Publicat: 10 Iulie, 2018 - 09:50

Plenul Senatului urmează să dezbată şi să voteze marţi cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis asupra modificărilor Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a hotărât luni seară Biroul permanent al camerei parlamentare superioare.

Amendamentele la lege pot fi depuse până marţi dimineaţă, şedinţa urmând să aibă loc la ora 13,00.  

Deputaţii au respins luni cererea de reexaminare la legea menţionată, cu 173 de voturi "pentru", 61 "împotrivă" şi o abţinere.  

Preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea, a declarat că o mare parte dintre punctele cererii de reexaminare vizează aspecte ce ţin de constituţionalitate, "deci aceste aspecte nu pot să facă parte dintr-o cerere de reexaminare, ci dintr-o sesizare la Curtea Constituţională.  

Deputaţii liberali şi cei de la USR au spus că susţin cererea preşedintelui de reexaminare a proiectului legislativ. 

Senatul este for decizional în cazul acestei legi.

Tag-uri Institutii: