Un îndemn părintesc, pe care nu se ştie dacă evreii îl vor urma...
SUA şi Regatul Unit au îndemnat Israelul să se abţină de la o acţiune militară împotriva Iranului şi programului nuclear al republicii islamice, după ce nave militare iraniene au trecut prin Canalul Suez şi au ancorat în portul sirian Tartous, sporind tensiunile din zonă.
Martin Dempsey, preşedintele comitetului şefilor de stat major al armelor întrunite din SUA, şi Ministrul de Externe britanic William Hague au declarat că un atac israelian asupra Iranului ar destabiliza întreaga regiune şi au cerut Israelului să dea o şansă sancţiunilor internaţionale împotriva Iranului.
Dempsey a declarat că un atac israelian ar fi "imprudent", iar Hague - că nu ar fi "un lucru inteligent".
Într-un interviu acordat postului CNN, Dempsey a afirmat că Israelul ar putea lovi Iranul, întârziind, în acest fel, programul iranian "posibil, cu câţiva ani. Dar unele dintre ţinte sunt, probabil, în afara ariei pe care Israelul o poate atinge".
Oficialul american şi-a exprimat îngrijorarea legată de faptul că un atac israelian ar putea declanşa represalii împotriva ţintelor americane din Golf sau din Afganistan, unde se află forţele americane.
Descriind Israelul ca pe un "actor raţional", Dempsey şi-a exprimat convingerea că sancţiunile internaţionale dictate Iranului încep să aibă efect.
Tom Donilon, consilierul în probleme de securitate naţională al preşedintelui Obama, ar fi trebuit să aibă o întâlnire cu premierul israelian Benyamin Netanyahu, dar niciunul dintre cele două guverne nu a confirmat că acea întâlnire a avut loc.
Donilon are programată pentru astăzi o intâlnire cu ministrul israelian al Apărări, Ehud Barak.
Autor: Calin ANGHELUTA