Publicat: 28 Iunie, 2016 - 13:56

Părinții a peste 200 de sute de copii din Sectorul 1, și nu numai, au o alternativă la bone în perioada vacanței mari. Pentru al șaptelea an consecutiv, părinții își pot duce copiii la Grădinița de Vacanță din Sectorul 1 de la începutul lunii iulie până la sfârșitul lunii august. 

Pentru a veni în sprijinul părinților și copiilor, administrația locală a decis ca două imobile ale Grădiniței nr. 206 - cel de pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea nr. 156 și cel de pe strada Witting nr. 15 – să rămână deschise și pe perioada verii. Cele două grădiniţe vor funcţiona în perioada 4 iulie - 26 august, de luni până vineri, între orele 8.00 şi 18.00. Taxa pentru programul "Grădiniţa de Vacanță" din Sectorul 1 este de 15 lei pe zi, reprezentând contravaloarea hranei.

Înscrierile pentru Grădinița de Vacanță s-au realizat în perioada 15-17 iunie 2016. Pentru programul Grădinița de Vacanță vor fi organizate trei grupe de preșcolari în locația de pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea nr. 156 și șase grupe de preșcolari la sediul de pe strada Witting nr. 15.

Pe toată această perioadă, micuții vor lua parte la activităţi specifice vârstei lor şi programei de grădiniţă. Programul "Grădinița de Vacanță" cuprinde ateliere creative de desen și pictură cu artistul plastic Maria Iosub, cursuri de dezvoltare senzorială, ce vizează inclusiv stimularea inteligenţei emoţionale a celor mici cu psihologul Alma Stoianovici, cursuri de expresivitate a vorbirii cu Alexandru Agarici, precum și cursuri de dans și limba Engleză. Mai mult, copiilor li se asigură şi asistenţă medicală, cele două grădiniţe fiind dotate cu cabinete medicale.

Inaugurat în 2009, programul vine în întâmpinarea nevoilor părinţilor şi copiilor, deoarece preşcolarii pot rămâne la grădiniţă și pe perioada vacanţei de vară.

Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică