Publicat: 4 Iulie, 2018 - 11:00

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că miercuri, până la ora 18:00, se vor executa diferite tipuri de lucrări pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, după cum urmează:

a) pe sensul de mers către litoral:

- tronsoane kilometrice 20 - 20+500, 23 - 30 şi 33+500 - 34+500, benzile unu şi de urgenţă, plombări gropi;

- între kilometrii 107 şi 120, banda de urgenţă, marcaje rutiere;

b) pe sensul de mers către capitală:

- tronsonul kilometric 17+350 - 14, banda a doua, înlocuire parapeţi mediani.

Recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza în zona lucrărilor, să circule cu atenţie sporită şi să semnalizeze din timp orice schimbare a direcţiei de mers.