profund negativ al ciocnirii permanente dintre centre de putere antagonice.

Restul e telenovelă şi se poate încadra fără nici un efort în categoria „şi aşa mai departe”. Chiar dacă acest „mai departe” a însemnat o schimbare de gardă a celui mai „puternic” partid şi şirul aproape neîntrerupt de cercetări – arestări - condamnări ale unor persoane reprezentative pentru structurile de putere, ascunsă sau la vedere.

Agenţia Independentă de Presă AMOS NEWS încearcă prin acest op să vă pună la dispoziţie o oglindă în care se reflectă imaginea reală a societăţii româneşti.”

La realizarea acestei lucrări – care dispune şi de un consistent aparat critic, au contribuit Jean Vasilescu, Ana Ştefania Andronic, Viorel Andronic, Tatiana Marin, Claudia Dumbravă şi Ramona Năstase. A fost editată de Fundaţia AlegRO sub auspiciile Editurii SEMNE, partener tradiţional al Fundaţiei.

Volumul poate fi comandat prin poştă la Fundaţia AlegRO (office@fundatia-aleg.ro; 0724 239 358).