Publicat: 6 Iulie, 2018 - 15:42
Serena a rămas în cursă, iar Muguruza a ieșit

Ziua a patra de meciuri de la Wimbledon Championships (34 de milioane de lire sterline premii totale), al treilea turneu de această categorie al anului, care se desfăşoară pe terenurile din All England Lawn Tennis and Croquet Club a adus alte eliminări ale unor jucătoare desemnate favorite.

Jucătoarea spaniolă Garbiñe Muguruza Blanco (3 WTA, cs 3), campioana en titre, a fost învinsă de belgianca Alison van Uytvanck cu 5-7, 6-2, 6-1 în runda a doua. Iberica a încheiat primul set cu un game alb, după ce a fost condusă cu 4-2, dar în următoarele două pe teren a fost doar belgianca. Aceasta a câştigat patru game-uri la rând în manşa a doua, când tabela arăta 2-2, iar în decisiv, de la 1-1 nu a mai cedat niciun game. Este cea mai rapidă eliminare a unei campioane la Wimbledon Championship de la înfrângerea suferită de germanca Steffi Graf în 1994, în primul tur. După acest rezultat, doar trei jucătoarele din Top 10 au mai rămas în cursă: Simona Halep, Karolína Plíšková (Cehia, 8 WTA, cs 7) şi Venus Williams (Statele Unite, 9 WTA, cs 9), acestora adăugându-li-se şi americanca Madison Keys (11 WTA), desemnată a zecea favorită a competiţiei. De menţionat că ultimele trei se află pe jumătatea inferioară a tabloului.

Britanică Johanna Konta (24 WTA, cs 22) este încă un nume pe lista capilor de serie care părăsesc rapid turneul, ea înclinându-se în faţa slovacei Dominika Cibulková (33 WTA) cu 6-3, 6-4. Konta a devenit anul trecut prima britanică ajunsă în semifinale la Wimbledon din 1978, după ce a eliminat-o în sferturi pe Halep, fiind învinsă în penultimul act de americanca Venus Williams. De partea cealaltă, Cibulková a fost scoasă de pe lista capilor de serie de organizatori, care au decis să-i acorde al 25-lea loc pe această listă americancei Serena Williams (181 WTA), de şapte ori câştigătoare a competiţiei. Sportiva din Slovacia o va întâlni în runda următoare pe belgianca Elise Mertens (15 WTA, cs 15), iar învingătoarea joacă în optimi cu Simona Halep sau Su-Wei Hsieh (Taipei, 48 WTA).

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: