Publicat: 20 Februarie, 2012 - 12:44

Greenpeace a lansat astăzi Shadowlands, o serie de fotografii ilustrând impactul dezastrului nuclear de la Fukushima, situatia populației dizlocate de acesta și totodată un semnal de alarmă privind riscul de accidente nucleare prezent oriunde în lume există alte reactoare.

Galeria Shadowlands a reunit lucrările fotografului Robert Knoth și ale documentaristei Antoinette de Jong  și poate fi vizitată online la adresa www.greenpeace.org/shadowlands. De asemenea, cu ajutorul mijloacelor de social media și al website-urilor proprii, Greenpeace va colecta mesaje de sprijin din partea vizitatorilor pentru populația japoneză afectată.

„Dezastrul nuclear de la Fukushima continuă să aibă un impact dramatic asupra mediului înconjurător și asupra vieților tuturor celor ce locuiau în zonă învecinată centralei nucleare, pe o rază mare”, declară fotograful Knoth. „Am căutat să documentăm acest lucru prin fotografie de peisaj și portete, precum și intervievând persoane din regiunea afectată, o parte dintre aceștia nemaiavând posibilitatea să își reia vreodată viața în locuințele de dinainte de dezastru. Ceea ce am găsit acolo a fost un sentiment profund de înfrângere.”

Încă de la începutul dezastrului, din ziua de 11 martie, o echipă a Greenpeace formată din experți în radiații a început documentarea  impactului continuu al contaminării radioactive asupra mediului, hranei și asupra vieții marine, demonstrând că autoritățile japoneze au subestimat efectele accidentului în regiunea Fukushima și nu au informat corect populația.

„Subaprecierea dezastrului de către autorități a exacerbat suferința populației din Fukushima”, a declarat Junichi Sato, directorul executiv al Greenpeace Japonia. „Astăzi, guvernul se grăbește să repornească reactoarele, împotriva opiniei publice, demonstrând că nu a învățat nimic din dezastrul de la Fukushima. Sperăm că expoziția noastră să le ofere răgazul necesar pentru a reflecta asupra implicațiilor pe care le va avea această decizie.”
„Dezastrul nuclear de la Fukushima a avut loc fiindcă autoritățile japoneze au ales să protejeze industria nucleară și nu populația. Din această cauză, chiar și după un an de la producerea dezastrului, în Japonia oamenii continuă sa fie expuși riscurilor de iradiere. Aceștia nu au fost despăgubiți pentru toate pierderile suferite și nici nu li s-a acordat sprijinul necesar pentru a-și reface viețile,” declară Jan Beranek din cadrul Greenpeace International, coordonatorul campaniei pentru energie. „Aceasta ne amintește că milioanele de oameni care locuiesc în vecinătatea reactoarelor nucleare de pe mapamond sunt supuse exact acelorași riscuri în cazul unui accident nuclear.”

Galeria Shadowlands cuprinde peisaje fermecătoare, din care însă lipseste ceva: omul. Peste 150.000 de persoane au fost silite să părăsească zona Fukushima din cauza contaminării radioactive.

„Natura a început deja să revendice acele locuri. În zorii zilei, la marginea satelor vin maimuțe în căutarea hranei, pe tarlale umblă mistreți, deasupra muninatului peisaj planează maiestuos berze, dar peste tot e tăcere” adaugă Knoth.
Lansarea de astăzi reprezintă începutul unei serii de galerii cu fotografiile realizate de Knoth . Colaborarea dintre Knoth și De Jong pe tema dezastrului de la Fukushima continuă seria de lucrări pentru Greenpeace inițiată pentru documentarea efectelor pe termen lung ale dezastrului de la Cernobîl asupra populației din Ucraina .

Greenpeace îi cere guvernului japonez să nu repornească niciun reactor nuclear, făcând totodată un apel global pentru eliminarea riscului reprezentat de reactoarele nucleare.

Greenpeace este o organizaţie internaţională independentă, care foloseşte confruntarea creativă, non-violentă, pentru a expune probleme de mediu globale şi pentru a facilita adoptarea unor soluţii esenţiale pentru un viitor curat şi paşnic.