Publicat: 7 Septembrie, 2017 - 12:48

Update: Declarația de presă a Purtătorului de cuvânt al Președintelui României, Mădălina Dobrovolschi

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a susținut joi, 7 septembrie a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă:

Bună ziua! Vă mulțumesc pentru prezența la această declarație de presă! Motivul întâlnirii noastre reprezintă prezentarea celor mai importante acțiuni aflate în agenda domnului Președinte Klaus Iohannis în perioada imediat următoare. La final vă voi răspunde și la întrebări.

Revenind la subiectul agendei, voi începe cu ziua de luni, 11 septembrie, când, începând cu ora 10:00, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa la deschiderea anului școlar 2017-2018 la Colegiul Național 'Gheorghe Șincai'. Colegiul împlinește 125 de ani de când funcționează ca instituție de învățământ independentă.

Mergem mai departe în agenda domnului Președinte, și m-aș opri la ziua de miercuri, 13 septembrie, când, începând cu ora 11:00, Președintele României se va afla în Parcul Carol I din Capitală, unde va participa la ceremonia dedicată Zilei Pompierilor Militari, prilej cu care va înmâna drapelele de luptă la 11 unități din subordinea Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în semn de apreciere față de devotamentul și spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunilor în serviciul cetățenilor și al comunităților.

Joi, 14 septembrie, din nou un eveniment important în agenda domnului Președinte. Începând cu ora 11:00, va avea loc la Palatul Cotroceni ședința Consiliului Suprem de Apărare a țării, ședință condusă, evident, de către Președintele României. V-aș da două elemente care există pe ordinea de zi a acestei ședințe, și anume participarea Armatei Române cu o capabilitate navală la o misiune sub conducerea NATO în semestrul II al anului 2017 și strategia națională în domeniul prevenirii proliferării armelor de distrugere în masă. La finalul ședinței, ca de obicei, dacă vor exista date suplimentare, se va opta pentru o formulă de comunicare.

Tot joi, 14 septembrie, dar începând cu ora 16:00, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va primi aici, la Palatul Cotroceni, un grup de sportivi care vor participa la Invictus Games Toronto 2017, competiție sportivă care se va desfășura în Canada, în perioada 23-30 septembrie. Evenimentul se află la cea de-a treia ediție și are ca obiectiv încurajarea și sprijinirea recuperării fizice și reabilitării militarilor răniți în teatrele de operați. De asemenea, aș vrea să precizez că, pentru ediția din acest an, Armata Română a fost invitată să participe, alături de alte 15 țări deja înscrise în competiție, iar acesta este semn de respect și apreciere față de profesionalismul și spiritul de sacrificiu demonstrate de soldații români în misiunile desfășurate în afara granițelor.

Pentru echipa de militari care va reprezenta România este o ocazie unică de a demonstra ce înseamnă adevăratul spirit de echipă, de luptători, coeziunea și solidaritatea umană, un exemplu de încurajare și de sprijinire a mișcării sportive și a dezvoltării gândirii pozitive în cadrul Armatei, dar și în cadrul societății.

Un alt punct important în agenda domnului Președinte în perioada următoare — în perioada 18-23 septembrie, Președintele României va participa la Adunarea Generală ONU, care se va desfășura la New York. Este vorba despre sesiunea cu numărul 72. Sunt, evident, o serie de acțiuni și de întâlniri importante care se află în agenda Președintelui cu ocazia acestei deplasări. Tocmai de aceea, la momentul potrivit, veți primi un program detaliat, complex, cu toate informațiile de care aveți nevoie.

Așa cum v-am promis, acestea sunt informațiile care țin de agendă. Acum sunt la dispoziția dumneavoastră pentru întrebările pe care le aveți. Vă rog!

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: Bună ziua! Pentru că ați vorbit și de această ședință a CSAT de săptămâna viitoare, cu puncte importante, aș vrea să știu... Am văzut că Președintele Iohannis a semnat decretul privind demisia ministrului Adrian Țuțuianu și interimatul lui Marcel Ciolacu. Spuneți-mi, însă, dacă și care este poziția Președintelui României, pentru că știm, ministrul Țuțuianu avea întâlniri și vizite programate în Statele Unite ale Americii, dacă împiedică cu ceva programul următor această schimbare făcută de către cei din Guvern.

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Nu împiedică cu nimic, dar din acest punct de vedere pot să fac câteva precizări: Președintele României a fost informat în permanență în legătură cu situația din Ministerul Apărării, a avut un dialog, așa cum, de asemenea, v-am informat, cu Premierul, a cerut soluționarea problemelor situației din Ministerul Apărării, lucru care s-a întâmplat, și lucrurile sunt cele pe care le știți în momentul acesta. Adică, Premierul a primit demisia din partea ministrului, iar Președintele a fost de acord cu poziția Premierului.

Jurnalist: Cine ar trebui să meargă în Statele Unite ale Americii pentru acea vizită? Va merge ministrul Țuțuianu? Interimarul?

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Este o chestiune care ține, cu siguranță, de organizare, de chestiuni administrative și vă vor fi comunicate la momentul potrivit de cei care se ocupă de organizarea acestei deplasări. Nu este rolul meu să dau răspunsul la această întrebare.

Jurnalist: Aș vrea să vă mai întreb care este poziția Președintelui față de scandalul din CSM? Sunt convinsă că a urmărit ceea ce se întâmplă acolo și războiul din interiorul Inspecției Judiciare. Cum vede Președintele ce se întâmplă acolo?

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: În momentul acesta sunt chestiuni care țin de activitatea internă a unei instituții, nu vorbim despre chestiuni oficiale, tocmai de aceea permiteți-mi să nu am niciun fel de comentariu. În momentul în care sunt acțiuni sau decizii oficiale, știți foarte bine, Administrația Prezidențială reacționează prompt.

Jurnalist: A avut Președintele vreo discuție cu vreunul dintre factorii implicați? Mai ales că, știm, au apărut propunerile ministrului Justiției, în care se cere ca această Inspecție Judiciară să plece de la CSM și să treacă în subordinea ministrului Justiției?

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Ați văzut că în legătură cu Legile referitoare la situația din justiție, Administrația Prezidențială a emis un comunicat în care au fost explicate exact care sunt lucrurile aflate în atenția Președintelui României, dar mai mult decât atât în momentul acesta nu aș comenta. Pentru că ați văzut, pe agenda publică nu au fost întâlniri oficiale care să poată fi comunicate și, cu siguranță, în momentul în care acest pachet de legi va ajunge la promulgare, Președintele, așa cum ne-am obișnuit, va avea o analiză serioasă și va avea comentariile potrivite.

Jurnalist: Deci nu ne puteți spune dacă și-a schimbat Președintele poziția privind la faptul că nu funcționează nici acum, și această inspecție judiciară nu pare să fie independentă și puternică, așa cum ar trebui?

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: După cum știți, Președintele României este constat în opiniile pe care le emite în spațiul public, și din acest punct de vedere, puteți reține lucrurile pe care deja Președintele le-a comunicat pe aceste subiecte.

Jurnalist: Dacă se poate o precizare legată de vizita în Statele Unite, ne puteți spune dacă Președintele va avea acolo întâlniri bilaterale cu oficiali, dacă va mai avea o întâlnire cu Președintele Trump?

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Vor fi cu siguranță întâlniri, dar tocmai pentru că este un program complex, am crezut că este potrivit să vă anunț de pe acum faptul că există această deplasare, dar programul complet și toate detaliile vă vor fi comunicate la momentul potrivit. Tocmai pentru că, repet, sunt foarte multe lucruri care trebuie comunicate presei, multe întâlniri.

Jurnalist: Aș vrea să vă întreb referitor la faptul că spuneați că Președintele Klaus Iohannis a fost în permanență informat referitor la ce se întâmplă în MAPN. Aș vrea să vă întreb dacă Președintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire, fie înaintea demisie, fie după, cu fostul ministru al Apărării Adrian Țuțuianu.

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Eu pot să vă comunicat ceea ce deja există în spațiul public la nivel de informație care a fost confirmată deja, și anume faptul că a existat un dialog între Președintele României și premier pe acest subiect. Acestea sunt singurele comentarii pe care pot să le fac.

Jurnalist: Există un scandal în ultimele zile referitor la activitatea Guvernului. Aș vrea să vă întreb cum interpretează Administrația Prezidențială, implicit Președintele Klaus Iohannis, activitatea Guvernului referitor la problemele salariale, pentru că, în ultimele zile, profesorii au anunțat că sunt pregătiți de proteste, în condițiile în care nu sunt de acord cu majorările salariale din Legea salarizării de până acum.

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Ceea ce pot să vă spun este că Președintele României a cerut tuturor guvernelor seriozitate, stabilitate și adoptarea de măsuri legislative care să facă din economia României o economie predictibilă. Este ceea ce, evident, a cerut și acestui guvern. Președintele României se așteaptă ca lucrurile acestea să fie respectate.

Jurnalist: Aveți o poziție, în momentul acesta, pe tensiunile cu Ungaria din ultimele zile?

Purtătorul de cuvânt al Președintelui României: Președintele României a fost informat în permanență, a existat, evident, dialog și activitate la nivel de Administrația Prezidențială și la nivelul Ministerului de Externe. Instituțiile statului român deja au reacționat, și, așa cum ați văzut și dumneavoastră, există un comunicat foarte clar în care se exprimă poziția României, un comunicat făcut public de către Ministerul român de Externe. Vă mulțumesc foarte mult!

 

 

 

Strategia Națională în domeniul prevenirii proliferării armelor de distrugere în masă este una dintre temele aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc pe 14 septembrie, a dat asigurări joi, la Palatul Cotroceni, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi.

"Joi, 14 septembrie, începând cu ora 11,00, va avea loc la Palatul Cotroceni, ședința CSAT, ședință condusă de președintele României. Două elemente care există pe ordinea de zi a acestei ședințe: participarea Armatei Române cu o capabilitate navală la o misiune sub conducerea NATO în semestrul II al al anului 2017 și Strategia Națională în domeniul prevenirii proliferării armelor de distrugere în masă", a precizat purtătorul de cuvânt.