Publicat: 5 Aprilie, 2018 - 09:27

Ministerul Tineretului şi Sportului are veşti bune pentru preşcolarii, elevii şi studenţii cu dizabilităţi, împreună cu asistenţii personali ai acestora. Pentru toţi aceştia MTS organizează tabere gratuite prin Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret, alocând un buget total de 3 milioane de lei. 3082 locuri pentru persoanele cu dizabilităţi şi 3495 locuri în taberele sociale îşi aşteaptă beneficiarii în acest an.

Detaliile legate de calendarul taberelor poate fi consultate la fiecare DJTS în parte şi la DSTMB, în cadrul municipiului Bucureşti, tot acolo urmând să fie depuse şi cererile pentru acordarea unui loc gratuit. Acestea trebuie să fie însoţite de o copie după documentul care atesta gradul de handicap şi o adeverinţă emisă de unitatea de învăţământ care să ateste încadrarea într-o formă de învăţământ. Cererea poate fi depusa atât de părintele sau reprezentantul legal al persoanei cu handicap cât şi de un reprezentant al unităţii de învăţământ de care aparţine. În cazul studenţilor cererea poate fi depusă personal sau prin reprezentant.

2. MTS, plata salariilor în avans

În pragul sărbătorilor de Paşte, MTS are o veste bună pentru toţi salariaţii: plata salariilor din 14 aprilie, care vor intra în conturile angajaţilor începând din aceasta seara, practic cu 10 zile mai devreme.