Publicat: 2 Iulie, 2012 - 09:24

Andrei Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase a prezentat public,  în cadrul emisiunii "Sinteza zilei", la Antena 3, scrisoarea pe care i-a lăsat-o tatăl său înainte de tragicul eveniment.
 "Andrei, dragul meu,

Vei rămâne capul familiei.
Să ai grijă de mama şi de Mihnea.
Ştiu că va fi greu. Dar ştiu că vei reuşi.
Va trebui, cu ajutorul avocaţilor, să-mi restituiţi  dreptul la onoare şi la demnitate.
Poate că va fi greu să înţelegi decizia mea. Dar nimeni nu va reuşi să mă umilească, după o viaţă de muncă şi de eforturi.
Prefer să plec de lângă voi cu demnitate şi cu sentimentul că nu accept nedreptăţile.
Îţi doresc să fii fericit, să ai o familie frumoasă şi să nu faci niciodată politică.
Vei avea multe griji dar vei găsi mulţi oameni care îţi vor fi aproape.
Te îmbrăţişez cu toată dragostea,
Tata
20.06.2012"