Autor:
Recent, procuratura a anunţat că a făcut dosare penale pentru 77 de medici oncologi.
Ei sunt acuzaţi că, acum 4 ani (!), au participat la un congres ştiinţific în India cu sponsorizare de la o companie farmaceutică. La origine se află o turnătorie sau raportul vreunui acoperit. Procurorii consideră din capul lor că, urmare a acelei deplasări, medicii respectivi ar prescrie bolnavilor de cancer medicamente scumpe, produse de acea companie. Ei n-au verificat, însă, dacă, în cei 4 ani scurşi de la acea deplasare, medicii respectivi au prescris, într-adevăr, medicamentele respective.
Dar dacă acele medicamente fac bine bolnavilor, le mai diminuează suferinţa? Procurorii nu-şi pun întrebarea asta. Grav este că nimeni nu îndrăzneşte, într-o ţară dominată de frică, să-i tragă de mânecă, să le spună că nu există niciun prejudiciu. Statul ar avea mijloace să accepte sau nu acele medicamente în nomenclatorul oficial, să accepte sau nu decontarea lor, totală sau parţială, prin casele de asigurări de sănătate.
Şi încă o întrebare: procurorii bolnavi de cancer sau neamurile lor ar prefera medicamentele ieftine, în condiţiile în care ar şti că există şi altele mai bune, dar mai scumpe?
Peste tot în lume, astfel de congrese sunt finanţate de companiile de medicamente, pentru a-şi prezenta noile produse. Fără această comunicare n-ar exista progres. Statul român este incapabil să asigure medicilor condiţii de participare la manifestări ştiinţifice internaţionale, absolut necesare perfecţionării lor.
Statul câştigă, nu pierde, din astfel de congrese. Câştigă ştiinţă gratis. Dar procurorii sunt incapabili să înţeleagă asta. Ei nu numai că nu apără interesul public, dar, prin astfel de decizii, îl şi lovesc. Pentru că, în toată România, sunt doar 200 de medici oncologi. Trei judeţe nu au niciun medic, alte trei au doar unul, iar altele 9 au câte doi. Oamenii suferinzi şi disperaţi stau la cozi cu lunile pentru o consultaţie la un oncolog, obligatorie pentru a obţine o trimitere către spitalele care fac chimioterapie sau radioterapie. Ţara este şi aşa îngenucheată de ofensiva acestei boli, dar mai vin şi procurorii să-i dea lovitura de graţie, arestând 30 la sută din totalul medicilor oncologi! Acesta este Statul Duşman.
Duminică sunt alegeri locale. O victorie a candidaţilor cu dosare penale şi a celor propuşi de ALDE – singurul partid care se încumetă să înfrunte puterea ocultă a Binomului – ar fi echivalentă cu un vot de blam dat acestui Stat Duşman.
Topic:
Format:


