Publicat: 17 Decembrie, 2016 - 17:40

La deschiderea summit-ului european din 15 decembrie, Martin Schulz a solicitat mai multe progrese în domeniul apărării, uniunii bancare şi al ocupării forţei de muncă în rândul tinerilor. „Cu toţii aţi fost de acord că aveţi nevoie de UE şi că UE este singura modalitate de a face faţă provocărilor acestui secol. Acest spirit trebuie să continue şi să ghideze acţiunile voastre în anii următori”, le-a transmis Martin Schulz liderilor UE la reuniunea Consiliului European.

 
Preşedintele Martin Schulz s-a întâlnit şi cu premierul grec Alexis Tsipras şi prim-ministrul danez Lars Løkke Rasmussen, în afara summit-ului.
 

Procesul Brexit
 

În ceea ce priveşte problema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, Martin Schulz a solicitat tuturor statelor membre să lucreze „într-un spirit de cooperare loială”. „Nu putem permite ca procesul care duce la Brexit să devină o problemă emoţională şi nici să se transforme într-un labirint legal care complică foarte mult ieşirea din Uniune. Noi nu trebuie să alimentăm acuzaţiile nefondate de populism, care susţin că Uniunea ar fi mama tuturor relelor”, a adăugat el.
 

Martin Schulz a avertizat, de asemenea, ţările europene, că Parlamentul ar trebui să se implice întru totul pe tot parcursul procesului de negociere. „Dacă nu suntem implicaţi în mod corespunzător, nu putem fi în măsură să ne dăm acordul. Şi, în acest caz, Marea Britanie s-ar confrunta cu un proces mai dificil privind Brexit.”
 

Cooperarea în domeniul apărării
 

„Brexit-ul, în special, a avut ca efect provocarea unui impuls de a intensifica cooperarea în domeniul apărării”, a subliniat Martin Schulz.
 

„Mulţi dintre voi sunteţi liderii acestei iniţiative, iar aceasta îmi dă speranţa că vom lua măsuri concrete în cele din urmă, după atâţia ani de retorică goală. Vă îndemn să vă asiguraţi că impulsul se va menţine.”
 

Conflictul din Siria
 

„Recuperarea oraşului Alep este un punct de cotitură major în conflict. Mai mult ca oricând, trebuie îndemnaţi toţi membrii Consiliului de Securitate al ONU să-şi îndeplinească obligaţiile internaţionale şi să acţioneze în numele întregii omeniri”, a menţionat Martin Schulz cu privire la conflictul din Siria.
 

Preşedintele Parlamentului a subliniat încă o dată importanţa solidarităţii pentru gestionarea crizelor în mod eficient şi durabil a procesului de migraţie. „De peste un an, politicile de azil şi migraţie constituie cea mai mare provocare a Uniunii, o provocare pe care vom şti să o abordăm dacă ne vom ajuta unii pe alţii şi, împreună, vom arăta solidaritate.”
 

Uniunea Europeană
 

În ultimul său discurs adresat Consiliului în calitate de preşedinte al Parlamentului, Martin Schulz le-a cerut liderilor politici prezenţi să contribuie la îmbunătăţirea UE, abordând problemele în integralitate, fără a aştepta ca acestea să devină prea mari şi mult mai greu de gestionat ori chiar imposibil de depăşit. „Uniunea are nevoie de lideri care îşi urmează convingerile, chiar dacă, pe termen scurt, acestea pot părea a fi nepopulare în opinia unei părţi a electoratului”, a spus el.
 

Preşedintele a cerut, de asemenea, ca liderii europeni să caute vina la Bruxelles pentru orice, spunând că „munca noastră la Bruxelles va avea succes numai dacă toată lumea îşi asumă responsabilităţile şi deciziile corespunzătoare. Să nu mai spunem că succesele sunt naţionale, iar eşecurile, europene.”
 

„Pentru mine, această Uniune este şi rămâne cea mai mare realizare a civilizaţiei din ultimul secol şi încă sunt convins că este adevărat. Haideţi să avem curajul să luptăm pentru ea!”