Publicat: 29 Mai, 2018 - 14:26

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple, 30 mai 2018, APAN România organizează o serie de acţiuni dedicate conştientizării acestei afecţiuni: un stand Casă senzorială SM, o campanie de mulţumire adresată personalului medical, o campanie pe social media şi participarea la dezbatere publică cu autorităţile din domeniul sănătăţii.

Standul Casa Senzorială SM este prezent în săptămâna 28 mai - 3 iunie la mall Promenada, etajul 1, zona de sud, în faţa magazinului Peaek & Cloppenburg şi prin acest stand publicul larg este invitat să experimenteze simptomele cele mai des întâmpinate de persoanele cu SM: rigiditate musculară şi oboseală, incontinenţă urinară, probleme legate de mers, mobilitate şi echilibru, dificultate în îndeplinirea sarcinilor zilnice, dificultăţi cognitive, singurătate şi anxietate. Standul dispune de trei zone diferite, ceea ce garantează interacţiunea cu publicul. La stand sunt pliante şi alte materiale informative vor fi distribuite, plus multe surprize. Programul standului este de luni până vineri de la 10:00 la 20:00, sâmbătă şi duminică de la 11:00 la 16:00. 

'˜Thank you, doc!' este o campanie de mulţumire adresată personalului medical implicat în gestionarea SM, ce se încadrează în evenimentul ce are loc la nivel internaţional - MSIF #BringingUsCloser. Campania are loc chiar pe 30 mai de Ziua Mondiala a Sclerozei Multiple. Acţiunea de mulţumire este adresată medicilor neurologi, rezidenţilor, asistenţilor medicali şi infirmierilor implicaţi în centrele de scleroză multiplă din capitală. Campania, desfăşurată concomitent în cele şapte centre, va fi susţinută de pacienţii cu SM (membri APAN România), membrii de familie şi având sprijinul voluntarilor de la compania Oracle, care vor asigura suportul logistic. În dimineaţa zilei de 30 mai în fiecare locaţie, timp de două ore, vor fi dispuse în holul central baloane care vor forma din litere mesajul '˜TKS, DOC!', vor fi împărţite pliante de prezentare succintă a afecţiunii către vizitatori şi vor fi împărţite căni de cafea cu mesaje de mulţumire. Centre implicate în campanie sunt: SUUB, SUU Elias, SUUMC Carol Davila, Spitalul Clinic Colentina, SCU Agrippa Ionescu, Institutul Clinic Fundeni, SCP Alexandru Obregia.

Campania de social media constă în cărţi poştale cu mesaje de încurajare destinate persoanelor nou diagnosticate şi se va desfăşura pe 30 mai.

De asemenea, membrii APAN vor participa la dezbateri publice cu autorităţile din domeniul sănătăţii, la o conferinţă de presă şi la o campanie de activare bloggeri.

Partenerii şi sponsorii campanie de conştientizare organizate de Asociaţia APAN sunt: Merck România şi Roche România.

Alte detalii despre campanie pe pagina de Facebook dedicată evenimentului: Ziua Mondială a Sclerozei Multiple 2018

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Neurodegenerative (APAN România) reprezintă comunitatea care oferă tuturor persoanelor afectate de bolile neurodegenerative posibilitatea de a-şi trăi viaţa la cel mai înalt potenţial şi de a asigura sprijinul de care au nevoie, până când un tratament va fi, în cele din urmă, găsit.

APAN România reprezintă şi apără drepturile persoanelor cu afecţiuni neurodegenerative în ţara noastră. Misiunea asociaţiei este să ofere acces la informaţii inovatoare, să educe toate părţile interesate cu privire la nevoile persoanelor cu afecţiuni neurodegenerative şi să faciliteze accesul echitabil la tratament şi terapii de înaltă calitate, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii.

APAN România îşi doreşte să devină principala voce a persoanelor cu afecţiuni neurodegenerative din România şi să se asigure că pacienţii au o voce puternică în stabilirea propriilor obiective şi priorităţi.
www.afectiuni-neurodegenerative.ro