9 Iul 2018 - 21:14

Cinci ani  o lună și 24 de zile a durat mandatul Codruței Kovesi în fruntea parchetului Anticorupție. Mult mai puțin i-a trebuit președintelui ca să îi pună capăt: doar 33 de zile, în care a citit și a răscitit motivarea Curții Constituționale până când a înțeles că n-are încotro și trebuie să o revoce dacă vrea să rămână nesuspendat în funcție @ Greu de spus cât îl ajută și cât îl încurcă pe Iohannis acest gest. Desigur, își dezamăgește susținătorii tefelisti, dar pe de altă parte dă altora sentimentul că nu face ceva pe Constituție, chiar dacă nu are o părere prea bună despre (unii dintre) judecătorii de la Curte @ Victima n-a reușit să se rupă de scaun fără un discurs lacrimogen și lipsit de modestie ( ținut pe scările din capul cărora asista, nu demult, cum sunt aduse în cătușe Bica și Udrea), înconjurată de polițiștii și funcționarii din direcție (procurorii erau ocupați) @ S-au emis tot felul de păreri, între care și aceea a lui Dragnea, care a precizat că semnarea decretului nu rezolvă chestiunea unei eventuale suspendări, datorită cumulului de abateri de la Constituție ale șefului statului @ Nu este foarte clar de ce lui Cioloș îi venea să își ia câmpii după aflarea deciziei @ Nu e prea clar nici viitorul Codruței, deși ea a cerut să rămână „simplu procuror” în subordinea celui pe care îl tratase ca pe un subordonat - Taica Lazăr @ Dar, în caz că se hotărăște să candideze la președinție, are de pe acum asigurat votul lui Cărtărescu @ Ar putea însă foarte bine să își găsească o slujbă în PR, mai ales că la DNA s-a ocupat mai mult de imagine decât de aplicarea legii. (în felul în care înțelegeau acest lucru subordonații de la „unitățile de elită”) @ Neașteptată pur și simplu lipsa de reacție a celui mai zelos susținător al Codruței: ambasadorul Klemm, care dăduse de înțeles că doar peste... el se va putea trece la revocare al ei @ Deși inițial îl numise pe Marius Iacob (artizanul dosarului Elodia) Lazăr s-a răzgândit rapid și a preferat-o ca interimară pe o consilieră a șefei @ Interimatul va dura până la sfârșitul lunii, cât va lua colectarea de candidaturi, dintre care Toader o va alege la pe cea pe care i-o va propune lui Iohannis, ca să aibă ce să refuze @ Peste toate evenimentele zilei unul se desprinde ca un far călăuzitor prin bulibășeala generală: Ministerul de Externe anunță cu mândrie patriotică faptul că s-au stabilit relații diplomatice cu Republica Kiribati!. Nu contează că țara asta e pe cale de dispariție (se scufundă în Oceanul Pacific), important este să fim prezenți și acolo...@ Vorba uneia dintre victimele sale, europarlamentarul Adrian Severin: revocarea Codruței Kovesi n-a fost decât un fapt divers. Care nu îmbunătățește și nu înrăutățește starea generală cu nimic. Cel mult, de aici vor începe niște clarificări @ La Bruxelles Viorica Dăncilă a stat de vorbă cu un Juncker și i-a explicat că „abuzul în serviciu” mai este incriminat doar în șase țări din Uniune și că la noi a fost moștenit din jurisprudența comunistă, cu toată încărcătura sa „de clasă” @. Juncker n-a zis nici da nici ba @ Cu degetele înțepenite de la actul revocării, Iohannis a mai semnat și legea superimunității judecătorilor de la Curtea Constituțională. S-a gândit că, totuși, ar mai putea fi utilă Codruței sale când se va face un loc călduț acolo, pe lângă Morar și Stanciu @ Specialistului în arheologie Augustin Lazăr i s-a cerut să aprobe deshumarea lui Eminescu, de către un scriitor dornic să afle adevărul în legătură cu moartea poetului @ Fiul președintelui sirian, care poartă numele bunicului său și a participat la Olimpiada de Matematică, această a patra ediție la care a fost prezent i s-a părut cea mai grea. În schimb a avut prilejul să viziteze și să admire Clujul, care i-a plăcut foarte mult, mai ales că nu prea are prilejuri de a călători în străinătate de când cu ceea ce se întâmplî în țara sa @ Iohannis și-a făcut o datorie de onoare din a sesiza la CCR modificările din Codul Penal, deși caum bănuiește care va fi rezultatul @ Generoasa ofertă făcută de USR Codruței Kovesi, de a o primi în partid, a fost întâmpinată cu indiferență. Nici chiar așa. După ce că se întoarce la „munca de jos” de la Sibiu, să se mai înscrie și întru-un partid de doar 5%... Alta ar fi fost situația dacă era vorba de un partid de vreo 35% Abia la Bruxelles a prins curaj și Iohannis ca să spună cu gura lui, și nu prin purtătorul de cuvânt, ce a fost cu revocarea Și de ce a semnat decretul. Pur și simplu „din respect pentru Constituție”, nu pentru Curtea Constituțională. Deși a fost nevoit să o pună pe liber, își menține încrederea în Codruța și în lupta ei @ Oricum, despre summit-ul NATO nu a prea avut multe de spus altceva, decât ceea ce am înțeles și noi, fără să ne mai lumineze vreun geopolitician, că Trump joacă în rolul unui interlop care ia taxă de protecție prin organizația Nordatlantică @ Apropierea de președintele american l-a orbit pe președintele nostru pur și simplu, încât a fost nevoit să își pună ochelarii de soare la fotografia de familie @ Iohannis nu a avut motive să se jeneze de Marele Frate, precum Merkel sau Macron, că nu cheltuim destul ca să ne apere America de alți interlopi internaționali. Ba chiar cheltuim mai mult decât avem nevoie și decât ne putem permite @ La summit s-a luat act de oferta României de a găzdui un comandament NATO. Unul cât de mic, dar nu se hotărât nimic spre decepția delegației noastre, care dăduse drept sigură o astfel de decizie @  După ce CSM a repartizat-o, așa cum ceruse, la Sibiu la munca de jos, Codruța Kovesi a avut surpriza ca taica Lazăr să intervină hotărâtși să o pună pe fosta sa șefă de facto la treabă. La Parchetul General, unde ar urma să se ocupă de... strategia Anticorupție!Înseamnă că e corupție mare și acolo @ Unul câte unul ambasadorii europeni „îngrijorați”, în frunte cu cel al Statelor Unite și cea a Franței, se resemnează și speră că, chiar fără Codruța, anticorupția merge înainte. Dacă corupția merge, merge și anticorupția @ Scandalul Offshore mocnea încă de pe vremea lui Tudose, când se pare că el împreună cu Toma Petcu, atunci la „Energie”, se cam „înțeleseseră” cu companiile să nu le jupoaie cu redevențele. Datele problemei s-au schimbat însă total. Spre mare nemulțumire a celor care au  intervenit din timp în acest sens, în frunte cu asistentul secretarului de stat american Wess Mitchell. Care a mai și irosit niște laude la adresa mersului democrației în România..Consiliera  Anca Jurma a preluat interimatul DNA. Unul, foarte probabil, de mai lungă durată, pentru că nimic nu este mai trainic decât provizoratul @ S-a lămurit misterul transferului subit al Codruței Kovesi de la Parchetul din Sibiu (unde plecase) la cel General (unde a mai fost șefă). Taica Lazăr s-a gândit că e nedrept să își piardă privilegiile cu care era obișnuită de atâta vreme ( leafă de 220 milioane, patru bodyguarzi, mașină blindată, apartament de protocol pe un etaj) și a produs mutarea lină, în aceleași condiții, chiar mai bune decât cele pe care le are el @ Teodorovici s-a gândit mai bine și a realizat că graba strică treaba. Așa că a prelungit termenul de depunere a Declarației Unice până la 31 iulie @ Gabi Oprea nu mai e doctor. Titlul său este mort și îngropat de o decizie a instanței de judecată care a confirmat măsura de retragere a titlului pe motiv de plagiat extins. Bineînțeles, el zice că nu și că totul a emanat din mintea și pixul proprii @ La concurență cu semifinala de la Campionatul Mondial, Liviu Dragnea și-a expus la Antena 3 opiniile în legătură cu proiectele sale, dintre care nu va lipsi o amnistie, pentru ca viața să poată fi reluată de la zero @ A sosit, în sfârșit, opinia preliminară a Comisiei de la Veneția, care conține câteva lucruri pe care le știam deja și recomandă, nici mai mult nici mai puțin, decât modificarea Constituției! @ Deși abia ne obișnuisem cu reacțiile sale întârziate, Iohannis ne surprinde cu una extrem de promptă de data asta, considerând aceste opinii ca „extrem de îngrijorătoare” și promițând că le va folosi în contestația pe care o va depune la Curtea Constituțională După opinia preliminară a Comisiei de la Veneția politicienii din opoziție, în frunte cu președintele, sau grăbit să vestească Apocalipsa juridică a coaliției. Tudorel Toader i-a calmat însă, arătând că înaintea opiniei finale România trebuie să transmită un răspuns la observațiile din cea preliminară, după care rămâne de văzut ce se va mai întâmpla @ Scandal pe site-urile de socializare: o începătoare în ale legislației, chiar dacă Kovesi i-a dat pe mână dosarele lui Dragnea, numită nu se știe de ce,  Lăncrănjan, îi dă lecții ministrului Justiției afirmând că acesta habar nu ar avea că în legislația germană figurează abuzul în serviciu. Toader răspunde academic arătând că acesta există, dar sub forme diferite. Totul a pornit de la o „mustrare” a ambasadei Germaniei pe care ministrul a taxat-o cu un sec: „Credeți că e normal să primim lecții și de acolo unde nu este cazul?” @  Dar ce ar mai face ambasadorii ăștia de doi euro dacă nu ne-ar da lecții, căci cu diplomația stau destul de prost, altminteri nu erau trimiși la București @ „Sunt pregătit pentru orice!” – spune, șeful (încă) DIICOT și ai crede că tocmai a pășit pe eșafod în așteptarea decapitării. Ori ce altceva ar putea să i se întâmple decât să nu mai fie șef? Probabil că se referă la privilegiile pe care le va pierde, pentru că el nu este... Codruța @ „Un nătâng violent!” - îl taxează sec comentatorul Petru Romoșan pe „canibalul” Avramescu, cel pe care Băsescu l-a făcut ambasador împotriva naturii și care a afirmat într-un articol că mondialul din Rusia ar fi fost jalnic de prost organizat și de slab. Se vede de la...Helsinki că se pricepe la fotbal la fel de bine ca și la politică @ Într-un sondaj plătit cu bani grei, solicitarea clientului a fost satisfăcută: PNL a ieșit, miraculos, cu un procent mai mare decât PSD! Îl ajută asta cu ceva pe Orban? Îl mai poate ajuta ceva? (AMBIDEXTRU)

Format: 

Rubrici: 

Topic: