Publicat: 4 Septembrie, 2012 - 07:58

 Secretarul General al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ambasadorul Lamberto Zannier, va efectua Marți, 4 Septembrie 2012, o vizită la Bucureşti, la invitaţia ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, pentru a participa la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române. Cu acest prilej, ambasadorul Lamberto Zannier va susţine o alocuţiune pe tema rolului organizaţiei pan-europene în gestionarea provocărilor de securitate cu care se confruntă ţările membre.

 De asemenea, Secretarul General al OSCE va avea întrevederi cu ministrul afacerilor externe şi cu alte oficialităţi române de nivel înalt. Programul include, de asemenea, o prelegere publică a Secretarului General al OSCE, organizată de Fundaţia Universităţii Mării Negre, la Casa Oamenilor de Ştiinţă.

Vizita înaltului demnitar constituie o oportunitate politică importantă de dialog privind relevanţa OSCE pentru menţinerea şi consolidarea securităţii arealului european şi euro-atlantic. OSCE reprezintă cel mai cuprinzător for în materia securităţii, atât din punctul de vedere al spaţiului geografic acoperit, cât şi al abordării de o manieră extinsă a conceptului de securitate pe cele trei dimensiuni în care OSCE îşi desfăşoară activitatea: politico-militară, economică şi umană.

 Ambasadorul Lamberto Zannier a preluat funcţia de Secretar General al OSCE la data de 1 iulie 2011. Lamberto Zannier este diplomat italian de carieră.

În perioada 2008 - iunie 2011 a deţinut funcţia de Reprezentant Special al ONU pentru Kosovo şi Şeful Misiunii de Administraţie Interimară a Organizaţiei Naţiunilor Unite în Kosovo. În perioada 2002 - 2006 a fost directorul Centrului pentru Prevenirea Conflictelor al OSCE. Anterior a fost Reprezentant Permanent al Italiei la Consiliul Executiv al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice de la Haga (2000-2002), negociator şef al Italiei în cadrul negocierilor pentru adoptarea Tratatului adaptat privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (1997-2000) şi Şef pentru Dezarmare, Controlul Armamentelor şi Securitate prin Cooperare la NATO.

 Secretarul General OSCE este numit de Consiliul Ministerial pentru o perioadă de trei ani, care poate fi prelungită pe aceeaşi durată. Conform mandatului, îşi exercită autoritatea din deciziile colective ale statelor Participante şi acţionează ca reprezentant al Preşedintelui în Exerciţiu, precum şi ca manager administrativ al OSCE.