Publicat: 17 Septembrie, 2012 - 19:52

Principalele subiecte ale zilei, reflectate în ediţiile emisiunilor de ştiri din această seară:

BCR anticipează un curs de 4,5 lei/euro la finele anului 2012 şi o inflaţie de 4%
Banca Comercială Română (BCR) se aşteaptă, în septembrie, la o inflaţie anuală de 4,2 - 4,4%, un curs relativ stabil de 4,5 lei/euro până la finele anului şi o dobândă de politică monetară neschimbată, a declarat luni, Florin Eugen Sinca, analist în cadrul Direcţiei Strategie Cercetare de Piaţă şi Macroeconomică din cadrul BCR."Creşterea recentă a inflaţiei nu a reprezentat o surpriză pentru noi şi considerăm că acest trend va continua în lunile următoare, fiind posibil ca în luna septembrie inflaţia să atingă un nivel de 4,2 - 4,4% şi să iasă din ţinta BNR. Pentru finalul anului 2012 estimăm o rată a inflaţiei de 4%, limita superioară a ţintei BNR", a declarat Florin Eugen Sinca.(TVR 1)

Oltchim a fost scos de pe bursă. Acţiunile societăţii erau în creştere cu 8%
Acţiunile Oltchim au fost suspendate la tranzacţionarea pe bursă, luni, cu un minut înainte de ora 12.00, atunci când a expirat termenul de depunere a ofertelor pentru privatizare. Aceasta este o procedură standard în astfel de cazuri, motivul fiind ca toţi investitorii să aibă acces egal la informaţie. La momentul opririi de la tranzacţionare, acţiunile Oltchim erau în creştere cu 8,1%. Privatizarea Oltchim va fi amântată câteva zile, a anunţat, luni, şeful OPSPI, Remus Vulpescu. Astfel, ofertele vor putea fi depuse până joi, 20 septembrie. Patru firme au făcut oferte pentru preluarea combinatului chimic. Doi dintre participanţi au depus contestaţii.(Antena 3)

Cum şi-a inventat Dan Şova un master în CV
 Ministrul Dan Şova şi-a inventat un masterat în CV-ul postat pe site-ul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti. Pe cel al Guvernului "eroarea" e însă corectată.Master of Law (LL.M) la London School of Economics, acesta este titlul cu care ministrul PSD Dan Șova se mîndrește pe site-ul Facultăţii de Drept a Univ. Bucureşti. Instituţia britanică a infirmat într-un răspuns trimis revistei Kamikaze titlul deţinut de Şova. În realitate, Șova a avut de gînd să obțină un masterat la LSE, dar n-a mai apucat.  Tot conform biroului de presă al LSE, Șova s-a înscris ca student pentru un Master of Sciences (MSc) la LSE, în 2006, apoi s-a transferat la LL.M. Iar din 2011 este iarăși candidat pentru un MSc. (Realitatea TV)

Cezar Preda critică ideea "instigării populaţiei la denunţ": "Halal gândire"
 Prim-vicepreşedintele PDL deputatul Cezar Preda a declarat, luni, la Buzău, că instigarea populaţiei la denunţ "îl clasifică" pe premierul Victor Ponta "în tabloul comuniştilor intolerabili", întrucât reintroduce după 22 de ani practica potrivit căreia "vecinul să te denunţe ca să o ducă mai bine"."Instigarea populaţiei la denunţ îl clasifică pe Ponta în tabloul comuniştilor intolerabili. Făceau denunţul şi delaţiunea pentru orice. El, iată, reintroduce după 22 de ani practica potrivit căreia vecinul să te denunţe ca s-o ducă el mai bine. Halal gândire, halal premier tânăr", a afirmat, într-o conferinţă de presă, Cezar Preda.El l-a criticat şi pe secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Liviu Voinea, care a anunţat recent că ministerul este decis să elimine cât mai multe dintre excepţiile privind impozitul pe proprietate, pe venit şi pe profit."Domnul Voinea este exemplul clar a ce înseamnă să fii în tribună şi apoi să treci în teren. Când era în tribună era un mare comentator, când a intrat în teren primele două fraze pe care le-a putut spune au fost că a găsit soluţii să impoziteze piscinele şi să instaureze denunţul ca să aducă bani la stat. Atât au produs tinerii lui Ponta, atât au putut", a mai spus Cezar Preda.(RTV)

Ecaterina Andronescu: Îl rog pe președintele Traian Băsescu să promulge legea privind bacalaureatul profesional
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, i-a adresat președintelui Traian Băsescu rugămintea de a promulga legea aprobată luni de Senat prin care se introduce bacalaureatul profesional începând cu anul școlar 2012-2013.Ministrul a precizat că introducerea bacalaureatului profesional le permite elevilor care nu doresc să urmeze o facultate posibilitatea de a se angaja în domeniul pe care l-au studiat în liceu."Senatul va trimite legea la promulgare şi îmi doresc din tot sufletul şi adresez şi pe această cale rugămintea preşedintelui să o promulge, ca să putem să trimitem către cei care se interesează şi o aşteaptă. Este vorba de o alternativă, deci este opţiunea elevului şi a familiei lui şi sigur că decizia pe care elevul cu familia lui o ia poate să însemne: «mergem spre învăţământul superior», atunci merge spre bacalaureatul naţional, ca şi până acum sau «nu mai merg spre învăţământul superior, vreau să găsesc un loc de muncă să mă angajez» şi atunci opţiunea este pentru bacalaureatul profesional", a explicat Ecaterina Andronescu. (B1 TV)

Victor Ponta: Este necesara marirea veniturilor bugetare in conditiile mentinerii cotei unice de 16%
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, intr-o conferinta de presa la Targu Jiu, ca in conditiile mentinerii cotei unice de 16 % este necesara cresterea veniturilor bugetare astfel incat Guvernul sa aiba mai multi bani pentru scoli, spitale si drumuri.Premierul a declarat, luni, la Targu Jiu, intr-o conferinta de presa, ca veniturile bugetare din acest an au crescut doar prin "decapitarea caracatitei" care era in varful Agentiei Nationale de Administrare Fiscala."Ministerul de Finante trebuie sa se ocupe mai mult de strans bani si mai putin de venit cu idei extraordinare. E foarte clar ca, pastrand cota unica de 16%, veniturile bugetare, pentru a avea bani pentru scoli, pentru drumuri, trebuie sa creasca. In acest an, oricum au crescut veniturile bugetare, dar intr-un singur fel au crescut, eliminand din conducerea ANAF acea caracatita de coruptie.pe care acum procurorii in sfarsit o ancheteaza. Numai eliminand varful de coruptie al ANAF-ului am reusit sa avem incasari mult mai mari la bugetul de stat", a precizat Ponta.(PRO TV)