Miercuri, 13 Iunie, 2018 - 17:25

Academia Tehnică Militară, în parteneriat cu Universitatea Politehnica din Bucureşti, organizează, în perioada 14-16 iunie, a XII-a ediţie a Conferinţei internaţionale în domeniul comunicațiilor – „COMM 2018”. Deschiderea lucrărilor va avea loc joi, 14 iunie 2016, începând cu ora 09.00în Amfiteatrul „Radu Voinea” a universității.

Conferinţa este organizată în colaborare cu Universitatea Politehnica din Bucureşti, sub egida „Institute of Electrical and Electronic Engineering-I.E.E.E.” şi a Academiei de Ştiinţe Tehnice din România. 

Miercuri, 9 Mai, 2018 - 17:48

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, va participa joi, 10 mai, începând cu ora 12.00, la sediul Academiei Tehnice Militare, la Ceremonia de acordare a denumirii onorifice „Ferdinand I” acestei prestigioase instituții.

* * *

Ceremonia are loc în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, cu ocazia Zilei Regalităţii şi în apropierea împlinirii, de către Academia Tehnică Militară,  a 69 de ani de existenţă neîntreruptă a învăţământului politehnic militar.

Subscribe to Academia Tehnica Militara