Publicat: 16 Martie, 2017 - 12:54

Joi, 16 martie 2017, se finalizeaza conferinta “Săptămâna planificării și gestiunii mediului subteran urban”, organizata de The European Cooperation in Science and Technology (COST), Universitatea Tehnică de Construcții București prin Centrul de Cercetare în Ingineria Apelor Subterane (CCIAS) la București, în perioada 13 - 16 martie 2017. Evenimentul s-a bucurat  de o prezență internațională remarcabilă, în condițiile în care specialiști din 24 de tari au fost prezenți în Romania și au participat la manifestările organizate cu aceasta ocazie.
Principalul obiectiv al simpozionului “Săptămâna planificării și gestiunii mediului subteran urban” este să aducă împreună ingineri, geologi, urbaniști si factori de decizie în procesul de planificare urbană, pentru a facilita transferul de cunoștiințe din domeniul mediului subteran al zonelor urbane. 
”Este un moment științific de excepție. În contextul finalizării unui program internațional de cercetare în domeniul gestionării mediului subteran urban, am reușit să reunim la București o echipă impresionantă de experți internaționali. Subiectele sunt foarte interesante pentru lumea științifică și pentru instituțiile administrației publice - Ministerul Mediului, primării - care ar trebui să acorde o atenție deosebită problematicii gestionării mediului subteran și investițiilor pe care trebuie să le realizeze, pe termen mediu și lung. Fiecare oraș, indiferent de dimensiuni, are identificate o mulțime de probleme de natură geologică și hidrogeologică aflate in directă relație cu infrastructura urbană. La acestea trebuie să găsească soluții. Mai mult, orice proiecție de dezvoltare urbană, indiferent de orizontul de timp pentru care este făcută, nu poate fi concepută dacă nu se are în vedere și problema mediului subteran urban. Costurile dezvoltării urbane fără cunoasterea corectă a mediului subteran sunt imense. Accidentele înregistrate în ultimii ani în București demonstrează necesitatea existenței studiilor aprofundate pentru subteranul urban” a declarat directorul Centrului de Cercetare în Ingineria Apelor Subterane, prof.dr. ing. Constantin Radu Gogu, organizatorul acestei manifestări științifice.
 Pe parcursul a patru zile, au fost organizate la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, cinci seminarii tehnice și știintifice, la care au participat peste 150 persoane – cercetători, reprezentanți ai companiilor, ai administrațiilor publice locale și ai instituțiilor de învățământ superior. Cu această ocazie, s-a desfasurat și conferința finală a programului internațional de cercetare COST SUB-URBAN TU1206. 

Acțiunea COST SUB-URBAN TU1206 este o rețea europeană de institute geologice, administrații urbane, institute de cercetare și universități ce dezvoltă împreună concepte relevante gestiunii mediului subteran al orașelor. Un element esențial al acestei acțiuni este crearea unei comunități formate din specialiști în geo-științe, urbaniști, reprezentanți ai administrațiilor urbane, universități și institute de cercetare. Astfel, acest proiect a stabilit o rețea activă de instituții din 32 de state, dintre care 29 europene, ce coordonează, integrează și accelerează cercetarea la nivel mondial dedicată modelării și reprezentării mediului subteran urban. Totodată a fost dezvoltat un set de instrumente ce permit diseminarea pe scara largă a cunoașterii mediului subteran. (sub-urban.squarespace.com):